Welcome to RES! / Bine ați venit pe pagina RES!

Here you will find some general information on Romanian Elections Studies and some detailed information on the Change and stability in Romanian electoral behaviour, 2009-2014 project. The project is supported by a CNCS-UEFISCDI grant, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0669.

Aici o să găsiți informații generale despre Romanian Elections Studies și informații detaliate despre proiectul Schimbare și stabilitate în comportamentul electoral în România, 2009-2014. Proiectul este finanțat printr-un grant CNCS-UEFISCDI, cod PN-II-ID-PCE-2011-3-0669.

 

Project abstract / Rezumatul proiectului

Project results / Rezultatele proiectului:

            Annual reports / Rapoarte anuale

           Databases / Baze de date

           Publications and conferences / Publicații și conferințe

           For media and general public / Pentru media și publicul larg

Comentariile sunt închise pentru Welcome to RES! / Bine ați venit pe pagina RES!

Filed under Despre proiect/About the project

Practici de cumpărare a voturilor și de intimidare a votanților în campania din 2014 pentru alegerile prezidențiale din România

Mircea Comșa & Camil Postelnicu

 

Clientelismul electoral, cumpărarea votului și intimidarea votanților

Cumpărarea voturilor reprezintă o formă de clientelism electoral ad-hoc prin care actorii politici oferă bunuri materiale, servicii sau favoruri personale în schimbul obținerii sprijinului electoral din partea potențialilor votanți (Corstange, 2012; Hicken, 2011; Kitschelt & Wilkinson, 2007). În anumite situații, bunurile sau favorurile pot fi înlocuite cu amenințări directe sau indirecte, pe care competitorii electorali sau susținătorii lor le adresează alegătorilor sau familiilor acestora pentru a-i determina să voteze într-un anumit fel. Această practică poartă numele de intimidare a votanților. Deși diferite ca natură, cumpărarea voturilor și intimidarea alegătorilor pot fi similare din perspectiva efectelor induse în comportamentele votanților. În anumite situații constrângătoare, singurul câștig pentru clienții electorali supuși amenințărilor din partea susținătorilor unui candidat se reduce la evitarea pierderii unor bunuri, locuri de muncă sau poziții instituționale deținute (Stokes, 2007). Prin urmare, strategia intimidării poate fi folosită complementar sau simultan cu practica cumpărării voturilor, reprezentând de fapt o altă față a aceleiași monede. În cadrul celor două forme ale schimbului electoral clientelar, bunurile, serviciile sau favorurile oferite alegătorilor pot lua, de exemplu, forma banilor, alimentelor, medicamentelor, locurilor de muncă, accesului la fonduri guvernamentale, iar amenințările se pot referi, printre altele, la concedieri, demiteri din funcții de conducere, tăieri de beneficii sociale, pedepse abuzive. Fenomenele specifice clientelismul electoral escaladează pe perioada campaniilor electorale deoarece alegerile reprezintă punctul focal al întâlnirii dintre cererile electoratului și ofertele actorilor politici (Corstange, 2012); cu alte cuvinte, aceasta este perioada în care candidații pot răspunde prin angajamente sau evenimente ad-hoc la cererile neîmplinite ale diferitelor categorii de alegători, acumulate în intervalul dintre alegeri.

Cumpărarea votului se poate manifesta fie prin plăți directe înainte de vot, fie prin promisiuni de recompense în urma câștigării alegerilor (Dekel, Jackson, & Wolinsky, 2008). Folosind această clasificare, se poate considera că, de asemenea, intimidarea alegătorilor poate lua forma amenințării directe înainte de vot, respectiv a amenințării cu privire la potențialele consecințe neplăcute asupra alegătorului ca urmare a neacordării sprijinului electoral (posibile pedepse sau retragerea unor privilegii ulterior câștigării sau pierderii alegerilor, după caz). În seriile de anchete desfășurate în ultimii trei ani în cadrul proiectului Studii Electorale Românești (SER/RES), prin care am studiat cele două tipuri de practici electorale, am fost interesați exclusiv de plățile și amenințările directe manifestate înainte de vot. Aceste situații apar mult mai frecvent în campaniile electorale de tip „door-to-door” sau prin medierea rețelelor sociale din jurul alegătorilor și se bazează pe amenințări sau înțelegeri clientelare personalizate de scurtă durată (Stokes, 2007); prin urmare, atunci când participă la anchete sau sondaje de opinie, în răspunsurile pe care le dau la întrebările despre astfel de practici nedemocratice, alegătorii se pot raporta nemijlocit la propriile experiențe din perioadele de campanie electorală.

Un aspect important al clientelismului electoral, în cele două forme prezentate mai sus, este cel al impactului efectiv pe care îl are asupra rezultatelor electorale. Eficiența cumpărării votului sau a intimidării depinde de o multitudine de factori ce intervin în deciziile finale, cu privire la acordarea votului, luate de alegătorii care participă la schimbul clientelar. Printre acești factori se numără experiențele electorale anterioare ale votanților (ce stau la baza unor raționamente precum: „politicienii nu își țin promisiunile, așa că, indiferent ce mă îndeamnă să fac, primesc ce-mi dau și ulterior votez cum vreau” sau „niciun politician nu își va risca poziția de putere sau libertatea doar ca să se răzbune pe mine dacă nu îl voi vota”), gradul de aversiune la risc al fiecăruia (de exemplu, “ce e în mână astăzi e mai valoros decât promisiunile electorale privind bunăstarea de mîine”) sau strategiile de coping în situații tensionate (de exemplu, „e mai sigur să eviți sancțiuni din partea cuiva care deține o poziție de putere în schimbul unui lucru atât de puțin important cum e un vot”). Deoarece regulile desfășurării procesului de votare asigură anonimitatea și confidențialitatea votului, unii alegătorii se pot conforma înțelegerii clientelare, pe când alții pot defecta după ce plata sau amenințarea au avut loc. În această privință, respectarea angajamentului de către alegătorii care au participat la schimbul clientelar direct reprezintă o variabilă decisivă în evaluarea impactului asupra alegerilor. Prin urmare, identificarea în cadrul sondajelor de opinie a unui volum de alegători care au fost ținta oferirii unor bunuri sau favoruri, a celor care au acceptat acele bunuri, respectiv a celor ce au fost supuși unor amenințări nu reprezintă indicatori ai eficacității acestor practici electorale nedemocratice, ci doar măsurări ale răspândirii fenomenului de clientelism electoral. Pentru a evalua efectele cumpărării voturilor sau intimidării alegătorilor asupra comportamentelor propriu-zise de vot, respectiv asupra rezultatelor electorale, este nevoie ca datele culese prin anchetă să vizeze nu doar răspândirea fenomenului, ci și implicațiile emoționale, cognitive și comportamentale asupra votanților (de exemplu, efectele asupra motivației de a participa la vot, respectiv de a vota cu cei care au inițiat oferta clientelară sau, dimpotrivă, cu oponenții lor).

Metode de studiere a fenomenelor de cumpărare a votului și de intimidare a votanților

Practicile electorale de cumpărarea a voturilor și de intimidare a votanților contravin normelor din sistemele politice democratice. Caracterul lor contranormativ și ilegal face ca studierea răspândirii acestora în populație și a efectelor asupra procesului electoral să fie complicată, în primul rând din cauza faptului că reprezintă teme sensibile, dificil de abordat în cadrul anchetelor sociologice. Temele sensibile se referă la aspecte ale vieții intime, despre care indivizii nu discută cu alții deoarece sunt cultural definite ca subiecte tabu, la judecăți, atitudini și comportamente intens valorizate social în raport cu care indivizii se află sub presiunea normelor colective, precum și la fapte sau situații pe care oamenii evită să le recunoască din teama de eventuale consecințe negative (Krumpal, 2013; Tourangeau & Yan, 2007){Tourangeau, 2007 #18}. Practicile electorale ilegale se încadrează în una din ultimele două categorii de teme. Pe respondenții informați asupra legislației electorale riscurile asociate dezvăluirii unor comportamente ilegale (teama de consecințe juridice) îi determină să dea răspunsuri nesincere la întrebările care li se adresează în mod direct pe această temă; pentru subiecții mai puțin informați, dezirabilitatea socială este cea care joacă rolul de cenzor, caracterul indezirabil al comportamentelor de vânzare a votului sau de cedare la amenințări determinându-i ca, în răspunsurile pe care le dau, să falsifice realitatea. În astfel de situații, răspunsurile subiecților devin sursă majoră de eroare în evaluarea clientelismului electoral. Prin urmare, la nivelul datelor agregate apare o sub-raportare a incidenței practicilor electorale ilegale, cu alte cuvinte, este sugerată cvasi-inexistența acestui fenomen. Din acest motiv, pentru a diminua efectul caracterului sensibil al temei de discuție și a crește acuratețea răspunsurilor, se folosesc tehnici de investigare care asigură anonimitatea subiecților și confidențialitatea răspunsurilor într-un mod evident pentru respondenți, cu ajutorul unor întrebări indirecte (mai exact, tehnici nonobstructive) la care subiecții nu dau un răspuns legat de conținutul întrebării, ci indică un număr, un cuvânt sau un simbol. Astfel, răspunsul este codificat chiar de către respondent, urmând indicațiile specifice tehnicii aplicate, astfel că operatorul de interviu nu poate identifica sensul răspunsului. Dintre tehnicile indirecte pentru reducerea dezirabilității sociale sau a temerilor, în ultimii ani se folosesc din ce în ce mai frecvent tehnica încrucișării răspunsurilor (Crosswise Model) (Jann, Jerke, & Krumpal, 2011; Yu, Tian, & Tang, 2008) și tehnica listei (Item Count Technique sau List Design Experiment) (Droitcour et al., 1991; Heerwig & McCabe, 2009; Kuklinski, Cobb, & Gilens, 1997; Streb, Burrell, Frederick, & Genovese, 2008).

Studiile anterioare care au utilizat comparativ tehnici directe și indirecte în studierea fenomenului de cumpărare a votului arată că estimările obținute prin cele două strategii diferă mult, tehnicile indirecte obținând adesea estimări duble (Brusco, Nazareno, & Stokes, 2004; Collier & Vicente, 2012; Corstange, 2012; Gonzalez-Ocantos, de Jonge, Meléndez, Osorio, & Nickerson, 2012; Vicente & Wantchekon, 2009). Astfel, în studierea alegerilor municipale din Nicaragua, incidența recunoscută a cumpărării votului a fost de doar 2,4%, în timp ce incidența estimată pe baza unei tehnici indirecte (în particular, ICT) a fost 24% (Gonzalez-Ocantos et al., 2012). În cazul alegerilor parlamentare din Liban, estimarea fenomenului de cumpărare a votului prin întrebare directă a fost de 26%, respectiv 55% folosind întrebări indirecte (ICT) (Corstange, 2012). De asemenea, în studiul pe care l-am realizat pe baza datelor din anchetele realizate în proiectul SER (Comșa & Postelnicu, 2013), în care am analizat efectele clientelismului electoral asupra deciziei de vot, am obținut diferențe mari între incidența recunoscută a vânzării voturilor (3% pentru alegeri locale din 2012, respectiv 2,5% pentru alegerile parlamentare din 2012) și estimările obținute folosind tehnica listei (ICT), de 22% la alegerile locale și 18% la alegerile parlamentare. Diferențele între mărimi s-au menținut și în privința incidenței fenomenului de acordare a votului în urma unor amenințări: dacă la întrebările directe mai puțin de 1% din respondenți au declarat că au fost ținta unor amenințări în campaniile electorale din 2012, atât pentru locale, cât și pentru parlamentare, estimările rezultate din aplicarea ICT în cadrul acelorași anchete arată că 29% din respondenți au decis să voteze cu un candidat sau partid ca urmare a amenințărilor primite pe parcursul campaniei pentru alegerile locale, respectiv 10% din subiecți în cazul alegerilor parlamentare. Cu ocazia alegerilor pezidențiale din 2014, am continuat studierea fenomenului în cadrul proiectului SER folosind, alături de ICT, și tehnica încrucișării răspunsurilor (crosswise), ale cărei rezultate le prezentăm în cele ce urmează.

Scurta descriere a tehnicii încrucișării răspunsurilor (cw)

Tehnica încrucișării constă în folosirea unui design ce conține un pachet de doar două întrebări cu răspuns dihotomic, din care una se referă la o temă sensibilă, pe când cealaltă este non-sensibilă și totodată fără nicio legătură tematică cu prima întrebare. Practic, un respondent este pus în situația să răspundă doar pentru sine cu „da” sau „nu” la fiecare din cele două întrebări, apoi să încrucișeze răspunsurile și să indice operatorului de interviu doar dacă cele două răspunsuri sunt identice sau sunt diferite, fără a preciza răspunsurile propriu zise, ci doar optând pentru una din două variante de răspuns care îi sunt puse la dispoziție: „varianta A” (ambele răspunsuri la întrebări sunt „da” sau ambele sunt „nu”), respectiv „varianta B” (un răspuns este „da”, celălalt este „nu”. În aceste condiții, operatorul de interviu nu poate ști care sunt răspunsurile subiecților la fiecare întrebare, astfel că anonimitatea și confidențialitatea sunt asigurate și evidente pentru fiecare respondent. Această tehnică non-obstructivă elimină presiunea dezirabilității sociale sau a fricii de consecințe negative în cazul recunoașterii oneste a unor comportamente sau situații precum cumpărarea/vânzarea votului sau exprimarea votului ca urmare a unei amenințări.

În termeni tehnici, dacă 1 și 0 sunt răspunsurile particulare la două întrebări dihotomice X și Y, atunci varianta A indicată de respondent cuprinde mulțimea posibilităților de răspuns descrise de {X=1 ⋂ Y=1} U {X=0 ⋂ Y=0}, iar varianta B se referă la mulțimea posibilităților de răspuns {X=1 ⋂ Y=0} U {X=0 ⋂ Y=1}. Condiția ca această tehnică să funcționeze este ca întrebarea non-sensibilă să fie aleasă așa încât probabilitatea de apariție a răspunsurilor pozitive în cazul ei să fie cunoscută în prealabil și să nu fie apropiată de 0,5 (Yu et al., 2008). Exemple de astfel de întrebări sunt: „V-ați născut primăvara?” sau „Ziua dvs. de naștere este într-una din lunile: decembrie, ianuarie sau februarie?”. Alături de întrebarea non-sensibilă, subiectul răspunde concomitent și la întrebarea de interes pentru cercetare, cea care vizează tema sensibilă – în cazul nostru, dacă un candidat sau susținătorii săi i-au oferit bunuri sau favoruri pentru a-l vota, respectiv dacă a primit amenințări de la susținătorii unui candidat pentru a-l vota.

Designul experimental

Datele prezentate aici sunt calcule ale autorilor pe baza datelor culese în cadrul unei serii de anchete telefonice realizate de IRES pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2014. În total e vorba de patru anchete, primele trei (25 octombrie, 30 octombrie, 13 noiembrie), fiecare având câte 2000-2500 respondenți, iar ultima (19 noiembrie) cu 1103 respondenți. Precizia estimărilor obținute prin tehnica încrucișării răspunsurilor (cw) depinde (și) de volumul eșantioanelor, motiv pentru care în graficele prezentate am inclus si incertitudinea statistică. Se observă astfel că estimările asociate ultimei anchete sunt relativ mai incerte, adică intervalele de încredere asociate estimărilor sunt mai mari. Pentru același motiv, am decis ca analizele la nivel de sub-populații să fie realizate pe toate cazurile disponibile, indiferent de momentul culegerii.

Întrebările utilizate pentru culegere datelor prin metoda încrucișării răspunsurilor (cw) sunt prezentate mai jos. Cele două întrebări sunt identice, cu excepția celui de al doilea item: într-un caz e vorba despre cumpărarea votului, iar în celălalt de amenințări (intimidare). Întrebările directe, pe care le-am folosit pentru comparație, sunt identice cu cei doi itemi de interes care apar și în designul cw, doar că în cazul tehnicii directe fiecare item a fost aplicat separat, independent de itemul non-sensibil, variantele de răspuns fiind da / nu / nu știu / nu răspund. Întrebările cw au fost puse în prima parte a chestionarului, iar întrebările directe spre final. Pentru a testa dacă aceasta succesiune influențează răspunsurile la întrebările directe, am pus într-o anchetă separată doar întrebările directe, la final. Estimările obținute la întrebările directe nu au diferit în cele două situații, așadar locul întrebărilor în chestionar nu influențează semnificativ răspunsurile. O altă mențiune importantă vizează referentul întrebării. Influența asupra unui alegător în vedere obținerii votului acestuia se poate face fie direct, prin oferte sau amenințări adresate acestuia, fie indirect, prin vizarea unuia dintre membrii familiei. Însă, în ambele cazuri întrebările vizează explicit numai votul alegătorului respectiv (al respondentului din anchetă).


O să vă citesc două afirmații. Vă rog să vă gândiți la acestea și să răspundeți în gând la fiecare afirmație cu DA sau NU. Afirmațiile sunt următoarele:

  • M-am născut primăvara.
  • La alegerile prezidențiale din acest an un susținător al unui candidat mi-a oferit, mie sau cuiva din familia mea, bani, alimente sau bunuri mai scumpe cu scopul de a mă face să votez cu un anumit candidat.

Vă rog să alegeți una dintre următoarele două variante de răspuns:

dacă răspunsul dvs. este NU pentru amândouă afirmațiile sau DA pentru amândouă, răspundeți cu varianta LA FEL;

dacă răspunsul dvs. este DA în cazul unei afirmații și NU la cealaltă, răspundeți cu varianta DIFERIT.

Răspunzând în acest fel nimeni nu poate ști cum ați răspuns dvs. la fiecare afirmație în parte.

aceleași răspuns la ambele afirmații                 TRECE 1                                 98. NŞ

răspuns diferit                                                        TRECE 2                                 99. NR


O să vă citesc două afirmații. Vă rog să vă gândiți la acestea și să răspundeți în gând la fiecare afirmație cu DA sau NU. Afirmațiile sunt următoarele:

  • M-am născut primăvara.
  • La alegerile prezidențiale din acest an un susținător al unui candidat m-a amenințat, pe mine sau pe cineva din familia mea, cu scopul de a mă face să votez cu un anumit candidat.

Vă rog să alegeți una dintre următoarele două variante de răspuns:

dacă răspunsul dvs. este NU pentru amândouă afirmațiile sau DA pentru amândouă, răspundeți cu varianta LA FEL;

dacă răspunsul dvs. este DA în cazul unei afirmații și NU la cealaltă, răspundeți cu varianta DIFERIT.

Răspunzând în acest fel nimeni nu poate ști cum ați răspuns dvs. la fiecare afirmație în parte.

aceleași răspuns la ambele afirmații                 TRECE 1                                 98. NŞ

răspuns diferit                                                       TRECE 2                                 99. NR


Estimări la nivel național, populație adultă

Estimările obținute sunt deplin consonante cu rezultatele anterioare cu privire la alte alegeri din România și nu numai, obținute cu ajutorul altor tehnici indirecte (de exemplu, ICT – vezi secțiunile de mai sus). Astfel, extrem de puțini alegători (în jur de 1%), atunci când sunt întrebați direct, recunosc faptul că au trăit experiența unei practici electorale ilegale. Estimările pe baza tehnicii cw indică însă că, dincolo de declarații, realitatea este destul de diferită. Astfel, fenomenul de cumpărare a votului este prezent în cazul a aproximativ 19-24% dintre alegători, iar intimidarea apare în cazul a 16-26%. În general, indiferent de metoda de estimare (întrebare directă sau cw), se pare că fenomenul de cumpărare a votului este ceva mai răspândit comparativ cu cel de intimidare a alegătorilor. Deși ne-am fi așteptat ca ponderea celor afectați de aceste practici clientelare să crească pe parcursul derulării campaniei, datele obținute indică mai degrabă o stabilitate relativă, cu o excepție: înainte de turul 2 pare să existe o oarecare creștere a ponderii celor amenințați (diferența nu este însă semnificativă statistic și din cauză că ancheta realizată după turul 2 are un volum mic de respondenți, doar 1100). Teoretic, creșterea incidenței practicilor de intimidare a alegătorilor înainte de turul 2 are sens, dacă avem în vedere faptul că resursele materiale au fost probabil utilizate la turul 1, iar practicile de intimidare nu au costuri financiare. Pe de altă parte, chiar dacă ponderea celor supuși unor astfel de presiuni este relativ constantă în timp, asta nu înseamnă că practicile electorale ilegale au loc doar înainte de turul 1. Este foarte posibil ca tipul, numărul și intensitatea presiunilor să crească pe parcursul campaniei, ele fiind exercitate asupra acelorași alegători.

Estimarea incidenței fenomenelor de cumpărare a votului și intimidare a alegătorilor pe parcursul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2014 – dinamică

2014 - cw 01

2014 - cw 02

Datele reprezintă procente; linia verticală asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%). Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.

DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza tehnicii încrucișării răspunsurilor.

Sursa datelor: anchete telefonice IRES.

Estimări la nivel de sub-populații

În ceea ce privește estimările la nivel de sub-populații, răspunsurile la întrebările directe indică cvasi-absența practicilor electorale ilegale. Mai mult, deși se pot observa anumite tendințe (nesemnificative statistic), diferențele în funcție de caracteristicile socio-demografice lipsesc. Însă, din nou, estimările pe baza cw descriu o realitate diferită. Sistematic, indiferent de categoria de populație de referință, o pondere mult mai mare a alegătorilor au fost supuși în realitate unor practici electorale ilegale. Mai mult, în unele cazuri apar și diferențe (uneori semnificative statistic pentru pragul de 95%) între categorii. Astfel, cumpărarea votului tinde să fie relativ mai frecventă în rândul bărbaților, a tinerilor și vârstnicilor (au resurse materiale mai reduse), persoanelor cu un nivel de educație formală mai scăzut, pensionarilor și casnicelor (resurse mai reduse, stabilitate rezidențială mai mare, prezență la domiciliu pentru perioade mai mari pe parcursul zilei, prin urmare mai ușor de accesat și convins), celor din mediul rural (pondere mai mare a alegătorilor cu caracteristicile menționate anterior, respectiv rețele sociale mai strânse și vizibile), celor din regiunile de dezvoltare Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) și Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea).

Intimidarea alegătorilor tinde să fie relativ mai frecventă în rândul bărbaților, a tinerilor și vârstnicilor, persoanelor cu un nivel de educație formală mai scăzut, pensionarilor și casnicelor, celor din mediul rural, celor din regiunile de dezvoltare Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman), Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea), Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) și Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj). Relativ la aceste categorii de populație relația cauzală este relativ clară: apartenența la oricare dintre categorii socio-demografice precede comportamentele ilegale. În cazul segmentărilor politice însă, relația de cauzalitate (și implicit temporalitate) nu mai este atât de clară. Dacă faptul că non-votanții, comparativ cu votanții, sunt supuși ceva mai frecvent practicilor de cumpărare a votului și intimidare are sens, diferențele teoretic posibile (nesemnificative statistic însă) dintre categoriile de votanți (Ponta vs. Iohannis, respectiv PSD vs. ACL) nu pot fi interpretate corect în contextul acestor date. Simplu spus, faptul că votanții unui actor politic au fost supuși într-o măsură mai mare unor practici electorale ilegale nu înseamnă că acel actor politic (prin reprezentanții lui) a făcut acțiunile respective, fiind foarte posibil ca tentativele de influențare a votului să fi venit din partea competitorilor. Cu aceste limite, estimările obținute par să indice o prezență ușor mai mare a practicilor ilegale în rândul votanților lui Victor Ponta comparativ cu votanții lui Klaus Iohannis. Din nou, subliniem că modul în care au fost formulate întrebările și, implicit, referențialul răspunsurilor primite nu permit nicio inferență cu privire la sursele sau agenții care au inițiat practica de cumpărare a votului sau de amenințare a alegătorilor. Prin urmare, rezultatele obținute indică exclusiv incidența practicilor clientelare în electorat, fără a putea specifica care sunt competitorii electorali care au practicat cumpărarea voturilor sau intimidarea, iar interpretarea datelor trebuie să țină cont de această precizare fundamentală.

Estimarea incidenței fenomenelor de cumpărare a votului și intimidare a alegătorilor pe parcursul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2014 – estimări la nivel de sub-populații

2014 - cw 03

2014 - cw 04

2014 - cw 05

2014 - cw 06

2014 - cw 07

2014 - cw 08

2014 - cw 09

2014 - cw 10

Datele reprezintă procente; linia verticală asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%). Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.

DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza tehnicii încrucișării răspunsurilor.

Sursa datelor: anchete telefonice IRES.

Câteva considerații de final

Tehnica încrucișării răspunsurilor (crosswise) are câteva limite metodologice importante, precum problema erorilor de estimare și a distorsiunilor introduse de procesarea informației de către respondenți. Specificul tehnicii conduce la estimări cu un grad de incertitudine (interval de încredere) mai ridicat comparativ cu cele obținute în cazul întrebărilor directe. Reducerea erorilor ar necesita folosirea unor eșantioane mai mari decât cele cu care se lucrează în mod obișnuit (acesta fiind motivul principal pentru care estimările noastre pe subpopulații sunt realizate pe date agregate dintr-o serie de anchete telefonice). Totodată, estimările obținute sunt nediferențiate pe competitori electorali și vizează toate partidele și candidații fără a individualiza actorii politici ca inițiatori ai practicilor clientelare; cu alte cuvinte, nu am măsurat separat cumpărarea voturilor sau intimidarea în funcție de cine au fost cei care le-au practicat. Aceasta ar fi presupus eșantioane mult mai mari și un design cu mai multe întrebări indirecte și condiții de aplicare mai complexe, dificil de implementat în anchete de tip CATI. De asemenea, deoarece există posibilitatea încărcării cognitive a respondenților prin cerința de a face operații de încrucișare a răspunsurilor la două întrebări diferite ca referențial, se pot produce erori care să coreleze cu anumite caracteristici socio-demografice. Așadar, este posibil ca erorile de măsurare să fie mai mari în cazul anumitor categorii de respondenți: de exemplu, cei cu mai puțină educație formală, care nu sunt obișnuiți ca în viața de zi cu zi să se confrunte cu oferirea unor răspunsuri la întrebări de tipul celor presupuse de tehnica utilizată de noi. Cu toate acestea, estimările cu privire la cumpărarea votului și intimidare obținute prin tehnica încrucișării răspunsurilor indică o incidență semnificativ mai ridicată a acestor practici electorale în comparație cu rezultatele obținute prin întrebări directe, iar aceste estimări sunt consistente cu cele obținute prin altă tehnică indirectă (ICT) pe care am folosit-o în anchete de tip CAPI în contextul alegerilor locale și parlamentare din 2012.

Bibliografie

Brusco, V., Nazareno, M., & Stokes, S. C. (2004). Vote Buying in Argentina. Latin American Research Review, 39(2), 66-88.

Collier, P., & Vicente, P. C. (2012). Violence, bribery, and fraud: the political economy of elections in Sub-Saharan Africa. [Article]. Public Choice, 153(1-2), 117-147. doi: 10.1007/s11127-011-9777-z

Comșa, M., & Postelnicu, C. (2013). Vote buying and voter intimidation in Romania: estimates based on the crosswise model and the item count technique. Paper presented at the The 5th Conference of the European Survey Research Association (ESRA), Ljubljana, Slovenia, 15-19 July.

Corstange, D. (2012). Vote trafficking in Lebanon. International Journal of Middle East Studies, 44(03), 483-505. doi: 10.1017/S0020743812000438

Dekel, E., Jackson, M. O., & Wolinsky, A. (2008). Vote buying: General elections. [Article]. Journal of Political Economy, 116(2), 351-380. doi: 10.1086/587624

Droitcour, J., Caspar, R. A., Hubbard, M. L., Parsley, T. L., Visscher, W., & Ezzati, T. M. (1991). The Item Count Technique as a Method of Indirect Questioning: A Review of its Development and a Case Study Application In P. P. B. e. al. (Ed.), Measurement Errors in Surveys (pp. 185–210). New York: John Wiley & Sons.

Gonzalez-Ocantos, E., de Jonge, C. K., Meléndez, C., Osorio, J., & Nickerson, D. W. (2012). Vote Buying and Social Desirability Bias: Experimental Evidence from Nicaragua. American Journal of Political Science, 56(1), 202-217. doi: 10.1111/j.1540-5907.2011.00540.x

Heerwig, J. A., & McCabe, B. J. (2009). Education and Social Desirability Bias: The Case of a Black Presidential Candidate. Social Science Quarterly, 90(3), 674-686.

Hicken, A. (2011). Clientelism. Annual Review of Political Science, 14(1), 289-310. doi: 10.1146/annurev.polisci.031908.220508

Jann, B., Jerke, J., & Krumpal, I. (2011). Asking Sensitive Questions Using the Crosswise Model: An Experimental Survey Measuring Plagiarism. Public Opinion Quarterly. doi: 10.1093/poq/nfr036

Kitschelt, H., & Wilkinson, S. I. (2007). Citizen-politician linkages: an introduction. In H. Kitschelt & S. I. Wilkinson (Eds.), Patrons, Clients, and Policies (pp. 1-49). New York: Cambridge University Press.

Krumpal, I. (2013). Determinants of social desirability bias in sensitive surveys: a literature review. Quality & Quantity, 47(4), 2025-2047. doi: 10.1007/s11135-011-9640-9

Kuklinski, J. H., Cobb, M. D., & Gilens, M. (1997). Racial Attitudes and the ‘New South’. Journal of Politics, 59, 323-349.

Stokes, S. C. (2007). Political Clientelism. In C. Boix & S. C. Stokes (Eds.), The Oxford Handbook of Comparative Politics (pp. 604-627). New York: Oxford University Press.

Streb, M. J., Burrell, B., Frederick, B., & Genovese, M. A. (2008). Social Desirability Effects and Support for a Female American President. Public Opinion Quarterly, 72(1), 76-89.

Tourangeau, R., & Yan, T. (2007). Sensitive Questions in Surveys. Psychological Bulletin, 133(5), 859-883. doi: 10.1037/0033-2909.133.5.859

Vicente, P. C., & Wantchekon, L. (2009). Clientelism and vote buying: lessons from field experiments in African elections. Oxford Review of Economic Policy, 25(2), 292-305. doi: 10.1093/oxrep/grp018

Yu, J.-W., Tian, G.-L., & Tang, M.-L. (2008). Two new models for survey sampling with sensitive characteristic: design and analysis. Metrika, 67(3), 251-263. doi: 10.1007/s00184-007-0131-x

Comentariile sunt închise pentru Practici de cumpărare a voturilor și de intimidare a votanților în campania din 2014 pentru alegerile prezidențiale din România

Filed under Activități/Activities, Rezultate/Results

SRS vs. Cluster

Mircea Comșa

Ce-o fi și cu marja asta de eroare (teoretică, un adaos mult prea adesea uitat)? În cele mai multe sondaje o vedem pe la +/-3%, în altele mai urcă sau coboară puțin, în funcție de institutul de sondare sau de mărimea raportată a eșantionului. În vremuri normale, nu prea naște ea controverse și e pusă acolo să respecte cerințele CNA. Ca multe alte lucruri și reguli din lumea asta românească, marja se află în treabă pentru că așa scrie undeva la lege că trebuie să fie, nu că oamenii chiar ar ști despre ce e vorba sau ar respecta-o. Însă, când se raportează datele de la exit-poll-uri, cei pricepuți o bagă în seamă și o întorc pe toate fețele. Comentariul de față vine în sprijinul acestora, cu scopul de a-i face să problematizeze și să reflecteze asupra aspectelor practice ale eșantionării specifice cercetărilor de tip exit poll.

De obicei, numărul de respondenți la o cercetare de tip exit-poll în România ultimelor alegeri e de cel mult 20.000 (există însă sondaje la ieșirea de la urne mai vechi care au ajuns până la eșantioane de 50.000 de subiecți). La văzul unui volum atât de mare de respondenți oamenii se așteaptă ca datele de la exit poll să aibă și o precizie mult mai mare, adică o marjă mult mai mică decât în cazul eșantioanelelor comune. Reacția cea mai des întâlnită este: „dacă la un eșantion de 1.000 de subiecți marja de eroare e de +/-3%, atunci la 20.000 trebuie să fie undeva spre 0, cel mult 0,5%.” Ca de obicei în astfel de cazuri, oamenii simplifică lucrurile sau nu se informează în prealabil asupra modalității de calcul specifice diferitelor tipuri de eșantionare. Ambele situații sunt pe deplin de înțeles, însă, pentru o bună informare, merită explicate anumite aspecte tehnice.

Așadar, cum e cu marja de eroare teoretică în cazul unui exit-poll? Să pornim de la cazul unui eșantion aleator simplu (SRS = simple random sample) de 20.000 de subiecți. În cazul acestuia, marja de eroare teoretică pentru o dispersie maximă (adică 50% din eșantion votează cu x și 50% cu y), este undeva pe la 0,7% (rotunjit), cu o probabilitate de 95%. În cazul unei cercetări de tip exit-poll, eșantionul nu este însă SRS. Cel mai adesea astfel de eșantioane sunt de tip stratificat + cluster + sistematic aleator (adică include fiecare a n-a persoană care iese de la urne de la fiecare secție de vot selectată în eșantion). Pentru astfel de eșantioane marja de eroare se calculează altfel decât în cazul SRS și este semnificativ mai mare. Pe scurt, clusterizarea (selectarea unor secții în stadiul 1 și nu direct a indivizilor) crește marja de eroare teoretică, iar stratificarea (selectarea aleatoare a secțiilor de vot astfel încât să te asiguri că au intrat în eșantion, în proporția corectă, secții din toate tipurile relevante, adică și din urban și din rural, și din Moldova și din alte regiuni, etc.) o reduce.

Cele doua efecte nu se anuleaza însă, situația obișnuită fiind aceea în care marja teoretică pentru un astfel de eșantion este semnificativ mai mare decât în cazul unui eșantion SRS. Două elemente importante care determină această diferență sunt numărul de secții de vot selectate în eșantion și rata de omogenitate (corelația intra-clasă) a comportamentului în studiu (de exemplu, pentru vot e in jur de 0,08-0,12, functie de alegeri și de numărul candidaților). La sondajele obișnuite institutele ignoră (nu discutăm aici despre motivele pentru care fac asta) efectele induse de stratificare și clusterizare și apreciază că marja de eroare este cea observată în cazul unui eșantion de tip SRS. De obicei, pentru a contra-balansa erorile care nu țin de eșantionare (cel mai adesea mult mai mari comparativ cu erorile legate de schema de eșantionare și, cu siguranță, mult mai dificil de estimat)institutele  preferă ca la exit-poll-uri să ignore efectul pozitiv datorat stratificării și să țină cont doar de efectul negativ produs de clusterizare (unele nu țin cont nici de asta și dau ca marjă de eroare pur și simplu marja pentru un eșantion SRS). Graficele de mai jos ilustrează diferența dintre SRS și cluster. Dupa cum se vede, marja de eroare teoretică pentru un eșantion de 250 de secții (roh de 0,10, o medie de 70 subiecți pe secție și dispersie maximă) este în jur de +/-2%. Se observă, așadar, că aceasta este tocmai marja de eroare menționată de IRES și CURS, aceste institute fiind și singurele care au declarat, pe site sau în media, o marjă de eroare teoretică pentru datele de exit poll pe care le-au făcut publice.

marja de eroare

Comentariile sunt închise pentru SRS vs. Cluster

Filed under Activități/Activities, Rezultate/Results

Cât de satisfăcuți erau românii după alegerile din 2012?

Bogdan Voicu

În postările precedente v-am vorbit despre cum se schimbă opiniile, atitudinile și comportamentele românilor în timpul campaniile electorale și după vot. Azi facem același lucru, concentrându-ne pe modificările satisfacției cu viața la alegerile parlamentare.

Echipa noastră a rulat și în 2012, un program de sondaje, în care am testat ce se întâmplă cu votanții la începutul campaniei electorale, după turul I, și după turul al II-lea.

În ce privește satisfacția cu viața, experimentul nostru a fost simplu. Am întrebat românii dintr-un eșantion reprezentativ la nivel național* câtă satisfacție cu viața au, pe o scală de la 0 la 10. Apoi am făcut media pentru cei ce au votat pe fiecare dintre principalii competitori. Am repetat operațiunea înainte de turul I și după turul al doilea, comparând ce s-a schimbat în satisfacția cu viața a acelorași oameni (eșantion panel). Așa cum se vede din graficele de mai jos, votanții PP-DD erau la amebel momente, și înainte și după alegeri, cei mai puțin satisfăcuți cu viața proprie.

Vă reamintim că în 2012 lupta s-a dat între două coaliții de partide. Alianța România Dreapta (ARD) reunea PDL, PNȚ-CD și FC (Forța Civică, partidul lui MR Ungureanu). Uniunea Social-Liberală (USL) includea PSD, PNL, PC (Partidul Conservator, cel asociat cu imaginea lui D.Voiculescu) și UNPR. Dar au fost colegii în care partidele componente ale celor două alianțe au mers pe liste separate. Astfel, avem votanți distincți pentru PDL, PNL și PSD, cele trei partide mai mari ale momentului. Numărul celor incluși însă în eșantion este mai mic de douăzeci pentru unele partide, cele pentru care reprezentarea grafică este realizată cu culori palide.

llifesat 2012, t0-t2

Dar hai să privim și rezultatele. Acestea spun clar că la câteva zile după vot, electorii ce votaseră UDMR, USL, PP-DD și cei ce nu au votat își creșteau considerabil satisfacția cu viața. Ne putem întreba dacă acest lucru se petrece doar la nivelul celor selectați în eșantion sau ar fi fost observabil și dacă investigam toți românii. Răspunsul este dat de nivelul de semnificație statistică. Când diferența față de situația inițială este de așteptat să fie regăsită și dacă intervievam toată populația, atunci diferența aceea se spune că este semnificativă. Așa stau lucrurile cu votanții UDMR, USL, PP-DD și cu cei ce nu au votat: își cresc semnificativ satisfacția cu viața în urma alegerilor. Pentru votanții ARD și PSD nu se schimbă nimic, ei rămân la fel de satisfăcuți ca și înainte de vot. Nu sunt mai mulțumiți, dar nici mai nemulțumiți.

Așa cum observam și în cazul alegerilor prezidențiale din 2012, momentul alegerilor duce la o creștere a satisfacției cu viața a societății în ansamblu. Dacă în 2009 electorii oricărui candidat mai important au cunoscut creșteri ale satisfacției cu viața, la parlamentarele din 2012 lucrurile au fost un pic diferite. Cei ce au votat coaliția perdantă, dar și cei ce au votat principalul învingător, dar singur – nu în alianță cu alte partide, nu și-au schimbat nivelul de satisfacție.

Mă aștept ca și în 2014 să observăm o creștere a satisfacției cu viața în urma alegerilor. Oamenii se vor bucura de spectacolul oferit, de dezbatere, de sentimentul că ceva s-ar putea schimba, se vor molipsi de la mulțumirea învingătorilor, vor trăi entuziasmul unui nou început. Dar aceste așteptări ale mele sunt simple supoziții pe care nu le putem testa din lipsa cronică de finanțare și interes a guvernelor de orice culoare față de cercetarea românească din științele sociale.

* Găsiți detalii aici.

Comentariile sunt închise pentru Cât de satisfăcuți erau românii după alegerile din 2012?

Filed under Activități/Activities, Rezultate/Results

Alegerile prezidențiale din 2009: Satisfacția cu viața și alegerile prezidențiale

Bogdan Voicu

În urmă cu 5 ani, românii s-au prezentat la urne având de ales un președinte. Cinci erau candidații mai importanți: Mircea Geoană, Crin Antonescu, Traian Băsescu, Sorin Oprescu și Corneliu Vadim Tudor.

Echipa noastră a rulat atunci, în 2009, un program de sondaje, în care am testat ce se întâmplă cu votanții la începutul campaniei electorale, după turul I, și după turul al II-lea. Rezultatele vă sunt deja prezentate, retrospectiv, în acest site, de câteva zile.

Azi vă explicăm ce am învățat despre satisfacția cu viața. Experimentul nostru a fost simplu. Am întrebat românii dintr-un eșantion reprezentativ la nivel național* câtă satisfacție cu viața au, pe o scală de la 0 la 10. Apoi am făcut media pentru cei ce au votat pe fiecare dintre principalii competitori. Am repetat operațiunea înainte de turul I și după turul al doilea, comparând ce s-a schimbat în satisfacția cu viața a acelorași oameni. Așa cum se vede din graficele de mai jos, votanții lui CV Tudor au fost în ambele momente cei mai nesatisfăcuți cu propria lor viață. La polul opus erau cei ce au votat pe Traian Băsescu.

lifesat t1-t2, 2009

Aceasta fiind introducerea, haideți să ne uităm la ce ne interesează cu adevărat: ce efect au avut alegerile asupra satisfacției cu viața. Ei bine, oarecum surprinzător, după o campanie electorală și două tururi de scrutin, toată lumea a fost mulțumită. Inclusiv cei ce nu au votat învingătorul. Sau, mai exact, lumea a fost mai mulțumită decât înainte de alegeri. (toate diferențele dintre mediile înregistrate la cele două momente de timp prezentate în grafic și în tabel sunt semnificative statistic la p<0.05).

lifesat t1-t2, 2009, functie de T2

Concluzia este cea pe care am inclus-o în capitolul de carte* ce descrie pe larg aceste cifre: „Perioada ce succedă imediat scrutinul prezidențial se constituie într-un moment în care satisfacția cu viața crește, crescând deschiderea către proiectele de înnoire societală. Pentru politicieni acesta poate fi un bun prilej pentru a promova măsuri reformatoare. Momentul este însă, în România, ratat cel puțin parțial prin plasarea alegerilor în preajma sărbătorilor de iarnă. Aceasta este o perioadă în care oamenii sunt mai puțin preocupați de a construi lucruri noi, cât mai degrabă de a se pregăti pentru celebrarea Crăciunului, a Anului Nou, pentru vacanțele de iarnă. Este totodată o perioadă de încheiere a anului fiscal, care se suprapune peste vacanțele succesive, făcând practic imposibilă promovarea unor măsuri noi, informate, sutenabile.

(*pentru detalii vezi Bogdan Voicu. 2012. Impactul votului la prezidențiale asupra satisfacției cu viața, pp. 235-258 în Mircea Comșa, Andrei Gheorghiță, Claudiu Tufiș, eds. Alegerile prezidențiale din România, 2009, Cluj: Cluj University Press)

În zilele următoare o să vă explicăm și cum au stat lucrurile la alegerile parlamentare din 2012. Cum vor sta lucrurile la alegerile prezidențiale din 2015, nu vom știi cu exactitate, ci doar vom ghici: finanțarea acestui proiect, ca de altfel a întregii științe sociale în România, este practic stopată.

Comentariile sunt închise pentru Alegerile prezidențiale din 2009: Satisfacția cu viața și alegerile prezidențiale

Filed under Activități/Activities, Rezultate/Results

Alegerile prezidenţiale din 2009: Mutaţii ale votului în ultimele 10 zile de campanie

Mircea Comșa

Fără a intra în detalii (acestea vor fi acoperite într-un număr viitor al acestui newsletter), prezentăm în final câteva mutaţii ale votului aşa cum rezultă acestea din analiza răspunsurile subiecţilor anchetei panel. Dat fiind faptul că declaraţiile cu privire la prezenţa la vot (intenţia de a vota, respectiv votul efectiv) sunt afectate de dezirabilitatea socială, estimările obţinute sunt foarte probabil mai mari decât cele reale. Pentru a reduce pe cât posibil acest efect am recalculat estimările incluzând doar votanţii care înainte de alegeri erau ferm decişi să voteze cu un anumit candidat sau să nu voteze. Conform acestor estimări (vezi graficul de mai jos) undeva între 18% şi 30% dintre alegători şi-au modificat în ultimele 10 zile de campanie în vreun fel intenţiile de vot. Dacă îi includem în calcule şi pe cei care iniţial oscilau între doi sau mai mulţi candidaţi obţinem următoarea distribuţie a mutaţiilor: 8% alegători care vroiau să voteze dar apoi nu au mai votat, 3% care iniţial nu doreau să voteze dar apoi au votat şi 20% cei care iniţial vroiau să voteze cu un anumit candidat sau oscilau între mai mulţi candidaţi şi în final au votat cu altul sau au ales unul dintre cei preferaţi. Ignorându-i pe cei nehotărâţi, estimările devin (tot raportat la total alegători): 6% alegători care vroiau să voteze dar apoi nu au mai votat, 3% care iniţial nu doreau să voteze dar apoi au votat şi 10% cei care iniţial vroiau să voteze sigur cu un anumit candidat dar în final au votat cu altul.

Mutaţia probabilă a votului în ultimele 10 zile de campanie

prez 2009 8

* Datele reprezintă procente din total respondenţi. Valorile marcate cu bold reprezintă suma celorlalte trei (adunate fără rotunjiri).

** Mod de citire: Din total alegătorilor 31% şi-au modificat intenţia de vot în ultimele 10 zile de campanie: 8% vroiau iniţial să voteze dar nu au mai votat, 3% nu vroiau iniţial să voteze dar au votat, 20% şi-au schimbat sau clarificat opţiunea pentru un anumit candidat.

Comentariile sunt închise pentru Alegerile prezidenţiale din 2009: Mutaţii ale votului în ultimele 10 zile de campanie

Filed under Activități/Activities

Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea şi mobilizarea în campanie

Mircea Comșa

Ponderea persoanelor contactate de către un partid, candidat sau reprezentant al acestora în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009 prin cel puţin unul dintre canalele de mai jos a fost de aproximativ 46%: 31% au fost contactaţi printr-un singur canal, 10% prin două, 5% prin trei şi 1% prin toate patru. Desigur, majoritatea contactelor au fost realizate indirect, prin poştă (39%) dar contactele directe faţă-în-faţă, în spaţii publice (15%) sau în mediul privat al locuinţei (9%) şi cele directe telefonice (7%) au fost de asemenea destul de răspândite. Contactarea prin intermediul Internetului a fost extrem de scăzută (0,5% pe email şi 0,3% pe site-uri de socializare).

Principalele motive pentru care alegătorii au fost contactaţi în această campanie au fost participarea la vot şi acordarea votului unui anumit candidat. Astfel, 19% au fost contactaţi pentru a vota şi 11% pentru obţinerea votului. Cea mai mare parte a contactelor de acest tip au fost realizate de cineva apropiat (familie, prieten) sau de cineva din partea unui candidat. Doar 5% dintre alegători au fost contactaţi pentru a participa la un miting electoral, 3% pentru a lucra voluntar în favoarea unui candidat şi aproape nimeni pentru a dona bani (faptul că unii respondenţi refuză să răspundă la aceste întrebări poate ascunde o rată ceva mai mare a contactării reale). Ponderea persoanelor contactate diferă în funcţie de categoria de agenţi: 13% de către partide / candidaţi, 13% de către familie sau prieteni şi doar 6% de către lideri locali. Indiferent de scop sau de agentul care a iniţiat contactul, 24% dintre alegători au fost contactaţi.

Ponderea alegătorilor contactaţi de diferite categorii de actori cu scopul de a-i convinge să participe politic

prez 2009 6

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 2% dintre alegători au fost contactaţi de cineva din partea unui partid / candidat / organizaţii politice pentru a-i convinge să meargă la vot; la aceeaşi întrebare 1% refuză să răspundă.

La nivel declarativ, aproximativ 30% dintre alegători sunt dispuşi să susţină gratuit candidatul preferat (foarte probabil, în realitate, ponderea celor care efectiv ar face aceste activităţi este mai mică) într-unul dintre mijloacele menţionate în graficul de mai jos. Ponderea celor care l-ar susţine prin cel puţin unul dintre aceste mijloace ajunge la 41%.

Disponibilitatea de a susţine gratuit candidatul preferat

prez 2009 7

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 24% dintre respondenţi declară că ar fi dispuşi să atârne un afiş cu candidatul preferat la fereastră.

Chiar dacă o mare parte a alegătorilor au fost contactaţi pentru a participa, exceptând participarea la vot şi probabil acordarea votului unui anumit candidat, o mică parte s-au implicat. Astfel, doar 4% declară că au participat la un miting sau o întâlnire electorală, 2% au lucrat voluntar pentru un candidat şi aproape nimeni nu a donat bani pentru un candidat (din nou, aceste estimări pot fi în realitate mai mari cu aproximativ un punct procentual).

Pe baza comparării datelor cu privire la participare (incluzând aici participarea la vot şi acordarea votului unui anumit candidat) şi contactare (mobilizare) putem estima impactul pe care aceasta din urmă l-a avut asupra primeia. Dat fiind faptul că frecvenţa acestor fenomene este redusă (exceptând participarea la vot) vom estima efectele la nivel global, fără a ţine cont de agentul care a iniţiat mobilizarea. Cel puţin în ceea ce priveşte participarea politică în campanie lucrurile sunt cât se poate de clare: contactarea creşte enorm şansele de implicare; în absenţa acesteia ratele de participare (miting, voluntariat sau donaţii) sunt aproape nule. Câteva cifre sunt relevante în acest sens: 47% dintre cei contactaţi pentru a participa la un miting electoral au participat; dintre cei necontactaţi doar 2% au participat; 62% dintre cei contactaţi pentru a lucra ca voluntari au lucrat; dintre cei necontactaţi doar 1% au lucrat ca voluntari; 100% dintre cei contactaţi pentru a dona bani pentru un candidat au donat; nimeni dintre cei necontactaţi în acest scop nu a donat bani. În ceea ce priveşte mersul la vot, contactarea pare să fi scăzut uşor şansele de participare (însă, în acest caz, fenomenul de supra-raportare a votului afectează mult validitatea rezultatelor). În cazul celor care şi-au schimbat preferinţa de vot (au trecut de la un candidat la altul) ponderea persoanelor contactate este aproximativ aceeaşi cu cea înregistrată în cazul alegătorilor care nu şi-au schimbat opţiunea pentru un candidat. Prin urmare, la nivel global, contactarea nu a produs o mutaţie a votului de la un candidat la altul. Însă, la nivelul alegătorilor indecişi, contactarea în vederea obţinerii votului pare să fi avut un impact pozitiv (mai ales dacă a fost făcută de reprezentanţii unui partid / candidat), dar mic.

Comentariile sunt închise pentru Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea şi mobilizarea în campanie

Filed under Activități/Activities, Rezultate/Results

Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea la vot …

Mircea Comșa

… la nivel de intenţie, înainte de alegeri

Înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale aproximativ două treimi dintre alegători (conform datelor de anchetă) apreciau că sigur vor merge la vot. Astfel, pe o scală de 11 puncte care estima probabilitatea de a merge la vot (0 sigur nu voi merge, iar 10 sigur voi merge), 69% dintre alegători au ales poziţia „10”. La o întrebare similară, cu o scală diferită însă (4 trepte: sigur merg, probabil merg, probabil nu merg, sigur nu merg), 77% au ales varianta „sigur merg”. Situaţia este aproape aceeaşi şi în ceea ce priveşte intenţia de a vota la turul 2 (măsurată după turul 1) – 81% au declarat că sigur vor merge la vot.

… la nivel declarativ, după alegeri

Imediat după turul 1 al alegerilor, 85% dintre subiecţii anchetei noastre au declarat că au votat la turul 1 (datele au fost culese telefonic), iar după turul 2 82% au declat că sigur au votat la turul 1, respectiv 85% că sigur au votat la turul 2.

… efectivă, conform BEC

Dacă excludem voturile din străinătate, ratele de prezenţă la alegerile prezidenţiale din 2009, conform datelor BEC, au fost 51,2% la turul 1 şi 53,8% la turul 2.

Cum pot fi explicate diferenţele?

La prima vedere diferenţele foarte mari (în jur de 30 puncte procentuale) relativ la prezenţa la vot prezentate anterior pot fi explicate doar prin „fraudă” sau „neprofesionalism” (în fapt, acestea şi sunt scenariile preferate de media sau nespecialişti). În cele ce urmează vom arăta care sunt sursele reale ale diferenţei dintre prezenţa estimată pe baza anchetei şi prezenţa oficială.

Dezirabilitatea socială – supra-raportare votului. Întrebările cu privire la intenţia realizării unor comportamente viitoare, indiferent de tipul acestora, dar mai ales în cazul celor apreciate sau dezirabile (cumpărarea unui produs sau serviciu, implicarea într-o activitate, participarea la vot, etc.), trebuie privite întotdeauna cu circumspecţie. Deseori suntem tentaţi să punem semnul egalităţii între cele două sau chiar facem acest lucru. Ignorăm astfel faptul că pentru o parte a oamenilor sau pentru aceiaşi dar relativ la momente sau situaţii diferite, uneori, intenţia declarată de a performa un anumit comportament nu se materializează. Motivele pentru care apare această discrepanţă pot fi legate de fenomenul dezirabilităţii sociale (anumite comportamente, valori, norme sunt mai valorizate social, societatea punând o presiune mai mare pe actorii sociali pentru a le respecta), de lipsa unui suport (financiar, cognitiv, etc.) pe măsura dorinţei, de schimbarea realităţii între cele două momente (al declaraţiei şi al performării), de auto-iluzionare sau chiar de minciună. Aceasta nu înseamnă că măsurarea intenţiilor nu este utilă, cel puţin din două considerente: (1) estimarea grosieră a unor comportamente viitoare este în general de preferat lipsei informaţiilor şi (2) măsura intenţiei poate fi utilizată în cadrul unor modele predictive ale comportamentului viitor (pe baza experienţei anterioare de cercetare şi a unor teorii). Pe baza unor modele predictive utilizate în marketing şi sociologia electorală putem estima că fenomenele menţionate anterior duc la o supra-estimare a prezenţei cu aproximativ 10-15 puncte procentuale.

Migraţia şi calitatea listelor electorale. Alte două surse ale diferenţei, legate între ele (ambele scad baza de raportare), sunt calitatea listelor electorale şi migraţia (definitivă dar neoficială şi cea temporară sau circulatorie). Pe baza unor analize realizate în altă parte am estimat că în realitate numărul de cetăţeni adulţi din România este mult mai mic decât cel folosit de BEC pentru a calcula prezenţa oficială. Astfel din cei 18,4 milioane de intrări (cetăţeni cu drept de vot) în listele folosite de BEC, aproximativ 1,4 milioane sunt erori: persoane decedate care nu sunt eliminate din liste, respectiv persoane mutate care apar şi la vechea şi la noua adresă. În plus faţă de aceste erori, migraţia acţionează în acelaşi sens, reducând numărul persoanelor care ar putea vota efectiv (cu costuri rezonabile). Conform unei estimări făcute în altă parte, aproximativ 2 milioane dintre persoanele care apar în liste sunt de fapt plecate în străinătate (cel mai adesea temporar). Prin urmare numărul de alegători care ar fi putut să voteze este undeva în jur de 15 milioane. Dacă folosim ca bază de raportare această estimare, prezenţa la vot devine 66% la turul 1 şi 71% la turul 2. În concluzie, această sursă este responsabilă pentru o diferenţă de aproximativ 10-15 puncte procentuale (în funcţie de numărul de migranţi temporari din perioada alegerilor) între prezenţa declarată în anchetă şi prezenţa oficială.

Probleme metodologice. Alte trei surse ţin de specificul cercetării selective şi sunt ceva mai tehnice. Prima dintre acestea se referă la asocierea pozitivă dintre probabilitatea de selecţie a respondenţilor în cadrul anchetei şi prezenţa la vot. Mai simplu spus, persoanele care merg la vot sunt mai predispuse la interviu: pe de o parte accesul operatorului de anchetă la acestea este mai facil, iar pe de altă parte acestea acceptă să răspundă la întrebări într-o pondere mai mare (cei care sunt găsiţi şi cooperează în cadrul anchetei sunt persoane mai integrate social, mai interesate de tema cercetării, prin urmare probabilitatea de selecţie este mai mare pentru cei care în mod obişnuit merg la vot). A doua sursă se referă la faptul că subiecţii unei anchete de tip panel (din diferite motive) tind să-şi modifice ulterior comportamentul legat de subiectul investigat. În cazul nostru efectul este că vor merge într-o măsură mai mare la vot (deşi probabil unii dintre ei nu ar fi mers dacă nu li s-ar fi aplicat chestionarul înainte de alegeri). Ultima sursă se referă la eroarea de eşantionare şi ţine de statistica matematică (teoria numerelor mari). Conform acesteia, eşantionul nostru, chiar şi în condiţiile în care ar fi fost selectat simplu aleator, ar fi fost doar unul dintre multiplele eşantioane posibile. Dat fiind faptul că estimările obţinute în cazul unora (5%) dintre aceste eşantioane posibile se abat de la valorile reale cu mai mult de +/-3%, există o şansă din 20 ca eşantionul nostru să aibă o eroare mai mare de +/-3%.[1] Deşi impactul primelor două surse (presupunem că cea de a 3-a nu e semnificatică) nu poate fi estimat pe baza datelor noastre, alte surse indică valori de aproximativ 8-10 puncte procentuale (câte 4-5 puncte pentru fiecare).

[1] Această eroare corespunde unei distribuţii statistice a unei variabile dihotomice de tipul 50-50%. Dat fiind faptul că variabila de interes pentru noi aici (prezenţa la vot) are o distribuţie aproximativă 75-25%, eroare maximă posibilă este în realitate mai mică (+/-2,5% cu o probabilitate de 95%).

Comentariile sunt închise pentru Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea la vot …

Filed under Activități/Activities, Rezultate/Results