Practici de cumpărare a voturilor și de intimidare a votanților în campania din 2014 pentru alegerile prezidențiale din România

Mircea Comșa & Camil Postelnicu

 

Clientelismul electoral, cumpărarea votului și intimidarea votanților

Cumpărarea voturilor reprezintă o formă de clientelism electoral ad-hoc prin care actorii politici oferă bunuri materiale, servicii sau favoruri personale în schimbul obținerii sprijinului electoral din partea potențialilor votanți (Corstange, 2012; Hicken, 2011; Kitschelt & Wilkinson, 2007). În anumite situații, bunurile sau favorurile pot fi înlocuite cu amenințări directe sau indirecte, pe care competitorii electorali sau susținătorii lor le adresează alegătorilor sau familiilor acestora pentru a-i determina să voteze într-un anumit fel. Această practică poartă numele de intimidare a votanților. Deși diferite ca natură, cumpărarea voturilor și intimidarea alegătorilor pot fi similare din perspectiva efectelor induse în comportamentele votanților. În anumite situații constrângătoare, singurul câștig pentru clienții electorali supuși amenințărilor din partea susținătorilor unui candidat se reduce la evitarea pierderii unor bunuri, locuri de muncă sau poziții instituționale deținute (Stokes, 2007). Prin urmare, strategia intimidării poate fi folosită complementar sau simultan cu practica cumpărării voturilor, reprezentând de fapt o altă față a aceleiași monede. În cadrul celor două forme ale schimbului electoral clientelar, bunurile, serviciile sau favorurile oferite alegătorilor pot lua, de exemplu, forma banilor, alimentelor, medicamentelor, locurilor de muncă, accesului la fonduri guvernamentale, iar amenințările se pot referi, printre altele, la concedieri, demiteri din funcții de conducere, tăieri de beneficii sociale, pedepse abuzive. Fenomenele specifice clientelismul electoral escaladează pe perioada campaniilor electorale deoarece alegerile reprezintă punctul focal al întâlnirii dintre cererile electoratului și ofertele actorilor politici (Corstange, 2012); cu alte cuvinte, aceasta este perioada în care candidații pot răspunde prin angajamente sau evenimente ad-hoc la cererile neîmplinite ale diferitelor categorii de alegători, acumulate în intervalul dintre alegeri.

Cumpărarea votului se poate manifesta fie prin plăți directe înainte de vot, fie prin promisiuni de recompense în urma câștigării alegerilor (Dekel, Jackson, & Wolinsky, 2008). Folosind această clasificare, se poate considera că, de asemenea, intimidarea alegătorilor poate lua forma amenințării directe înainte de vot, respectiv a amenințării cu privire la potențialele consecințe neplăcute asupra alegătorului ca urmare a neacordării sprijinului electoral (posibile pedepse sau retragerea unor privilegii ulterior câștigării sau pierderii alegerilor, după caz). În seriile de anchete desfășurate în ultimii trei ani în cadrul proiectului Studii Electorale Românești (SER/RES), prin care am studiat cele două tipuri de practici electorale, am fost interesați exclusiv de plățile și amenințările directe manifestate înainte de vot. Aceste situații apar mult mai frecvent în campaniile electorale de tip „door-to-door” sau prin medierea rețelelor sociale din jurul alegătorilor și se bazează pe amenințări sau înțelegeri clientelare personalizate de scurtă durată (Stokes, 2007); prin urmare, atunci când participă la anchete sau sondaje de opinie, în răspunsurile pe care le dau la întrebările despre astfel de practici nedemocratice, alegătorii se pot raporta nemijlocit la propriile experiențe din perioadele de campanie electorală.

Un aspect important al clientelismului electoral, în cele două forme prezentate mai sus, este cel al impactului efectiv pe care îl are asupra rezultatelor electorale. Eficiența cumpărării votului sau a intimidării depinde de o multitudine de factori ce intervin în deciziile finale, cu privire la acordarea votului, luate de alegătorii care participă la schimbul clientelar. Printre acești factori se numără experiențele electorale anterioare ale votanților (ce stau la baza unor raționamente precum: „politicienii nu își țin promisiunile, așa că, indiferent ce mă îndeamnă să fac, primesc ce-mi dau și ulterior votez cum vreau” sau „niciun politician nu își va risca poziția de putere sau libertatea doar ca să se răzbune pe mine dacă nu îl voi vota”), gradul de aversiune la risc al fiecăruia (de exemplu, “ce e în mână astăzi e mai valoros decât promisiunile electorale privind bunăstarea de mîine”) sau strategiile de coping în situații tensionate (de exemplu, „e mai sigur să eviți sancțiuni din partea cuiva care deține o poziție de putere în schimbul unui lucru atât de puțin important cum e un vot”). Deoarece regulile desfășurării procesului de votare asigură anonimitatea și confidențialitatea votului, unii alegătorii se pot conforma înțelegerii clientelare, pe când alții pot defecta după ce plata sau amenințarea au avut loc. În această privință, respectarea angajamentului de către alegătorii care au participat la schimbul clientelar direct reprezintă o variabilă decisivă în evaluarea impactului asupra alegerilor. Prin urmare, identificarea în cadrul sondajelor de opinie a unui volum de alegători care au fost ținta oferirii unor bunuri sau favoruri, a celor care au acceptat acele bunuri, respectiv a celor ce au fost supuși unor amenințări nu reprezintă indicatori ai eficacității acestor practici electorale nedemocratice, ci doar măsurări ale răspândirii fenomenului de clientelism electoral. Pentru a evalua efectele cumpărării voturilor sau intimidării alegătorilor asupra comportamentelor propriu-zise de vot, respectiv asupra rezultatelor electorale, este nevoie ca datele culese prin anchetă să vizeze nu doar răspândirea fenomenului, ci și implicațiile emoționale, cognitive și comportamentale asupra votanților (de exemplu, efectele asupra motivației de a participa la vot, respectiv de a vota cu cei care au inițiat oferta clientelară sau, dimpotrivă, cu oponenții lor).

Metode de studiere a fenomenelor de cumpărare a votului și de intimidare a votanților

Practicile electorale de cumpărarea a voturilor și de intimidare a votanților contravin normelor din sistemele politice democratice. Caracterul lor contranormativ și ilegal face ca studierea răspândirii acestora în populație și a efectelor asupra procesului electoral să fie complicată, în primul rând din cauza faptului că reprezintă teme sensibile, dificil de abordat în cadrul anchetelor sociologice. Temele sensibile se referă la aspecte ale vieții intime, despre care indivizii nu discută cu alții deoarece sunt cultural definite ca subiecte tabu, la judecăți, atitudini și comportamente intens valorizate social în raport cu care indivizii se află sub presiunea normelor colective, precum și la fapte sau situații pe care oamenii evită să le recunoască din teama de eventuale consecințe negative (Krumpal, 2013; Tourangeau & Yan, 2007){Tourangeau, 2007 #18}. Practicile electorale ilegale se încadrează în una din ultimele două categorii de teme. Pe respondenții informați asupra legislației electorale riscurile asociate dezvăluirii unor comportamente ilegale (teama de consecințe juridice) îi determină să dea răspunsuri nesincere la întrebările care li se adresează în mod direct pe această temă; pentru subiecții mai puțin informați, dezirabilitatea socială este cea care joacă rolul de cenzor, caracterul indezirabil al comportamentelor de vânzare a votului sau de cedare la amenințări determinându-i ca, în răspunsurile pe care le dau, să falsifice realitatea. În astfel de situații, răspunsurile subiecților devin sursă majoră de eroare în evaluarea clientelismului electoral. Prin urmare, la nivelul datelor agregate apare o sub-raportare a incidenței practicilor electorale ilegale, cu alte cuvinte, este sugerată cvasi-inexistența acestui fenomen. Din acest motiv, pentru a diminua efectul caracterului sensibil al temei de discuție și a crește acuratețea răspunsurilor, se folosesc tehnici de investigare care asigură anonimitatea subiecților și confidențialitatea răspunsurilor într-un mod evident pentru respondenți, cu ajutorul unor întrebări indirecte (mai exact, tehnici nonobstructive) la care subiecții nu dau un răspuns legat de conținutul întrebării, ci indică un număr, un cuvânt sau un simbol. Astfel, răspunsul este codificat chiar de către respondent, urmând indicațiile specifice tehnicii aplicate, astfel că operatorul de interviu nu poate identifica sensul răspunsului. Dintre tehnicile indirecte pentru reducerea dezirabilității sociale sau a temerilor, în ultimii ani se folosesc din ce în ce mai frecvent tehnica încrucișării răspunsurilor (Crosswise Model) (Jann, Jerke, & Krumpal, 2011; Yu, Tian, & Tang, 2008) și tehnica listei (Item Count Technique sau List Design Experiment) (Droitcour et al., 1991; Heerwig & McCabe, 2009; Kuklinski, Cobb, & Gilens, 1997; Streb, Burrell, Frederick, & Genovese, 2008).

Studiile anterioare care au utilizat comparativ tehnici directe și indirecte în studierea fenomenului de cumpărare a votului arată că estimările obținute prin cele două strategii diferă mult, tehnicile indirecte obținând adesea estimări duble (Brusco, Nazareno, & Stokes, 2004; Collier & Vicente, 2012; Corstange, 2012; Gonzalez-Ocantos, de Jonge, Meléndez, Osorio, & Nickerson, 2012; Vicente & Wantchekon, 2009). Astfel, în studierea alegerilor municipale din Nicaragua, incidența recunoscută a cumpărării votului a fost de doar 2,4%, în timp ce incidența estimată pe baza unei tehnici indirecte (în particular, ICT) a fost 24% (Gonzalez-Ocantos et al., 2012). În cazul alegerilor parlamentare din Liban, estimarea fenomenului de cumpărare a votului prin întrebare directă a fost de 26%, respectiv 55% folosind întrebări indirecte (ICT) (Corstange, 2012). De asemenea, în studiul pe care l-am realizat pe baza datelor din anchetele realizate în proiectul SER (Comșa & Postelnicu, 2013), în care am analizat efectele clientelismului electoral asupra deciziei de vot, am obținut diferențe mari între incidența recunoscută a vânzării voturilor (3% pentru alegeri locale din 2012, respectiv 2,5% pentru alegerile parlamentare din 2012) și estimările obținute folosind tehnica listei (ICT), de 22% la alegerile locale și 18% la alegerile parlamentare. Diferențele între mărimi s-au menținut și în privința incidenței fenomenului de acordare a votului în urma unor amenințări: dacă la întrebările directe mai puțin de 1% din respondenți au declarat că au fost ținta unor amenințări în campaniile electorale din 2012, atât pentru locale, cât și pentru parlamentare, estimările rezultate din aplicarea ICT în cadrul acelorași anchete arată că 29% din respondenți au decis să voteze cu un candidat sau partid ca urmare a amenințărilor primite pe parcursul campaniei pentru alegerile locale, respectiv 10% din subiecți în cazul alegerilor parlamentare. Cu ocazia alegerilor pezidențiale din 2014, am continuat studierea fenomenului în cadrul proiectului SER folosind, alături de ICT, și tehnica încrucișării răspunsurilor (crosswise), ale cărei rezultate le prezentăm în cele ce urmează.

Scurta descriere a tehnicii încrucișării răspunsurilor (cw)

Tehnica încrucișării constă în folosirea unui design ce conține un pachet de doar două întrebări cu răspuns dihotomic, din care una se referă la o temă sensibilă, pe când cealaltă este non-sensibilă și totodată fără nicio legătură tematică cu prima întrebare. Practic, un respondent este pus în situația să răspundă doar pentru sine cu „da” sau „nu” la fiecare din cele două întrebări, apoi să încrucișeze răspunsurile și să indice operatorului de interviu doar dacă cele două răspunsuri sunt identice sau sunt diferite, fără a preciza răspunsurile propriu zise, ci doar optând pentru una din două variante de răspuns care îi sunt puse la dispoziție: „varianta A” (ambele răspunsuri la întrebări sunt „da” sau ambele sunt „nu”), respectiv „varianta B” (un răspuns este „da”, celălalt este „nu”. În aceste condiții, operatorul de interviu nu poate ști care sunt răspunsurile subiecților la fiecare întrebare, astfel că anonimitatea și confidențialitatea sunt asigurate și evidente pentru fiecare respondent. Această tehnică non-obstructivă elimină presiunea dezirabilității sociale sau a fricii de consecințe negative în cazul recunoașterii oneste a unor comportamente sau situații precum cumpărarea/vânzarea votului sau exprimarea votului ca urmare a unei amenințări.

În termeni tehnici, dacă 1 și 0 sunt răspunsurile particulare la două întrebări dihotomice X și Y, atunci varianta A indicată de respondent cuprinde mulțimea posibilităților de răspuns descrise de {X=1 ⋂ Y=1} U {X=0 ⋂ Y=0}, iar varianta B se referă la mulțimea posibilităților de răspuns {X=1 ⋂ Y=0} U {X=0 ⋂ Y=1}. Condiția ca această tehnică să funcționeze este ca întrebarea non-sensibilă să fie aleasă așa încât probabilitatea de apariție a răspunsurilor pozitive în cazul ei să fie cunoscută în prealabil și să nu fie apropiată de 0,5 (Yu et al., 2008). Exemple de astfel de întrebări sunt: „V-ați născut primăvara?” sau „Ziua dvs. de naștere este într-una din lunile: decembrie, ianuarie sau februarie?”. Alături de întrebarea non-sensibilă, subiectul răspunde concomitent și la întrebarea de interes pentru cercetare, cea care vizează tema sensibilă – în cazul nostru, dacă un candidat sau susținătorii săi i-au oferit bunuri sau favoruri pentru a-l vota, respectiv dacă a primit amenințări de la susținătorii unui candidat pentru a-l vota.

Designul experimental

Datele prezentate aici sunt calcule ale autorilor pe baza datelor culese în cadrul unei serii de anchete telefonice realizate de IRES pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2014. În total e vorba de patru anchete, primele trei (25 octombrie, 30 octombrie, 13 noiembrie), fiecare având câte 2000-2500 respondenți, iar ultima (19 noiembrie) cu 1103 respondenți. Precizia estimărilor obținute prin tehnica încrucișării răspunsurilor (cw) depinde (și) de volumul eșantioanelor, motiv pentru care în graficele prezentate am inclus si incertitudinea statistică. Se observă astfel că estimările asociate ultimei anchete sunt relativ mai incerte, adică intervalele de încredere asociate estimărilor sunt mai mari. Pentru același motiv, am decis ca analizele la nivel de sub-populații să fie realizate pe toate cazurile disponibile, indiferent de momentul culegerii.

Întrebările utilizate pentru culegere datelor prin metoda încrucișării răspunsurilor (cw) sunt prezentate mai jos. Cele două întrebări sunt identice, cu excepția celui de al doilea item: într-un caz e vorba despre cumpărarea votului, iar în celălalt de amenințări (intimidare). Întrebările directe, pe care le-am folosit pentru comparație, sunt identice cu cei doi itemi de interes care apar și în designul cw, doar că în cazul tehnicii directe fiecare item a fost aplicat separat, independent de itemul non-sensibil, variantele de răspuns fiind da / nu / nu știu / nu răspund. Întrebările cw au fost puse în prima parte a chestionarului, iar întrebările directe spre final. Pentru a testa dacă aceasta succesiune influențează răspunsurile la întrebările directe, am pus într-o anchetă separată doar întrebările directe, la final. Estimările obținute la întrebările directe nu au diferit în cele două situații, așadar locul întrebărilor în chestionar nu influențează semnificativ răspunsurile. O altă mențiune importantă vizează referentul întrebării. Influența asupra unui alegător în vedere obținerii votului acestuia se poate face fie direct, prin oferte sau amenințări adresate acestuia, fie indirect, prin vizarea unuia dintre membrii familiei. Însă, în ambele cazuri întrebările vizează explicit numai votul alegătorului respectiv (al respondentului din anchetă).

---

O să vă citesc două afirmații. Vă rog să vă gândiți la acestea și să răspundeți în gând la fiecare afirmație cu DA sau NU. Afirmațiile sunt următoarele:

• M-am născut primăvara.
• La alegerile prezidențiale din acest an un susținător al unui candidat mi-a oferit, mie sau cuiva din familia mea, bani, alimente sau bunuri mai scumpe cu scopul de a mă face să votez cu un anumit candidat.

Vă rog să alegeți una dintre următoarele două variante de răspuns:

dacă răspunsul dvs. este NU pentru amândouă afirmațiile sau DA pentru amândouă, răspundeți cu varianta LA FEL;

dacă răspunsul dvs. este DA în cazul unei afirmații și NU la cealaltă, răspundeți cu varianta DIFERIT.

Răspunzând în acest fel nimeni nu poate ști cum ați răspuns dvs. la fiecare afirmație în parte.

aceleași răspuns la ambele afirmații                 TRECE 1                                 98. NŞ

răspuns diferit                                                        TRECE 2                                 99. NR

---

O să vă citesc două afirmații. Vă rog să vă gândiți la acestea și să răspundeți în gând la fiecare afirmație cu DA sau NU. Afirmațiile sunt următoarele:

• M-am născut primăvara.
• La alegerile prezidențiale din acest an un susținător al unui candidat m-a amenințat, pe mine sau pe cineva din familia mea, cu scopul de a mă face să votez cu un anumit candidat.

Vă rog să alegeți una dintre următoarele două variante de răspuns:

dacă răspunsul dvs. este NU pentru amândouă afirmațiile sau DA pentru amândouă, răspundeți cu varianta LA FEL;

dacă răspunsul dvs. este DA în cazul unei afirmații și NU la cealaltă, răspundeți cu varianta DIFERIT.

Răspunzând în acest fel nimeni nu poate ști cum ați răspuns dvs. la fiecare afirmație în parte.

aceleași răspuns la ambele afirmații                 TRECE 1                                 98. NŞ

răspuns diferit                                                       TRECE 2                                 99. NR

---

Estimări la nivel național, populație adultă

Estimările obținute sunt deplin consonante cu rezultatele anterioare cu privire la alte alegeri din România și nu numai, obținute cu ajutorul altor tehnici indirecte (de exemplu, ICT – vezi secțiunile de mai sus). Astfel, extrem de puțini alegători (în jur de 1%), atunci când sunt întrebați direct, recunosc faptul că au trăit experiența unei practici electorale ilegale. Estimările pe baza tehnicii cw indică însă că, dincolo de declarații, realitatea este destul de diferită. Astfel, fenomenul de cumpărare a votului este prezent în cazul a aproximativ 19-24% dintre alegători, iar intimidarea apare în cazul a 16-26%. În general, indiferent de metoda de estimare (întrebare directă sau cw), se pare că fenomenul de cumpărare a votului este ceva mai răspândit comparativ cu cel de intimidare a alegătorilor. Deși ne-am fi așteptat ca ponderea celor afectați de aceste practici clientelare să crească pe parcursul derulării campaniei, datele obținute indică mai degrabă o stabilitate relativă, cu o excepție: înainte de turul 2 pare să existe o oarecare creștere a ponderii celor amenințați (diferența nu este însă semnificativă statistic și din cauză că ancheta realizată după turul 2 are un volum mic de respondenți, doar 1100). Teoretic, creșterea incidenței practicilor de intimidare a alegătorilor înainte de turul 2 are sens, dacă avem în vedere faptul că resursele materiale au fost probabil utilizate la turul 1, iar practicile de intimidare nu au costuri financiare. Pe de altă parte, chiar dacă ponderea celor supuși unor astfel de presiuni este relativ constantă în timp, asta nu înseamnă că practicile electorale ilegale au loc doar înainte de turul 1. Este foarte posibil ca tipul, numărul și intensitatea presiunilor să crească pe parcursul campaniei, ele fiind exercitate asupra acelorași alegători.

Estimarea incidenței fenomenelor de cumpărare a votului și intimidare a alegătorilor pe parcursul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2014 – dinamică

Datele reprezintă procente; linia verticală asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%). Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.

DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza tehnicii încrucișării răspunsurilor.

Sursa datelor: anchete telefonice IRES.

Estimări la nivel de sub-populații

În ceea ce privește estimările la nivel de sub-populații, răspunsurile la întrebările directe indică cvasi-absența practicilor electorale ilegale. Mai mult, deși se pot observa anumite tendințe (nesemnificative statistic), diferențele în funcție de caracteristicile socio-demografice lipsesc. Însă, din nou, estimările pe baza cw descriu o realitate diferită. Sistematic, indiferent de categoria de populație de referință, o pondere mult mai mare a alegătorilor au fost supuși în realitate unor practici electorale ilegale. Mai mult, în unele cazuri apar și diferențe (uneori semnificative statistic pentru pragul de 95%) între categorii. Astfel, cumpărarea votului tinde să fie relativ mai frecventă în rândul bărbaților, a tinerilor și vârstnicilor (au resurse materiale mai reduse), persoanelor cu un nivel de educație formală mai scăzut, pensionarilor și casnicelor (resurse mai reduse, stabilitate rezidențială mai mare, prezență la domiciliu pentru perioade mai mari pe parcursul zilei, prin urmare mai ușor de accesat și convins), celor din mediul rural (pondere mai mare a alegătorilor cu caracteristicile menționate anterior, respectiv rețele sociale mai strânse și vizibile), celor din regiunile de dezvoltare Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) și Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea).

Intimidarea alegătorilor tinde să fie relativ mai frecventă în rândul bărbaților, a tinerilor și vârstnicilor, persoanelor cu un nivel de educație formală mai scăzut, pensionarilor și casnicelor, celor din mediul rural, celor din regiunile de dezvoltare Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman), Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea), Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) și Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj). Relativ la aceste categorii de populație relația cauzală este relativ clară: apartenența la oricare dintre categorii socio-demografice precede comportamentele ilegale. În cazul segmentărilor politice însă, relația de cauzalitate (și implicit temporalitate) nu mai este atât de clară. Dacă faptul că non-votanții, comparativ cu votanții, sunt supuși ceva mai frecvent practicilor de cumpărare a votului și intimidare are sens, diferențele teoretic posibile (nesemnificative statistic însă) dintre categoriile de votanți (Ponta vs. Iohannis, respectiv PSD vs. ACL) nu pot fi interpretate corect în contextul acestor date. Simplu spus, faptul că votanții unui actor politic au fost supuși într-o măsură mai mare unor practici electorale ilegale nu înseamnă că acel actor politic (prin reprezentanții lui) a făcut acțiunile respective, fiind foarte posibil ca tentativele de influențare a votului să fi venit din partea competitorilor. Cu aceste limite, estimările obținute par să indice o prezență ușor mai mare a practicilor ilegale în rândul votanților lui Victor Ponta comparativ cu votanții lui Klaus Iohannis. Din nou, subliniem că modul în care au fost formulate întrebările și, implicit, referențialul răspunsurilor primite nu permit nicio inferență cu privire la sursele sau agenții care au inițiat practica de cumpărare a votului sau de amenințare a alegătorilor. Prin urmare, rezultatele obținute indică exclusiv incidența practicilor clientelare în electorat, fără a putea specifica care sunt competitorii electorali care au practicat cumpărarea voturilor sau intimidarea, iar interpretarea datelor trebuie să țină cont de această precizare fundamentală.

Estimarea incidenței fenomenelor de cumpărare a votului și intimidare a alegătorilor pe parcursul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2014 – estimări la nivel de sub-populații

Datele reprezintă procente; linia verticală asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%). Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.

DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza tehnicii încrucișării răspunsurilor.

Sursa datelor: anchete telefonice IRES.

Câteva considerații de final

Tehnica încrucișării răspunsurilor (crosswise) are câteva limite metodologice importante, precum problema erorilor de estimare și a distorsiunilor introduse de procesarea informației de către respondenți. Specificul tehnicii conduce la estimări cu un grad de incertitudine (interval de încredere) mai ridicat comparativ cu cele obținute în cazul întrebărilor directe. Reducerea erorilor ar necesita folosirea unor eșantioane mai mari decât cele cu care se lucrează în mod obișnuit (acesta fiind motivul principal pentru care estimările noastre pe subpopulații sunt realizate pe date agregate dintr-o serie de anchete telefonice). Totodată, estimările obținute sunt nediferențiate pe competitori electorali și vizează toate partidele și candidații fără a individualiza actorii politici ca inițiatori ai practicilor clientelare; cu alte cuvinte, nu am măsurat separat cumpărarea voturilor sau intimidarea în funcție de cine au fost cei care le-au practicat. Aceasta ar fi presupus eșantioane mult mai mari și un design cu mai multe întrebări indirecte și condiții de aplicare mai complexe, dificil de implementat în anchete de tip CATI. De asemenea, deoarece există posibilitatea încărcării cognitive a respondenților prin cerința de a face operații de încrucișare a răspunsurilor la două întrebări diferite ca referențial, se pot produce erori care să coreleze cu anumite caracteristici socio-demografice. Așadar, este posibil ca erorile de măsurare să fie mai mari în cazul anumitor categorii de respondenți: de exemplu, cei cu mai puțină educație formală, care nu sunt obișnuiți ca în viața de zi cu zi să se confrunte cu oferirea unor răspunsuri la întrebări de tipul celor presupuse de tehnica utilizată de noi. Cu toate acestea, estimările cu privire la cumpărarea votului și intimidare obținute prin tehnica încrucișării răspunsurilor indică o incidență semnificativ mai ridicată a acestor practici electorale în comparație cu rezultatele obținute prin întrebări directe, iar aceste estimări sunt consistente cu cele obținute prin altă tehnică indirectă (ICT) pe care am folosit-o în anchete de tip CAPI în contextul alegerilor locale și parlamentare din 2012.

Bibliografie

Brusco, V., Nazareno, M., & Stokes, S. C. (2004). Vote Buying in Argentina. Latin American Research Review, 39(2), 66-88.

Collier, P., & Vicente, P. C. (2012). Violence, bribery, and fraud: the political economy of elections in Sub-Saharan Africa. [Article]. Public Choice, 153(1-2), 117-147. doi: 10.1007/s11127-011-9777-z

Comșa, M., & Postelnicu, C. (2013). Vote buying and voter intimidation in Romania: estimates based on the crosswise model and the item count technique. Paper presented at the The 5th Conference of the European Survey Research Association (ESRA), Ljubljana, Slovenia, 15-19 July.

Corstange, D. (2012). Vote trafficking in Lebanon. International Journal of Middle East Studies, 44(03), 483-505. doi: 10.1017/S0020743812000438

Dekel, E., Jackson, M. O., & Wolinsky, A. (2008). Vote buying: General elections. [Article]. Journal of Political Economy, 116(2), 351-380. doi: 10.1086/587624

Droitcour, J., Caspar, R. A., Hubbard, M. L., Parsley, T. L., Visscher, W., & Ezzati, T. M. (1991). The Item Count Technique as a Method of Indirect Questioning: A Review of its Development and a Case Study Application In P. P. B. e. al. (Ed.), Measurement Errors in Surveys (pp. 185–210). New York: John Wiley & Sons.

Gonzalez-Ocantos, E., de Jonge, C. K., Meléndez, C., Osorio, J., & Nickerson, D. W. (2012). Vote Buying and Social Desirability Bias: Experimental Evidence from Nicaragua. American Journal of Political Science, 56(1), 202-217. doi: 10.1111/j.1540-5907.2011.00540.x

Heerwig, J. A., & McCabe, B. J. (2009). Education and Social Desirability Bias: The Case of a Black Presidential Candidate. Social Science Quarterly, 90(3), 674-686.

Hicken, A. (2011). Clientelism. Annual Review of Political Science, 14(1), 289-310. doi: 10.1146/annurev.polisci.031908.220508

Jann, B., Jerke, J., & Krumpal, I. (2011). Asking Sensitive Questions Using the Crosswise Model: An Experimental Survey Measuring Plagiarism. Public Opinion Quarterly. doi: 10.1093/poq/nfr036

Kitschelt, H., & Wilkinson, S. I. (2007). Citizen-politician linkages: an introduction. In H. Kitschelt & S. I. Wilkinson (Eds.), Patrons, Clients, and Policies (pp. 1-49). New York: Cambridge University Press.

Krumpal, I. (2013). Determinants of social desirability bias in sensitive surveys: a literature review. Quality & Quantity, 47(4), 2025-2047. doi: 10.1007/s11135-011-9640-9

Kuklinski, J. H., Cobb, M. D., & Gilens, M. (1997). Racial Attitudes and the ‘New South’. Journal of Politics, 59, 323-349.

Stokes, S. C. (2007). Political Clientelism. In C. Boix & S. C. Stokes (Eds.), The Oxford Handbook of Comparative Politics (pp. 604-627). New York: Oxford University Press.

Streb, M. J., Burrell, B., Frederick, B., & Genovese, M. A. (2008). Social Desirability Effects and Support for a Female American President. Public Opinion Quarterly, 72(1), 76-89.

Tourangeau, R., & Yan, T. (2007). Sensitive Questions in Surveys. Psychological Bulletin, 133(5), 859-883. doi: 10.1037/0033-2909.133.5.859

Vicente, P. C., & Wantchekon, L. (2009). Clientelism and vote buying: lessons from field experiments in African elections. Oxford Review of Economic Policy, 25(2), 292-305. doi: 10.1093/oxrep/grp018

Yu, J.-W., Tian, G.-L., & Tang, M.-L. (2008). Two new models for survey sampling with sensitive characteristic: design and analysis. Metrika, 67(3), 251-263. doi: 10.1007/s00184-007-0131-x

SRS vs. Cluster

Mircea Comșa

Ce-o fi și cu marja asta de eroare (teoretică, un adaos mult prea adesea uitat)? În cele mai multe sondaje o vedem pe la +/-3%, în altele mai urcă sau coboară puțin, în funcție de institutul de sondare sau de mărimea raportată a eșantionului. În vremuri normale, nu prea naște ea controverse și e pusă acolo să respecte cerințele CNA. Ca multe alte lucruri și reguli din lumea asta românească, marja se află în treabă pentru că așa scrie undeva la lege că trebuie să fie, nu că oamenii chiar ar ști despre ce e vorba sau ar respecta-o. Însă, când se raportează datele de la exit-poll-uri, cei pricepuți o bagă în seamă și o întorc pe toate fețele. Comentariul de față vine în sprijinul acestora, cu scopul de a-i face să problematizeze și să reflecteze asupra aspectelor practice ale eșantionării specifice cercetărilor de tip exit poll.

De obicei, numărul de respondenți la o cercetare de tip exit-poll în România ultimelor alegeri e de cel mult 20.000 (există însă sondaje la ieșirea de la urne mai vechi care au ajuns până la eșantioane de 50.000 de subiecți). La văzul unui volum atât de mare de respondenți oamenii se așteaptă ca datele de la exit poll să aibă și o precizie mult mai mare, adică o marjă mult mai mică decât în cazul eșantioanelelor comune. Reacția cea mai des întâlnită este: „dacă la un eșantion de 1.000 de subiecți marja de eroare e de +/-3%, atunci la 20.000 trebuie să fie undeva spre 0, cel mult 0,5%.” Ca de obicei în astfel de cazuri, oamenii simplifică lucrurile sau nu se informează în prealabil asupra modalității de calcul specifice diferitelor tipuri de eșantionare. Ambele situații sunt pe deplin de înțeles, însă, pentru o bună informare, merită explicate anumite aspecte tehnice.

Așadar, cum e cu marja de eroare teoretică în cazul unui exit-poll? Să pornim de la cazul unui eșantion aleator simplu (SRS = simple random sample) de 20.000 de subiecți. În cazul acestuia, marja de eroare teoretică pentru o dispersie maximă (adică 50% din eșantion votează cu x și 50% cu y), este undeva pe la 0,7% (rotunjit), cu o probabilitate de 95%. În cazul unei cercetări de tip exit-poll, eșantionul nu este însă SRS. Cel mai adesea astfel de eșantioane sunt de tip stratificat + cluster + sistematic aleator (adică include fiecare a n-a persoană care iese de la urne de la fiecare secție de vot selectată în eșantion). Pentru astfel de eșantioane marja de eroare se calculează altfel decât în cazul SRS și este semnificativ mai mare. Pe scurt, clusterizarea (selectarea unor secții în stadiul 1 și nu direct a indivizilor) crește marja de eroare teoretică, iar stratificarea (selectarea aleatoare a secțiilor de vot astfel încât să te asiguri că au intrat în eșantion, în proporția corectă, secții din toate tipurile relevante, adică și din urban și din rural, și din Moldova și din alte regiuni, etc.) o reduce.

Cele doua efecte nu se anuleaza însă, situația obișnuită fiind aceea în care marja teoretică pentru un astfel de eșantion este semnificativ mai mare decât în cazul unui eșantion SRS. Două elemente importante care determină această diferență sunt numărul de secții de vot selectate în eșantion și rata de omogenitate (corelația intra-clasă) a comportamentului în studiu (de exemplu, pentru vot e in jur de 0,08-0,12, functie de alegeri și de numărul candidaților). La sondajele obișnuite institutele ignoră (nu discutăm aici despre motivele pentru care fac asta) efectele induse de stratificare și clusterizare și apreciază că marja de eroare este cea observată în cazul unui eșantion de tip SRS. De obicei, pentru a contra-balansa erorile care nu țin de eșantionare (cel mai adesea mult mai mari comparativ cu erorile legate de schema de eșantionare și, cu siguranță, mult mai dificil de estimat)institutele  preferă ca la exit-poll-uri să ignore efectul pozitiv datorat stratificării și să țină cont doar de efectul negativ produs de clusterizare (unele nu țin cont nici de asta și dau ca marjă de eroare pur și simplu marja pentru un eșantion SRS). Graficele de mai jos ilustrează diferența dintre SRS și cluster. Dupa cum se vede, marja de eroare teoretică pentru un eșantion de 250 de secții (roh de 0,10, o medie de 70 subiecți pe secție și dispersie maximă) este în jur de +/-2%. Se observă, așadar, că aceasta este tocmai marja de eroare menționată de IRES și CURS, aceste institute fiind și singurele care au declarat, pe site sau în media, o marjă de eroare teoretică pentru datele de exit poll pe care le-au făcut publice.

Cât de satisfăcuți erau românii după alegerile din 2012?

Bogdan Voicu

În postările precedente v-am vorbit despre cum se schimbă opiniile, atitudinile și comportamentele românilor în timpul campaniile electorale și după vot. Azi facem același lucru, concentrându-ne pe modificările satisfacției cu viața la alegerile parlamentare.

Echipa noastră a rulat și în 2012, un program de sondaje, în care am testat ce se întâmplă cu votanții la începutul campaniei electorale, după turul I, și după turul al II-lea.

În ce privește satisfacția cu viața, experimentul nostru a fost simplu. Am întrebat românii dintr-un eșantion reprezentativ la nivel național* câtă satisfacție cu viața au, pe o scală de la 0 la 10. Apoi am făcut media pentru cei ce au votat pe fiecare dintre principalii competitori. Am repetat operațiunea înainte de turul I și după turul al doilea, comparând ce s-a schimbat în satisfacția cu viața a acelorași oameni (eșantion panel). Așa cum se vede din graficele de mai jos, votanții PP-DD erau la amebel momente, și înainte și după alegeri, cei mai puțin satisfăcuți cu viața proprie.

Vă reamintim că în 2012 lupta s-a dat între două coaliții de partide. Alianța România Dreapta (ARD) reunea PDL, PNȚ-CD și FC (Forța Civică, partidul lui MR Ungureanu). Uniunea Social-Liberală (USL) includea PSD, PNL, PC (Partidul Conservator, cel asociat cu imaginea lui D.Voiculescu) și UNPR. Dar au fost colegii în care partidele componente ale celor două alianțe au mers pe liste separate. Astfel, avem votanți distincți pentru PDL, PNL și PSD, cele trei partide mai mari ale momentului. Numărul celor incluși însă în eșantion este mai mic de douăzeci pentru unele partide, cele pentru care reprezentarea grafică este realizată cu culori palide.

Dar hai să privim și rezultatele. Acestea spun clar că la câteva zile după vot, electorii ce votaseră UDMR, USL, PP-DD și cei ce nu au votat își creșteau considerabil satisfacția cu viața. Ne putem întreba dacă acest lucru se petrece doar la nivelul celor selectați în eșantion sau ar fi fost observabil și dacă investigam toți românii. Răspunsul este dat de nivelul de semnificație statistică. Când diferența față de situația inițială este de așteptat să fie regăsită și dacă intervievam toată populația, atunci diferența aceea se spune că este semnificativă. Așa stau lucrurile cu votanții UDMR, USL, PP-DD și cu cei ce nu au votat: își cresc semnificativ satisfacția cu viața în urma alegerilor. Pentru votanții ARD și PSD nu se schimbă nimic, ei rămân la fel de satisfăcuți ca și înainte de vot. Nu sunt mai mulțumiți, dar nici mai nemulțumiți.

Așa cum observam și în cazul alegerilor prezidențiale din 2012, momentul alegerilor duce la o creștere a satisfacției cu viața a societății în ansamblu. Dacă în 2009 electorii oricărui candidat mai important au cunoscut creșteri ale satisfacției cu viața, la parlamentarele din 2012 lucrurile au fost un pic diferite. Cei ce au votat coaliția perdantă, dar și cei ce au votat principalul învingător, dar singur – nu în alianță cu alte partide, nu și-au schimbat nivelul de satisfacție.

Mă aștept ca și în 2014 să observăm o creștere a satisfacției cu viața în urma alegerilor. Oamenii se vor bucura de spectacolul oferit, de dezbatere, de sentimentul că ceva s-ar putea schimba, se vor molipsi de la mulțumirea învingătorilor, vor trăi entuziasmul unui nou început. Dar aceste așteptări ale mele sunt simple supoziții pe care nu le putem testa din lipsa cronică de finanțare și interes a guvernelor de orice culoare față de cercetarea românească din științele sociale.

* Găsiți detalii aici.

Alegerile prezidențiale din 2009: Satisfacția cu viața și alegerile prezidențiale

Bogdan Voicu

În urmă cu 5 ani, românii s-au prezentat la urne având de ales un președinte. Cinci erau candidații mai importanți: Mircea Geoană, Crin Antonescu, Traian Băsescu, Sorin Oprescu și Corneliu Vadim Tudor.

Echipa noastră a rulat atunci, în 2009, un program de sondaje, în care am testat ce se întâmplă cu votanții la începutul campaniei electorale, după turul I, și după turul al II-lea. Rezultatele vă sunt deja prezentate, retrospectiv, în acest site, de câteva zile.

Azi vă explicăm ce am învățat despre satisfacția cu viața. Experimentul nostru a fost simplu. Am întrebat românii dintr-un eșantion reprezentativ la nivel național* câtă satisfacție cu viața au, pe o scală de la 0 la 10. Apoi am făcut media pentru cei ce au votat pe fiecare dintre principalii competitori. Am repetat operațiunea înainte de turul I și după turul al doilea, comparând ce s-a schimbat în satisfacția cu viața a acelorași oameni. Așa cum se vede din graficele de mai jos, votanții lui CV Tudor au fost în ambele momente cei mai nesatisfăcuți cu propria lor viață. La polul opus erau cei ce au votat pe Traian Băsescu.

Aceasta fiind introducerea, haideți să ne uităm la ce ne interesează cu adevărat: ce efect au avut alegerile asupra satisfacției cu viața. Ei bine, oarecum surprinzător, după o campanie electorală și două tururi de scrutin, toată lumea a fost mulțumită. Inclusiv cei ce nu au votat învingătorul. Sau, mai exact, lumea a fost mai mulțumită decât înainte de alegeri. (toate diferențele dintre mediile înregistrate la cele două momente de timp prezentate în grafic și în tabel sunt semnificative statistic la p<0.05).

Concluzia este cea pe care am inclus-o în capitolul de carte* ce descrie pe larg aceste cifre: „Perioada ce succedă imediat scrutinul prezidențial se constituie într-un moment în care satisfacția cu viața crește, crescând deschiderea către proiectele de înnoire societală. Pentru politicieni acesta poate fi un bun prilej pentru a promova măsuri reformatoare. Momentul este însă, în România, ratat cel puțin parțial prin plasarea alegerilor în preajma sărbătorilor de iarnă. Aceasta este o perioadă în care oamenii sunt mai puțin preocupați de a construi lucruri noi, cât mai degrabă de a se pregăti pentru celebrarea Crăciunului, a Anului Nou, pentru vacanțele de iarnă. Este totodată o perioadă de încheiere a anului fiscal, care se suprapune peste vacanțele succesive, făcând practic imposibilă promovarea unor măsuri noi, informate, sutenabile.”

(*pentru detalii vezi Bogdan Voicu. 2012. Impactul votului la prezidențiale asupra satisfacției cu viața, pp. 235-258 în Mircea Comșa, Andrei Gheorghiță, Claudiu Tufiș, eds. Alegerile prezidențiale din România, 2009, Cluj: Cluj University Press)

În zilele următoare o să vă explicăm și cum au stat lucrurile la alegerile parlamentare din 2012. Cum vor sta lucrurile la alegerile prezidențiale din 2015, nu vom știi cu exactitate, ci doar vom ghici: finanțarea acestui proiect, ca de altfel a întregii științe sociale în România, este practic stopată.

Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea şi mobilizarea în campanie

Mircea Comșa

Ponderea persoanelor contactate de către un partid, candidat sau reprezentant al acestora în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009 prin cel puţin unul dintre canalele de mai jos a fost de aproximativ 46%: 31% au fost contactaţi printr-un singur canal, 10% prin două, 5% prin trei şi 1% prin toate patru. Desigur, majoritatea contactelor au fost realizate indirect, prin poştă (39%) dar contactele directe faţă-în-faţă, în spaţii publice (15%) sau în mediul privat al locuinţei (9%) şi cele directe telefonice (7%) au fost de asemenea destul de răspândite. Contactarea prin intermediul Internetului a fost extrem de scăzută (0,5% pe email şi 0,3% pe site-uri de socializare).

Principalele motive pentru care alegătorii au fost contactaţi în această campanie au fost participarea la vot şi acordarea votului unui anumit candidat. Astfel, 19% au fost contactaţi pentru a vota şi 11% pentru obţinerea votului. Cea mai mare parte a contactelor de acest tip au fost realizate de cineva apropiat (familie, prieten) sau de cineva din partea unui candidat. Doar 5% dintre alegători au fost contactaţi pentru a participa la un miting electoral, 3% pentru a lucra voluntar în favoarea unui candidat şi aproape nimeni pentru a dona bani (faptul că unii respondenţi refuză să răspundă la aceste întrebări poate ascunde o rată ceva mai mare a contactării reale). Ponderea persoanelor contactate diferă în funcţie de categoria de agenţi: 13% de către partide / candidaţi, 13% de către familie sau prieteni şi doar 6% de către lideri locali. Indiferent de scop sau de agentul care a iniţiat contactul, 24% dintre alegători au fost contactaţi.

Ponderea alegătorilor contactaţi de diferite categorii de actori cu scopul de a-i convinge să participe politic

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 2% dintre alegători au fost contactaţi de cineva din partea unui partid / candidat / organizaţii politice pentru a-i convinge să meargă la vot; la aceeaşi întrebare 1% refuză să răspundă.

La nivel declarativ, aproximativ 30% dintre alegători sunt dispuşi să susţină gratuit candidatul preferat (foarte probabil, în realitate, ponderea celor care efectiv ar face aceste activităţi este mai mică) într-unul dintre mijloacele menţionate în graficul de mai jos. Ponderea celor care l-ar susţine prin cel puţin unul dintre aceste mijloace ajunge la 41%.

Disponibilitatea de a susţine gratuit candidatul preferat

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 24% dintre respondenţi declară că ar fi dispuşi să atârne un afiş cu candidatul preferat la fereastră.

Chiar dacă o mare parte a alegătorilor au fost contactaţi pentru a participa, exceptând participarea la vot şi probabil acordarea votului unui anumit candidat, o mică parte s-au implicat. Astfel, doar 4% declară că au participat la un miting sau o întâlnire electorală, 2% au lucrat voluntar pentru un candidat şi aproape nimeni nu a donat bani pentru un candidat (din nou, aceste estimări pot fi în realitate mai mari cu aproximativ un punct procentual).

Pe baza comparării datelor cu privire la participare (incluzând aici participarea la vot şi acordarea votului unui anumit candidat) şi contactare (mobilizare) putem estima impactul pe care aceasta din urmă l-a avut asupra primeia. Dat fiind faptul că frecvenţa acestor fenomene este redusă (exceptând participarea la vot) vom estima efectele la nivel global, fără a ţine cont de agentul care a iniţiat mobilizarea. Cel puţin în ceea ce priveşte participarea politică în campanie lucrurile sunt cât se poate de clare: contactarea creşte enorm şansele de implicare; în absenţa acesteia ratele de participare (miting, voluntariat sau donaţii) sunt aproape nule. Câteva cifre sunt relevante în acest sens: 47% dintre cei contactaţi pentru a participa la un miting electoral au participat; dintre cei necontactaţi doar 2% au participat; 62% dintre cei contactaţi pentru a lucra ca voluntari au lucrat; dintre cei necontactaţi doar 1% au lucrat ca voluntari; 100% dintre cei contactaţi pentru a dona bani pentru un candidat au donat; nimeni dintre cei necontactaţi în acest scop nu a donat bani. În ceea ce priveşte mersul la vot, contactarea pare să fi scăzut uşor şansele de participare (însă, în acest caz, fenomenul de supra-raportare a votului afectează mult validitatea rezultatelor). În cazul celor care şi-au schimbat preferinţa de vot (au trecut de la un candidat la altul) ponderea persoanelor contactate este aproximativ aceeaşi cu cea înregistrată în cazul alegătorilor care nu şi-au schimbat opţiunea pentru un candidat. Prin urmare, la nivel global, contactarea nu a produs o mutaţie a votului de la un candidat la altul. Însă, la nivelul alegătorilor indecişi, contactarea în vederea obţinerii votului pare să fi avut un impact pozitiv (mai ales dacă a fost făcută de reprezentanţii unui partid / candidat), dar mic.

Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea la vot …

Mircea Comșa

… la nivel de intenţie, înainte de alegeri

Înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale aproximativ două treimi dintre alegători (conform datelor de anchetă) apreciau că sigur vor merge la vot. Astfel, pe o scală de 11 puncte care estima probabilitatea de a merge la vot (0 sigur nu voi merge, iar 10 sigur voi merge), 69% dintre alegători au ales poziţia „10”. La o întrebare similară, cu o scală diferită însă (4 trepte: sigur merg, probabil merg, probabil nu merg, sigur nu merg), 77% au ales varianta „sigur merg”. Situaţia este aproape aceeaşi şi în ceea ce priveşte intenţia de a vota la turul 2 (măsurată după turul 1) – 81% au declarat că sigur vor merge la vot.

… la nivel declarativ, după alegeri

Imediat după turul 1 al alegerilor, 85% dintre subiecţii anchetei noastre au declarat că au votat la turul 1 (datele au fost culese telefonic), iar după turul 2 82% au declat că sigur au votat la turul 1, respectiv 85% că sigur au votat la turul 2.

… efectivă, conform BEC

Dacă excludem voturile din străinătate, ratele de prezenţă la alegerile prezidenţiale din 2009, conform datelor BEC, au fost 51,2% la turul 1 şi 53,8% la turul 2.

Cum pot fi explicate diferenţele?

La prima vedere diferenţele foarte mari (în jur de 30 puncte procentuale) relativ la prezenţa la vot prezentate anterior pot fi explicate doar prin „fraudă” sau „neprofesionalism” (în fapt, acestea şi sunt scenariile preferate de media sau nespecialişti). În cele ce urmează vom arăta care sunt sursele reale ale diferenţei dintre prezenţa estimată pe baza anchetei şi prezenţa oficială.

Dezirabilitatea socială – supra-raportare votului. Întrebările cu privire la intenţia realizării unor comportamente viitoare, indiferent de tipul acestora, dar mai ales în cazul celor apreciate sau dezirabile (cumpărarea unui produs sau serviciu, implicarea într-o activitate, participarea la vot, etc.), trebuie privite întotdeauna cu circumspecţie. Deseori suntem tentaţi să punem semnul egalităţii între cele două sau chiar facem acest lucru. Ignorăm astfel faptul că pentru o parte a oamenilor sau pentru aceiaşi dar relativ la momente sau situaţii diferite, uneori, intenţia declarată de a performa un anumit comportament nu se materializează. Motivele pentru care apare această discrepanţă pot fi legate de fenomenul dezirabilităţii sociale (anumite comportamente, valori, norme sunt mai valorizate social, societatea punând o presiune mai mare pe actorii sociali pentru a le respecta), de lipsa unui suport (financiar, cognitiv, etc.) pe măsura dorinţei, de schimbarea realităţii între cele două momente (al declaraţiei şi al performării), de auto-iluzionare sau chiar de minciună. Aceasta nu înseamnă că măsurarea intenţiilor nu este utilă, cel puţin din două considerente: (1) estimarea grosieră a unor comportamente viitoare este în general de preferat lipsei informaţiilor şi (2) măsura intenţiei poate fi utilizată în cadrul unor modele predictive ale comportamentului viitor (pe baza experienţei anterioare de cercetare şi a unor teorii). Pe baza unor modele predictive utilizate în marketing şi sociologia electorală putem estima că fenomenele menţionate anterior duc la o supra-estimare a prezenţei cu aproximativ 10-15 puncte procentuale.

Migraţia şi calitatea listelor electorale. Alte două surse ale diferenţei, legate între ele (ambele scad baza de raportare), sunt calitatea listelor electorale şi migraţia (definitivă dar neoficială şi cea temporară sau circulatorie). Pe baza unor analize realizate în altă parte am estimat că în realitate numărul de cetăţeni adulţi din România este mult mai mic decât cel folosit de BEC pentru a calcula prezenţa oficială. Astfel din cei 18,4 milioane de intrări (cetăţeni cu drept de vot) în listele folosite de BEC, aproximativ 1,4 milioane sunt erori: persoane decedate care nu sunt eliminate din liste, respectiv persoane mutate care apar şi la vechea şi la noua adresă. În plus faţă de aceste erori, migraţia acţionează în acelaşi sens, reducând numărul persoanelor care ar putea vota efectiv (cu costuri rezonabile). Conform unei estimări făcute în altă parte, aproximativ 2 milioane dintre persoanele care apar în liste sunt de fapt plecate în străinătate (cel mai adesea temporar). Prin urmare numărul de alegători care ar fi putut să voteze este undeva în jur de 15 milioane. Dacă folosim ca bază de raportare această estimare, prezenţa la vot devine 66% la turul 1 şi 71% la turul 2. În concluzie, această sursă este responsabilă pentru o diferenţă de aproximativ 10-15 puncte procentuale (în funcţie de numărul de migranţi temporari din perioada alegerilor) între prezenţa declarată în anchetă şi prezenţa oficială.

Probleme metodologice. Alte trei surse ţin de specificul cercetării selective şi sunt ceva mai tehnice. Prima dintre acestea se referă la asocierea pozitivă dintre probabilitatea de selecţie a respondenţilor în cadrul anchetei şi prezenţa la vot. Mai simplu spus, persoanele care merg la vot sunt mai predispuse la interviu: pe de o parte accesul operatorului de anchetă la acestea este mai facil, iar pe de altă parte acestea acceptă să răspundă la întrebări într-o pondere mai mare (cei care sunt găsiţi şi cooperează în cadrul anchetei sunt persoane mai integrate social, mai interesate de tema cercetării, prin urmare probabilitatea de selecţie este mai mare pentru cei care în mod obişnuit merg la vot). A doua sursă se referă la faptul că subiecţii unei anchete de tip panel (din diferite motive) tind să-şi modifice ulterior comportamentul legat de subiectul investigat. În cazul nostru efectul este că vor merge într-o măsură mai mare la vot (deşi probabil unii dintre ei nu ar fi mers dacă nu li s-ar fi aplicat chestionarul înainte de alegeri). Ultima sursă se referă la eroarea de eşantionare şi ţine de statistica matematică (teoria numerelor mari). Conform acesteia, eşantionul nostru, chiar şi în condiţiile în care ar fi fost selectat simplu aleator, ar fi fost doar unul dintre multiplele eşantioane posibile. Dat fiind faptul că estimările obţinute în cazul unora (5%) dintre aceste eşantioane posibile se abat de la valorile reale cu mai mult de +/-3%, există o şansă din 20 ca eşantionul nostru să aibă o eroare mai mare de +/-3%.[1] Deşi impactul primelor două surse (presupunem că cea de a 3-a nu e semnificatică) nu poate fi estimat pe baza datelor noastre, alte surse indică valori de aproximativ 8-10 puncte procentuale (câte 4-5 puncte pentru fiecare).

[1] Această eroare corespunde unei distribuţii statistice a unei variabile dihotomice de tipul 50-50%. Dat fiind faptul că variabila de interes pentru noi aici (prezenţa la vot) are o distribuţie aproximativă 75-25%, eroare maximă posibilă este în realitate mai mică (+/-2,5% cu o probabilitate de 95%).

Alegerile prezidenţiale din 2009: Votul ca fenomen social

Mircea Comșa

De ce anume votează oamenii reprezintă o întrebare fundamentală a disciplinelor sociale interesate de dimensiunea politică a socialului. Un calcul foarte simplu arată că nu este raţional să votezi. Astfel, la nivel individual, dacă un alegător ar pune în balanţă costurile directe ale votului (informare despre candidaţi, programe şi proceduri de vot, deplasare la secţie) şi beneficiile aşteptate, sau, mai corect, produsul dintre acestea şi probabilitatea ca votul personal să influenţeze rezultatul final, diferenţa ar fi evident negativă, prin urmare acel alegător nu ar găsi, raţional, niciun motiv să voteze. Acest raţionament, multiplicat la nivelul fiecărui alegător, ar trebui să producă un absenteism major. Realitatea arată însă diferit – o mare parte a oamenilor merg la vot, chiar dacă nu de fiecare dată, şi foarte puţini sunt aceia care sistematic nu votează (în jur de 7-8% declară asta dar în realitate sunt ceva mai mulţi). Prin urmare, „motivaţia votului” trebuie căutată la nivelul socialului, al relaţiilor interumane, al obligaţiilor, normelor şi „modurilor de a face şi a fi” încetăţenite în fiecare societate şi comunitate. Faptul că participarea la vot reprezintă un fapt social care intră în această categorie este puternic susţinut de datele de anchetă: 82% dintre alegători consideră că afirmaţia „participarea la vot este o datorie a fiecărui cetăţean” este adevărată, iar 75% apreciază că şi-ar neglija datoria de cetăţean dacă nu ar vota. Forţa acestei norme se manifestă şi la nivelul satisfacţiei sau culpabilităţii resimţite atunci când aceasta este respectată, respectiv încălcată: 60% dintre alegători declară că ar avea un sentiment de vinovăţie dacă nu ar vota şi tot atâţia că au un sentiment de satisfacţie atunci când votează. În plus faţă de cele menţionate anterior, presiunea de a vota este sistematic întărită prin exemplul membrilor reţelei sociale personale: reprezentarea dominantă la nivelul cetăţenilor este că ceilalţi (familie, prieteni) apreciază valoarea socială şi personală a participării la vot (aproape 70% dintre respondenţi cred că prietenii şi familia lor nu consideră că votul este o pierdere de vreme). Mai mult, niciodată nu suntem atât de ocupaţi încât să nu avem timp să mergem la vot (58% dintre alegători cred asta). Dincolo de rezultatul indicat de un raport simplu între „votul meu” şi milioanele de voturi exprimate de ceilalţi, sentimentul personal al majorităţii cetăţenilor (70%) este că votul fiecăruia contează chiar dacă foarte mulţi alţii votează. Din nou, cum se întâmplă deseori în logica socială, răspunsul „corect” nu este cel indicat de raţionalitatea pură, matematică ci de reprezentarea produsă şi reprodusă la nivelul fiecărui cetăţean şi prin interacţiunea (directă şi sau doar imaginată) continuă dintre aceştia. Presiunea socială exercitată asupra acţiunilor indivizilor (a merge la vot în acest caz) rezultă şi din modul în care sunt priviţi cei care nu votează (mai exact, cum cred cetăţenii că sunt priviţi cei care nu votează). Astfel, „deviaţionismul total”, adică a nu merge niciodată la vot este reprobat social de aproximativ 58% dintre cetăţenii (consideră că este ruşinos să nu votezi niciodată) şi doar 28% spun că nu este nici ruşinos, nici de laudă (doar 3% spun că e de laudă; 10% nu ştiu / nu răspund). Chiar şi „deviaţionismul accidental” (a nu vota la ultimele alegeri) este penalizat destul de mult: 46% dintre cetăţenii consideră că este ruşinos să nu votezi la ultimele alegeri, iar 40% spun că nu este nici ruşinos, nici de laudă (5% spun că e de laudă; 10% nu ştiu / nu răspund).

Evaluări cu privire la participarea la vot

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 82% dintre respondenţi consideră că afirmaţia „Participarea la vot este o datorie a fiecărui cetăţean” este adevărată.

Cele spuse până acum au pus accentul pe latura datoriei civice şi a presiunii sociale exercitate asupra membrilor unei societăţi pentru a vota. Această perspectivă nu exclude deloc posibilitatea ca votul să fie privit de către cetăţeni şi dintr-o perspectivă instrumentală, ca un mijloc prin care aceştia pot influenţa, indirect, modul în care funcţionează societatea sau nivelul lor de trai. Datele prezentate mai jos arată clar că această dimensiune este prezentă în cazul majorităţii alegătorilor. Foarte puţini sunt aceia care cred că rezultatul alegerilor nu influenţează (foarte puţin + puţin + mediu) felul în care merg lucrurile în ţară (a se subînţelege „economia” în principal), majoritatea percepând o influenţă mare sau foarte mare. Desigur, mărimea influenţei diferă în funcţie de tipul alegerilor. În continuare (acest lucru apare sistematic în toate anchetele) cetăţenii României cred că alegerile naţionale au un impact mai mare asupra vieţii lor (similar şi pentru politica la nivel naţional) comparativ cu alegerile locale, iar dintre cele naţionale cele prezidenţiale contează ceva mai mult, mai ales când e vorba de mersul ţării. Efectul indus de competiţia electorală se face resimţit din nou, impactul perceput al alegerilor fiind mai mare după alegeri comparativ cu înainte. Aceste mutaţii la nivel de percepţie atrag atenţia asupra unei funcţii mai puţin evidente a competiţiilor electorale. Pe lângă creşterea sensibilizării la politic şi a informării politice, alegerile au rolul de a evidenţia, reconstrui şi întări percepţia publică pozitivă, pentru întreaga societate dar şi pentru indivizii acesteia în parte, asupra politicului.

Reprezentarea impactului alegerilor asupra mersului ţării şi nivelului de trai

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 9% dintre respondenţi consideră că alegerile locale influenţează foarte puţin modul în care merg lucrurile în România.

Alegerile prezidenţiale din 2009: Interes, informare, cunoştinţe

Mircea Comșa

Cel mai adesea interesul declarat pentru politică al majorităţii cetăţenilor obişnuiţi este redus. Chiar şi înainte cu aproximativ o săptămână de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, aproximativ o treime din cetăţenii adulţi ai României declarau că nu sunt interesaţi deloc de politică. Indiferent dacă este vorba de politică în general sau de politica de la la nivel local, naţional sau european, unul din trei români nu este interesat câtuşi de puţin de acest subiect. Totuşi, aproape jumătate erau puţin interesaţi de politică în general (ceva mai puţini de diferitele nivele ale politicului), cam o cincime destul de interesaţi, iar aproximativ 5% foarte interesaţi. Prin urmare, doar aproximativ un sfert dintre alegători sunt oarecum interesaţi de politică în mod obişnuit, restul fiind mai degrabă neinteresaţi. Cum era de aşteptat, în cazul unor competiţii electorale, alegeri sau referendumuri, interesul este semnificativ mai mare comparativ cu interesul general pentru politică. Astfel, tot înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, ponderea celor neinteresaţi şi a celor interesaţi de alegeri era aproximativ aceeaşi (ponderi aproximativ egale se înregistrează şi cu privire la interesul pentru referendum; interesul pentru referendum este însă ceva mai mic comparativ cu interesul pentru alegeri). Interesul nu variază doar în funcţie de tipul referentului politic (competiţii electorale vs. situaţii comune), ci şi în funcţie de proximitatea competiţiilor electorale. Proximitatea alegerilor aduce după sine o creştere a interesului pentru politică. Astfel, în timpul alegerilor prezidenţiale (între cele două tururi de scrutin), dar şi imediat după (după turul 2), se observă o creştere semnificativă atât a interesului general pentru politică cât şi a interesului pentru alegeri. În ceea ce priveşte interesul general pentru politică se înregistrează o dublare a ponderii celor interesaţi (42% între tururi sau după turul 2 faţă de doar 21% înainte de alegeri). Deşi interesul pentru alegerile prezidenţiale era ridicat şi înainte de alegeri (51% erau interesaţi), acesta creşte şi mai mult între tururi (71%), rămânând la cote ridicate chiar şi după turul 2 (58% se declară interesaţi de campania electorală).

Interesul pentru politică şi alegeri

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale din 2009, 32% dintre respondenţi declară că nu sunt interesaţi de politică în general (deloc), iar 4% că sunt foarte interesaţi; după turul 2 al alegerilor 14% sunt deloc interesaţi de politică în general, iar 6% sunt foarte interesaţi.

Dat fiind faptul că datele noastre sunt de tip panel (aceleaşi persoane investigate la diferite momente de timp) putem evidenţia nu doar mutaţiile globale, ci şi la nivel individual. Aceasta relevă faptul că în urma alegerilor, se constată o creştere a interesului declarat pentru politică pentru majoritatea alegătorilor.

Dincolo de interesul declarat pentru politică şi alegeri, relevant pentru interesul real este şi comportamentul de informare în campanie cu privire la alegeri. Informarea se poate face prin intermediul media sau în cadrul discuţiilor cu ceilalţi relevanţi (familie, prieteni). După cum era de aşteptat, principalul mijloc de informare îl reprezintă posturile TV. Aproape jumătate dintre alegători declară că au urmărit zilnic sau aproape zilnic programe despre alegeri la TV şi încă un sfert de câteva ori pe săptămână. Discuţiile reprezintă următoarea sursă de informare ca importanţă: jumătate dintre alegători discută despre politică în campanie cel puţin de câteva ori pe săptămână. O pondere mai redusă a alegătorilor se informează despre alegeri prin intermediul presei scrise (23% de cel puţin de câteva ori pe săptămână) sau a radioului (26%) şi extrem de puţini folosesc pentru aceasta Internetul (6%). De altfel, aceste trei canale sunt refuzate total de mai mult de jumătate din alegători: 86% nu folosesc pentru informarea politică Internetul deloc, iar 55% nu citesc ziare sau nu ascultă posturi de radio (tot cu scopul de informare pe teme politice).

Informarea în campanie cu privire la alegeri

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 44% dintre respondenţi au declarat că au urmărit zilnic sau aproape zilnic un program TV legat de alegeri; 6% nu au urmărit deloc.

Pentru a măsura nivelul de informare al alegătorilor am utilizat o serie de opt itemi relativ la care respondenţii trebuiau să se pronunţe alegând una dintre variantele adevărat, fals sau nu ştiu / nu răspund. Pentru o parte dintre itemi răspunsul corecte era „adevărat” iar pentru ceilalţi „fals”. Itemii şi răspunsurile alegătorilor la aceştia apar în graficul următor:

Cunoaşterea unor aspecte cu privire la sistemul politic

* Datele reprezintă procente. Valorile încercuite reprezintă răspunsurile corecte.

** Mod de citire: 90% dintre respondenţi consideră că afirmaţia „În România, secţiile de votare se închid la ora nouă seara” este adevărată, iar 9% nu ştiu dacă este adevărată sau falsă.

După cum se observă, informaţia cea mai cunoscută este cea cu privire la ora de închidere a secţiilor de vot. Şi în cazul celuilalt item care măsoară aspecte legate de alegeri şi campanie (durata legală a campaniei), 70% aleg răspunsul corect. Cunoaşterea unor aspecte cu privire la funcţia de preşedinte (funcţia de reprezentare externă, limitarea la două mandate, posibilitatea de dizolvare a Parlamentului) este de asemenea la cote ridicate, în general două treimi dintre alegători precizând răspunsul corect. Mai puţin cunoscut este însă faptul că în prezent mandatul de Preşedinte este de cinci ani (şi nu de patru cât a fost până în 2004), dar şi în acest caz 55% indică răspunsul corect. Şi mai puţini reuşesc să precizeze corect că nu Preşedintele este cel care alege miniştrii unui Guvern (conform Constituţiei, pentru că altfel, prin prisma practicilor politice din România, lucrurile ar fi fost interpretabile). Totuşi, 44% răspund corect şi cu privire la acest prerogativ al Preşedintelui. După cum era de aşteptat, cunoaştinţele celor mai mulţi dintre alegători se limitează la experienţele naţionale (dintre acestea, cu precădere cele referitoare la Preşedinte), informaţiile cu privire la UE fiind limitate şi restrânse la o pondere mică a populaţiei. Astfel, o informaţie relativ simplă – dacă numărul de parlamentari europeni diferă sau nu între state – este cunoscută de doar 32% dintre alegători, jumătate recunoscând că nu ştiu răspunsul. Dacă adunăm toate răspunsurile corecte date de fiecare alegător obţinem o măsură sintetică a nivelului de cunoştinţe. Aceasta ne arată că din totalul de 8 răspunsuri corecte posibile, 11% dintre alegători au dat 8 răspunsuri corecte, 35% 6-7, 31% 4-5, 16% 2-3 şi 7% 0-1 răspunsuri corecte.

Interesul şi informarea[1] influenţează pozitiv şi într-o măsură semnificativă[2] nivelul cunoştinţelor politice ale alegătorilor. Alegătorii mai interesaţi sunt şi cei care se informează mai mult şi, prin urmare, au şi un nivel al cunoştinţelor politice mai ridicat. Tabelul de mai jos ilustrează exact acest lucru. Se observă cum media nivelului de cunoştinţe politice creşte atât de la stânga la dreapta (pe măsură ce creşte interesul), cât şi de sus în jos (pe măsură ce creşte informarea).

Variaţia nivelului cunoştinţelor politice în funcţie de interesul pentru politică şi informarea pe teme politice

* Datele reprezintă media numărului de răspunsuri corecte la itemii de cunoştinţe (maximum 8).** Mod de citire: în medie, cei care sunt puţin interesaţi de politică şi se informează puţin despre politică răspund corect la 4 itemi de cunoştinţe din 8; cei situaţi la popul opus (interes şi informare ridicate) răspund corect la 5,9 itemi.

[1] Alături şi de alte variabile precum capacitatea cognitivă sau memoria (nemăsurate aici).

[2] Cele două variabile explică împreună aproximativ 14% din variaţia nivelului de cunoştinţe, contribuţia lor fiind aproximativ aceeaşi.

“Zăhărelul” și “nuiaua”. O incursiune în lumea practicilor electorale ilegale.

Mircea Comșa

Argument
Ne propunem în acest text să discutăm despre lumea practicilor electorale ilegale. Tema este una de maxim interes pentru mass media și publicul larg. Cu ocazia fiecărei campanii electorale, media prezintă multiple cazuri de încălcări ale legislației electorale: pungi cu cadouri (alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte) distribuite alegătorilor, mitinguri și serbări la care se oferă gratis o masă tuturor participanților și exemplele pot continua. În pofida faptului că media prezintă astfel de cazuri, că oamenii discută pe această temă, informațiile concrete, dovezile, fie ele și indirecte, sunt foarte rare. De asemenea, nu se știe care este întinderea acestui fenomen la nivel național, cine sunt actorii implicați cu precădere, dacă amploarea fenomenului variază în timp și / sau funcție de alegeri. Textul de față vine tocmai în întâmpinarea acestei nevoie de cunoaștere și informare. Datele de cercetare pe această teme sunt reduse și limitate la alegerile din ultimii ani motiv pentru care răspunsurile noastre vor viza doar o mică parte dintre întrebările enumerate anterior.

Manipularea preferințelor de vot. Scurt excurs teoretic.
Literatura de specialitate identifică trei mari tipuri de practici electorale ilegale: manipularea legislației privitoare la alegeri (schimbarea componenței colegiilor, creșterea sau scăderea pragului electoral, modificări ale criteriilor de eligibilitate, etc.), manipularea preferințelor de vot (influențarea alegătorilor și candidaților pe diferite canale) și manipularea actului de vot (administrarea alegerilor: numărul, locația și mărimea secțiilor de vot, numărarea și validarea voturilor, etc.). Fiecare dintre acestea pot influența decisiv rezultatul alegerilor și implicit modul în care este condusă o democrație. Din cele trei tipuri ne oprim aici asupra manipulării preferințelor de vot. Și în cadrul acestui tip pot fi identificate o serie de sub-tipuri: probleme legate de acoperirea mediatică (echilibrată sau nu, părtinitoarea sau nu), ilegalități cu privire la utilizarea resurselor de campanie, cumpărarea votului, intimidarea alegătorilor și sau obstrucționarea acestora, respectiv intimidarea candidaților și sau obstrucționarea acestora. Dintre aceste sub-tipuri ne vom limita la analiza fenomenelor de cumpărare a votului și de intimidare a alegătorilor. Acestea două reprezintă strategii de obținere a voturilor utilizate în diferite grade în toate democrațiile de azi sau de oricând. Desigur, în lumea de azi, ele sunt prezente semnificativ mai mult în democrațiile incipiente din zona Africii, Asiei, Americii de Sud sau Europei de Est. Studiile pe aceste teme cu aplicare la Europa de Vest sau SUA sunt relativ reduse. În acest articol încercăm să estimăm incidența fenomenelor de cumpărare a votului („zăhărelul”) și de intimidare a alegătorilor („nuiaua”) în cazul alegerilor din ultimii ani din România. Estimările de acest tip pot fi făcute în cel puțin două moduri: prin întrebări directe adresate alegătorilor și luarea de bun a ceea ce aceștia declară, respectiv prin utilizarea unor tehnici experimentale speciale. Aici le vom folosi pe amândouă. Vom prezenta și compara declarațiile oamenilor cu estimările rezultate în urma utilizării unor tehnici experimentale speciale. Demersul este în principal descriptiv, accentul fiind pus pe prezentarea și compararea estimărilor. Pentru a înțelege contextul teoretic și necesitatea utilizării unor tehnici experimentale speciale de estimare a incidenței comportamentelor electorale ilegale vom discuta pe scurt și despre conceptul de dezirabilitate socială.

Ce spun oamenii?
Cu câțiva ani în urmă, în cadrul seriei de cercetări Studii Electorale Românești (SER) inițiată de Fundația Soros, am urmărit estimarea incidenței fenomenului de cumpărare a votului cu ocazia alegerilor din 2009. În cadrul unei anchete de tip panel pe tema alegerilor prezidențiale din 2009 am introdus câteva întrebări care urmăreau să măsoare declarațiile alegătorilor cu privire la experiența personală a “cadourilor electorale”. Dat fiind caracterul ilegal al acestui tip de activități eram conștienți de faptul că estimările obținute pe această cale sunt semnificativ mai mici comparativ cu incidența reală a practicilor respective. Conform așteptărilor, foarte puțini dintre alegători au declarat că au fost implicați în practici electorale ilegale (1-5%). Astfel, 1-3% dintre alegători au recunoscut că au primit băuturi sau alimente, 2-3% unelte și obiecte de uz casnic, 1% obiecte mai valoroase, iar 1% bani. Pe de altă parte, oferirea / primirea de obiecte promoționale, situată în zona interpretabilă din punct de vedere legal și social, a fost recunoscută de o pondere semnificativ mai mare a alegătorilor (16-30%). Firesc, datorită importanței mizei, prezența mitei electorale directe tinde să fie ceva mai mare în cazul alegerilor prezidențiale.

În timpul campaniilor electorale candidaţii şi partidele politice oferă oamenilor diferite cadouri pentru a se face mai cunoscuţi. Dvs. sau cineva din gospodăria dumneavoastră aţi primit …? (%)

Sursa: SER 2009, val 3

Dezirabilitatea socială
Întrebările din anchete diferă între ele pe o serie de dimensiuni, printre care tema abordată, formulare, numărul și tipul răspunsurilor posibile. Fiecare dintre alegerile pe aceste dimensiuni (dacă întrebarea oferă sau nu variante de răspuns, tipul și numărul de variante de răspuns oferite, existența sau nu a unei variante “de mijloc”, etc.) influențează în grade diferite distribuția răspunsurilor obținute.
Întrebările dintr-un chestionar diferă însă și prin nivelul de sensibilitate al temei abordate. Altfel spus, prin cât de mult are respondentul de “câștigat”, respectiv de “pierdut” dacă oferă un anumit răspuns. “Pierderea” se poate măsura prin costuri relativ la imaginea socială a respondentului, la imaginea de sine acestuia sau chiar la pedepse legale pe care le poate primi (pierderea unor drepturi, amenzi, încarcerare). Un raționament imaginar dar foarte plauzibil poate lua următoarea formă: “Dacă recunosc faptul că nu sunt de acord să am ca șef o femeie chiar dacă are pregătirea necesară mă aștept să fiu privit negativ de ceilalți (sau cel puțin de o mare parte dintre femei). Dacă recunosc faptul că nu am votat la ultimele alegeri prezidențiale mă aștept ca oamenii (o mare parte a acestora) să considere că nu sunt un bun cetățean, că nu mă interesează cum va arăta viața noastră în viitor, etc. Dacă declar că nu am furat niciodată (că nu am luat ceva care nu-mi aparținea), asta nu înseamnă și că lucrurile chiar stau așa.” Pe scurt, comparativ cu situația reală, mai puțini oameni declară că sunt sau gândesc într-un anumit fel, că au făcut sau că vor face anumite lucruri dacă aceste atitudini și comportamente sunt privite ca ceva rău, urât, de nedorit de către majoritatea celorlalți din societate (sau de către cei din grupurile de apartenență, respectiv din cele de referință). Reciproc, comparativ cu situația reală, mai mulți dintre noi vom declara că gândim sau suntem într-un anumit fel, am făcut sau vom face anumite lucruri dacă acestea sunt privite ca ceva frumos, bun, de dorit (votăm, donăm bani sau timp, etc.).
În științele sociale acest fenomen poartă numele de dezirabilitate socială. În funcție de societatea, comunitatea, perioada sau grupurile de referință, dezirabilitatea socială influențează recunoașterea (respectiv asumarea) sau nu (în fața propriei persoane, a familiei, prietenilor sau în cadrul unei discuții cu operatorul de anchetă) a unei serii largi de atitudini și comportamente. În termeni de specialitate, spunem că unele atitudini și comportamente sunt indezirabile social în timp ce altele sunt dezirabile. Studiile arată că atitudinile și comportamentele indezirabile sunt sub-raportate de către respondenți (respectiv sub-estimate de către cercetători), iar cele dezirabile sunt supra-raportate (supra-estimate) în cadrul anchetelor (dar și în viața de zi cu zi). Mai mult, cu cât nivelul de (in)dezirabilitate asociat este mai mare, cu atât diferența dintre incidența reală în populație a atitudinii sau comportamentului respectiv este mai diferită (mai mare sau mai mică) decât estimarea obținută prin însumarea declarațiilor respondenților la întrebarea din chestionar.
În colectarea și analiza datelor de sondaj, pentru a reduce erorile de estimare datorate fenomenului de dezirabilitate socială, au fost imaginate și puse în practică o serie de strategii și tehnici. Cele mai simple se referă la asigurările cu privire la anonimatul și confidențialitatea răspunsurilor. Aceste asigurări sunt realizate de fiecare dată la începutul aplicării chestionarului, iar uneori sunt reluate și pe parcursul completării acestuia. Alte tehnici consacrate sunt: răspunsul în plic închis sau prin apăsarea unei taste fără ca operatorul să vadă tasta aleasă, indicarea indirectă a răspunsului (respondentul indică doar un cod asociat variantei de răspuns, nu și continului acesteia), întrebări indirecte, formulări care urmăresc contra-distorsionarea fenomenului studiat (mai mult de jumătate dintre români nu au votat …), ponderarea răspunsurilor cu ajutorul scalelor de dezirabilitate socială. Tehnicile mai puțin intruzive includ: tehnica răspunsul aleator, tehnica listei sau a numărării itemilor, tehnica încrucișării. Pentru a estima incidența celor două tipuri de practici electorale ilegale am folosit două dintre aceste tehnici, tehnica listei și tehnica încrucișării. Pentru descrierea acestor tehnici și aplicații ale acestora cititorii interesați pot accesa literatura de specialitate. În continuare vom prezenta și comenta estimările incidenței practicilor electorale ilegale relativ la diferite tipuri de alegeri (locale și parlamentare 2012, europarlamentare 2014).

“Zăhărelul” și “nuiaua”. Dincolo de declarații.
În context electoral fenomenul dezirabilității sociale a fost discutat cel mai adesea cu privire la prezența la vot. De obicei, mai mulți oameni declară că au votat comparativ cu datele oficiale. Estimările supra-raportării pentru alegerile din România sunt în jurul valorii de 10%, restul erorii fiind cauzat de gradul mai scăzut de reprezentativitate al eșantioanelor politice care includ mai multe persoane interesate de politică și, prin urmare, mai mulți votanți comparativ cu populația generală.
Studiile de până acum au acordat mai puțină atenție activităților electorale care urmăresc manipularea opțiunilor de vot, precum cumpărarea votului sau intimidarea alegătorilor. Prin cumpărarea votului înțelegem oferirea de bani, cadouri sau favoruri cu intenția de a-l determina pe un alegător să voteze cu un anumit partid sau candidat. Prin intimidare avem în vedere amenințările la adresa unui alegător cu scopul de a-l determina să voteze cu un anumit partid sau candidat. Desigur, cadoul sau amenințarea pot fi adresate direct persoanei sau, indirect, prin intermediul unei persoane apropiate (soț/soție, copil, tată/mamă, etc.). Estimările prezentate aici includ atât respondenții cât și familiile acestora, chiar dacă răspunsurile au fost colectate doar de la primii.
În cadrul studiului SER (Studii Electorale Românești, grant UEFISCDI), Vot 2012 și Vot PE 2014 (realizate de IRES) am urmărit să obținem estimări ale fenomenelor de cumpărare a votului și intimidare a alegătorilor. Ne-a interesat să estimăm și să comparăm ponderea celor care recunosc că, în luarea deciziei de vot, au fost influențați de presiuni de tipul celor menționate anterior și cu ponderea “reală” a acestor fenomene, la nivelul alegerilor locale și parlamentare din 2012, respectiv al alegerilor pentru Parlamentul European din 2014. În cazul alegerilor din 2012, am folosit metoda listei, iar în cazul alegerilor pentru PE 2014, metoda încrucișării. Eșantioanele pe baza cărora am calculate toate aceste estimări sunt reprezentative la nivel național iar datele au fost culese prin tehnicile CAPI (înainte și după alegerile parlamentare din 2012), respectiv CATI (înainte cu două zile de alegerile pentru PE 2014). Date fiind diferențele relativ la tehnica de culegere a datelor și tehnica de estimare, rezultatele nu sunt pe deplin comparabile între anii electorali. Ele oferă însă o tendință, și, după cum vom vedea, o imagine consonantă, ceea ce justifică alăturarea lor.
Graficul de mai jos prezintă comparativ estimările obținute cu privire la fenomenul de cumpărare a votului: ce declară (recunosc) oamenii versus “realitatea” estimată prin utilizarea tehnicilor speciale menționate anterior.

Incidența fenomenului de cumpărare a votului în cadrul alegerilor din România: declarații versus “realitate”

 

Datele reprezintă procente; linia asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%).
Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.
DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza unor tehnici speciale (tehnica listei pentru 2012; tehnica încrucișării pentru 2014).
Sursa datelor: SER 2012 pentru alegerile din 2012, IRES pentru alegerile PE 2014

Datele prezentate indică faptul că foarte puțini alegători (1-3%) recunosc că au primit bani, cadouri sau favoruri în schimbul votului deși semnificativ mult mai mulți dintre ei au făcut acest lucru: 22% în cazul alegerilor locale, respectiv 18% în cazul alegerilor parlamentare sau europarlamentare. Cum toate aceste estimări nu includ valoarea zero, putem spune cu o probabilitate de 95% că ele sunt mai mari de zero. Însă, dat fiind faptul că cea mai mare parte a liniilor asociate estimărilor în cazul celor trei tipuri de alegeri se suprapun, nu putem spune că fenomenul de cumpărare a votului este mai răspândit în cazul unui anumit tip de alegeri. Prin urmare, indiferent de tipul alegerilor, fenomenul de cumpărare a votului afectează aproximativ 20% dintre familiile din România. Cu privire la aceste estimări trebuie adăugate două precizări. În primul rând, faptul că un alegător a primit ceva nu înseamnă automat și că s-a prezentat la vot sau că a votat cu partidul / candidatul de la care a primit cadoul. Și nici că acesta a fost singurul motiv pentru care un alegător a votat cu acel partid / candidat. Foarte probabil, o parte dintre cei care au primit bani sau bunuri ar fi votat oricum cu acel partid / candidat (cadourile sunt utilizate de către partide și pentru a susține nucleul propriilor partizani, nu doar pentru a atrage nehotărâții). Prin urmare, e foarte posibil ca rezultatul alegerilor să nu fie influențat chiar atât de mult de practicile de cumpărare a votului. A doua precizare vizează interpretarea conceptului de cadou. Dacă în cazul oferirii de bani, bunuri de consum și favoruri, legea electorală stipulează extrem de clar că acestea reprezintă comportamente ilegale, în schimb oferirea cadourilor ce iau forma materialelor de promovare (pungi, pixuri, etc. cu sigla partidului) nu este interzisă. Eventuala includere de către respondenți a acestora din urmă în categoria de “mită” are drept efect obținerea unei estimări a incidenței fenomenului de cumpărare a votului mai mare decât cea reală. Pe de altă parte, întrebarea directă a inclus aceeași listă (bani, cadouri, favoruri), iar ponderea celor care au recunoscut că au primit așa ceva a fost foarte mică. Prin urmare, dacă oamenii s-ar fi gândit la materiale de promovare incidența ar fi trebuit să fie mai mare ori nu aceasta a fost situația observată.
Relativ la alegerile locale din 2012 am măsurat incidența comportamentului de cumpărare a votului și la nivelul a cinci municipii reședință de județ. Ca medie, estimările converg spre cele de la nivel național. Remarcăm însă existența unor diferențe destul de mari între localitățile considerate. Astfel, se pot distinge două grupuri de municipii, unul cu incidență relativ mai ridicată a cumpărării votului (Iași, Timișoara) și unul cu incidență mai redusă (București, Cluj-Napoca, Craiova). Dacă diferențele sunt reale, întrebarea e de unde provin acestea? Cu puține excepții (alegerile pentru primar din Cluj-Napoca și Craiova, alegerile pentru Consiliul Local din Cluj-Napoca), în toate celelalte competiții a existat un câștigător detașat (USL). Distribuția populației în funcție de diferite caracteristici socio-demografice (gen, vârstă, educație, status socio-economic) este similară între localități. Prin urmare, nici caracteristicile socio-demografice ale alegătorilor și nici cât de strânsă a fost competiția electorală nu pot explica diferențele observate relativ la incidența comportamentului de cumpărare a votului. Pentru a răspunde (nu speculativ) la această întrebare e nevoie de evidențe suplimentare (date referitoare la aceleași localități dar cu ocazia altor alegeri, respectiv date la nivelul altor localități).

Incidența fenomenului de cumpărare a votului în cadrul alegerilor locale din 2012: declarații versus “realitate”

Datele reprezintă procente; linia asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%).
Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.
DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza tehnicii încrucișării.
Sursa datelor: IRES

În ceea ce privește acordarea votului ca urmare a intimidării lucrurile stau aproape la fel. Și de această dată incidența declarată a unor situații de acest tip este semnificativ mai redusă (sub 1%) comparativ cu incidența “reală” (10-29%). Semnificativ este însă faptul că acest tip de strategie electorală (obținerea de voturi prin amenințarea alegătorilor) este sensibil mai prezentă în cazul alegerilor locale. Astfel, 29% dintre alegători au votat la locale ca urmare a presiunilor, dar doar 10-12% au făcut același lucru în cazul parlamentarelor sau euro-parlamentarelor. Desigur, dat fiind faptul că cele trei linii verticale se suprapun pe o mică porțiune, nu putem garanta cu obișnuita probabilitate de 95% că plusul de intimidare estimat în cazul alegerilor locale se regăsește și în populație. Diferența este însă semnificativă statistic pentru pragul de 90% (altfel spus, dacă am relua cercetarea, în 9 din 10 situații am observa o diferență în același sens).

Incidența fenomenului de intimidare cu scopul obținerii votului în cadrul alegerilor din România: declarații versus “realitate”

Datele reprezintă procente; linia asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%).
Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.
DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza unor tehnici speciale (tehnica listei pentru 2012; tehnica încrucișării pentru 2014).
Sursa datelor: SER 2012 pentru alegerile din 2012, IRES pentru alegerile PE 2014

Deși diferențele nu sunt semnificative statistic, compararea celor două strategii electorale în cadrul acelorași alegeri relevă o tendință interesantă: în cazul alegerilor locale intimidarea pare să reprezintă o sursă ceva mai utilizată comparativ cu mita electorală, în timp ce, în cazul celorlalte tipuri de alegeri mita tinde să fie relativ mai prezentă.

Gânduri de final
Atunci când sunt întrebați direct, foarte puțini alegători recunosc faptul că opțiunilor lor de vot au fost influențate de strategii electorale ilegale de tipul mitei electorale sau al intimidării. Astfel, doar aproximativ 1-3% (funcție de tipul alegerilor și strategie) dintre alegători recunosc că opțiunea lor de vot a fost influențată prin aceste căi. Însă, folosirea unor tehnici experimentale speciale relevă faptul că aceste fenomene sunt semnificativ mai prezente în campaniile electorale din România anului 2012 și 2014 (10-30% funcție de tipul alegerilor și strategie). Intimidarea alegătorilor cu scopul obținerii voturilor este mai prezentă în cazul alegerilor locale, aproape unul din trei alegători declarând că au fost influențați, ei sau familia lor, pe această cale. Strategia cumpărării voturilor este prezentă aproximativ în aceeași măsură indiferent de tipul alegerilor, locale, parlamentare, europarlamentare. Cum cele din urmă sunt în general percepute a fi mai puțin importante, prezența mitei electorale face să ne întrebăm dacă nu cumva vorbim deja de o cultură a acesteia, care trece peste mizele obișnuite și este practicată implicit, aproape involuntar. Incidența fenomenului de cumpărare a votului pare să varieze destul de mult în funcție de localitate dar, datorită numărului redus de cazuri, nu putem explica această constatare.
Estimările prezentate în acest text sunt doar de tip transversal. Nu știm care era situația cu ani în urmă și nici ce va urma. Continuarea dezvoltării economice și a integrării politice europene asociată cu creșterea nivelului de trai și de educație va face probabil tot mai dificilă și mai puțin rentabilă pentru partide monitorizarea și influențarea pe aceste căi a electoratului. Prin urmare e destul de probabil ca utilizarea acestui tip de practici electorale să scadă în intensitate.
Cel mai adesea, discursul elitei cu privire la monitorizarea și influențarea votului prin mită și amenințare este considerat a fi ceva rău pentru democrație și alegătorii-subiect ai unor astfel de practici electorale. Ca urmare a proliferării acestor practici, mecanismul de control și schimbare a oamenilor politici asociat alegerilor este pervertit, cetățenii ajungând să fie controlați de către partide și să nu-și mai poată exercita liber alegerile politice. Tranzacționarea voturilor oferă un avantaj major celor bogați permițându-le acestora să concentreze, pe lângă puterea economică, și puterea politică. O imagine completă nu poate ignora însă perspectiva celor săraci și mai puțin educați, cei care se presupune că sunt principalele victime ale unui astfel de sistem. Aceștia descriu deseori astfel de practici electorale în termeni diferiți de ai elitei, pozitivi adesea. Unii dintre ei pot vedea în cumpărarea votului un mijloc prin care alegătorii pot recupera o parte din banii furați de politicieni, pot stabili în timp o relație de încredere cu politicienii și brokerii acestora, pentru a ajunge în final să valorizeze astfel de relații interpersonale. Din această perspectivă, favorurile și cadourile electorale pot fi văzute de către alegători ca un semn al încrederii, al unor schimburi viitoare profitabile, al unor canale eficiente de influență la care aceștia pot apela în caz de nevoie (la nivelul imaginii populare, dacă ai o problemă apelezi la o cunoștiință și nu la instituții), de unde și nevoia de reciprocitate manifestată prin acordarea votului. Astfel votul devine un fel de paraîndărăt. Dacă tot n-ai candidat care să-ți placă, măcar să îți aducă ceva.

Publications and conferences / Publicații și conferințe

ISI papers (published)

Voicu, Bogdan. 2014. Participative immigrants or participative cultures? The importance of cultural heritage in determining involvement in associations, Voluntas: International Journal of Voluntary and Nonprofit, 25(3), 612-635. doi: 10.1007/s11266-013-9355-8 [JCR Impact Factor: 0.881]

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Bogdan & Vasile, Marian. 2014. Do “Cultures of Life Satisfaction” Travel? A Cross-European Study of Immigrants. Current Sociology, 62(1), 81-99, doi: 10.1177/0011392113516651. [JCR Impact Factor: 0.741]

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-RU-PD-2011-3-0117, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Bogdan & Comşa, Mircea. 2014. Immigrants’ Participation in Voting: Exposure, Resilience, and Transferability, Journal of Ethnic and Migration Studies, 40(10), 1572-1592, doi: 10.1080/1369183X.2013.873712. [JCR Impact Factor: 1.085]

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Voicu, Bogdan & Vlase, Ionela. 2014. High-skilled immigrants in times of crisis. A cross-European analysis, International Journal of Intercultural Relations, 42, 25-37, doi:10.1016/j.ijintrel.2014.07.003. [JCR Impact Factor: 1.216]

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669, PN-II-ID-PCE-2011-3-0602 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Rusu, Horațiu & Gheorghiță, Andrei. 2014. Transnational Solidarity and Euroscepticism, Sociologia – Slovak Sociological Review, 46(2), 261-282. [JCR Impact Factor: 0.243]

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-RU-PD-2011-3-0132, PN-II-RU-PD-2012-3-0567, PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Comșa, Mircea & Gheorghiță, Andrei. 2014. ‘Many’, ‘half’ or ‘one out of two’? Assessing the effectiveness of counter-biasing techniques in reducing self-reported turnout. Revista de Cercetare și Intervenție Socială, 4, xxx-xxx. [JCR Impact Factor: 1.354]

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-RU-PD-2012-3-0567

 

ISI papers (online first)

Voicu, Bogdan. 2014. Priming Effects in Measuring Life Satisfaction, Social Indicators Research. doi: 10.1007/s11205-014-0818-0 [JCR impact factor (2013): 1.452]

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

ISI papers (revised and resubmitted)

Feșnic, Florin. Can Civic Education Make a Difference for Democracy? Hungary and Poland Compared, Political Studies. [JCR impact factor (2013): 1.194]

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

ISI papers (accepted for review)

Comșa, Mircea. Turnout decline in Romanian national elections: Is it that big?, Communist and Post-Communist Studies. [JCR Impact Factor (2012): 0.369]

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

BDI papers (published)

Popescu, Marina & Soare, Sorina. 2014. Engineering party competition in a new democracy: Post-communist party regulation in Romania, East European Politics, 30(3), 389-411, doi: 10.1080/21599165.2014.933416.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Feșnic, Florin & Armeanu, Oana. 2014. Does Education Make Voters More Leftist or More Rightist? A West vs. East Cross-Regional Analysis. Studia Politica. Romanian Political Science Review, XIV(1), 29-46.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Feșnic, Florin & Armeanu, Oana. 2014. Strategic Effects of Electoral Rules Testing the Impact of the 2008 Electoral Reform in Romania. Studia Politica. Romanian Political Science Review, XIV(2), 185-199.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Tufiș, Claudiu. 2014. The Geography of Support for Democracy in Europe. Studia Politica. Romanian Political Science Review, XIV(2), 165-184.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Tufiș, Claudiu. 2014. The Not-So-Curious Case of Low Political Participation in Romania. Calitatea Vieții, 25(2): xxx-xxx.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Voicu, Bogdan. 2014. Immigrants and social trust: Mind the cultural gap? Studia Politica. Romanian Political Science Review, XIV(2): 201-220.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Book chapters (published)

Pop-Eleches, Grigore „Communist Development and the Post-Communist Democratic Deficit”. In Stephen Kotkin and Mark Beissinger “The Historical Legacies of Communism”, Cambridge, New York: Cambridge University Press.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grant PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Book chapters (accepted)

Comșa, Mircea & Tufiș, Claudiu. Reassessing the effect of economic conditions on support for democracy: Evidence from the 2009-2013 Romanian Election Study panel. In Hermann Dülmerr, Ingvill Mochman, Mălina Voicu, eds., Values, Crisis, and Democracy, Leiden: Brill.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Book chapters (published)

Voicu, B., Rusu, H., & Comşa, M. (2013). Atitudini faţă de solidaritate în România. In L. Marina (Ed.), Ocupare și incluziune socială (pp. 17-44). Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

International conferences (ISI)

Comșa, Mircea & Tufiș, Claudiu. Reassessing the Effect of Economic Conditions on Support for Democracy: Evidence from the 2009-2013 Romanian Election Study Panel. American Political Science Association. 28 – 31 august 2014, Washington DC, SUA.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Gheorghiță, Andrei & Comșa, Mircea. Party characteristics and leader effects in post-communist polities. European Sociological Association (ESA) RN36 Midterm Conference ’25 Years after the Communism: East and West of Europe in Search of Solidarity’, Gdansk, October 16-18, 2014.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-RU-PD-2012-3-0567, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Bogdan & Vasile, Marian. 2013. Do ‘cultures of life satisfaction’ travel?, ESA 11th Conference: Crisis, Critique and Change, Torino, 28-31 august 2013.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-RU-PD-2011-3-0117, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Bogdan & Tufiş, Claudiu. “When in Rome …”: Contextual determinants of international migrants’ confidence in political institutions, The 5th Conference of the European Survey Research Association (ESRA), Ljubljana, Slovenia 15-19 July 2013.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Comșa, Mircea & Postelnicu, Camil. Vote buying and voter intimidation in Romania: estimates based on the crosswise model and the item count technique, The 5th Conference of the European Survey Research Association (ESRA), Ljubljana, Slovenia 15-19 July 2013.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Feşnic, Florin & Armeanu, Oana. 2012. Institutional, Political and Economic Determinants of Voting Behavior and Realignment in the Romanian Party System. Presented at the Annual Meeting of the Midwest Political Science Association, Chicago, IL

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Armeanu, Oana & Feşnic, Florin. 2012. Clientelism and Voting Behavior in Romania. Presented at the Annual Meeting of the Midwest Political Science Association, Chicago, IL

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Rusu, Horaţiu & Gheorghiţă, Andrei. Social Solidarity in Distorted Times: Unfolding the Romanian Case, ESA 11th Conference: Crisis, Critique and Change, Torino, 28-31 august 2013.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-RU-PD-2011-3-0132, PN-II-RU-PD-2012-3-0567, PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Tufiş, Claudiu. Cultures of trust and cultures of distrust, The 5th Conference of the European Survey Research Association (ESRA), Ljubljana, Slovenia 15-19 July 2013.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Bogdan. Participative immigrants or participative cultures? The importance of cultural heritage in determining involvement in associations, presented at European Sociological Association RN35 Sociology of Migration interim conference, Paris, CERI, 3-4 septembrie 2012.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Stănuș, Cristina. Leadership and the quality of democracy at the second tier of local government in Romania, IPSA World Congress, 3-8 iulie 2012, cu Dragoș Dragoman.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grant PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Stănuș, Cristina. Rules in-use concerning citizen participation at the second tier of local government: a case study, ESA RN 32 Political Sociology Midterm Conference, Milano, 30 noiembrie – 1 decembrie 2012.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grant PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Tufiş, Claudiu. Trust and Substitutes of Trust in the Romanian Postcommunist Society. 2013 APSA Annual Meeting & Exhibition, Chicago, SUA, 29 august – 1 septembrie

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

International conferences

Feșnic, Florin. Can Civic Education Make a Difference for Democracy? Hungary and Poland Compared. European Conference on Comparative Electoral Research, 25-27 April 2014, Thessaloniki, Greece.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Feșnic, Florin. Civic Education, Democratic Backsliding and Democratic Progress: Two Case Studies. SCOPE 2014: The Interdisciplinary Vocation of Political Science(s), 27-29 June 2014, University of Bucharest.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Feșnic, Florin. Can Civic Education Make a Difference for Democracy? Hungary and Poland Compared. Central and Eastern European International Studies Association Convention, 12-14 June 2014, “Babeş-Bolyai” University Cluj, Romania.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Bogdan & Rabušic, Ladislav. EVS Battery on Values for Children – to have or not to have?, The Values, Solidarity and Generations workshop, EVS Foundation & Deusto University, Bilbao, 10.10.2014.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Voicu, Bogdan. Do Divorce and Separation Deter Social Trust?. Key lecture at the 4th International Annual Research Conference “Cultural and Economic changes under cross-national perspective”, November 10, 2014 – November 15, 2014, St. Petersburg.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Gheorghiță, Andrei & Comșa, Mircea. Personalization of electoral politics and party characteristics in Central and Eastern European democracies. ‘What’s next for democratic capitalism?’, Warsaw, November 7-8, 2014.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-RU-PD-2012-3-0567, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Bogdan & Comşa, Mircea. Immigrants’ Participation in Voting: Exposure, Resilience, and Transferability, EUROLAB user meeting, GESIS-Leibtnitz Institute for Social Sciences, Köln, 11 October 2013.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0669 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0210

 

Voicu, Bogdan & Vasile, Marian. Do ‘cultures of life satisfaction’ travel?, joint EVS/University of Montenegro workshop “The Future of Values Studies. Methodological and substantive issues”, Bar (Montenegro) 13/14 September 2013.

This work was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-RU-PD-2011-3-0117, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Mălina & Voicu, Bogdan. Political participation and gender beliefs: An analysis of 41 countries, 3rd LCSR Summer School on “Multilevel Confirmatory Factor Analysis (MCFA) and Multilevel Structural Equation Modeling (MSEM) in MPLUS”, August 18-30, 2013, St. Petersburg, Russia.

This work was supported by CNCS–UEFISCDI, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0210 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Mălina & Voicu, Bogdan. Political participation and gender beliefs: An analysis of 41 countries, joint conference of the World Values Survey Association and Arab Barometer, „The Rise in Public Engagement: The Region and the World”, 17-21 March 2013, Doha.

This work was supported by CNCS–UEFISCDI, project number PN-II-ID-PCE-2011-3-0210 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Voicu, Bogdan. Priming Effects in Measuring Life Satisfaction, GESIS Forschungseminar, Köln, 6.03.2013.

This work was supported by CNCS–UEFISCDI grants PN-II-ID-PCE-2011-3-0210 and PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

Rusu, Horaţiu & Gheorghiţă, Andrei, Social Solidarity and Euroscepticism, HOPES Spring Workshop „Transnational Social and Public Policy: The Future in Europe and the MENA”, Malta, 31 martie 2012.

This paper was supported by the CNCS-UEFISCDI grants PN-II-RU-PD-2011-3-0132, PN-II-RU-PD-2012-3-0567, PN-II-ID-PCE-2011-3-0210, PN-II-ID-PCE-2011-3-0669

 

National conferences

Bogdan Voicu. Priming effects in measuring life satisfaction, Seminar ICCV, Bucuresti, 22 ianuarie 2013.

Voicu, Bogdan. Participative immigrants or participative cultures? The importance of cultural heritage in determining involvement in associations, „Social change in Europe. Cross-cultural quantitative approaches” ICCV Workshop, Predeluţ, 12-14 octombrie 2012.

Comșa, Mircea. Explaining turnout decline in post-Communist countries: the impact of emigration, „Social change in Europe. Cross-cultural quantitative approaches” ICCV Workshop, Predeluţ, 12-14 octombrie 2012.

Comșa, Mircea & Postelnicu, Camil. Măsurarea efectelor dezirabilității sociale asupra prezenței autoraportate la vot utilizând Item Count Technique. Conferința națională de științe politice, relații internaționale și studii de securitate, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, 25-27 mai 2012.

Stănuș, Cristina. Evaluarea efectelor schimbării sistemului electoral asupra campaniilor electorale la nivel de circumscripție: o discuție metodologică. Conferința națională de științe politice, relații internaționale și studii de securitate, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, 25-27 mai 2012.

Feșnic, Florin. Determinanți instituționali, politici și economici ai comportamentului de vot și re-alinierilor în sistemul de partide din România, 1990-2009. Conferința națională de științe politice, relații internaționale și studii de securitate, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, 25-27 mai 2012.

Gheorghiță, Andrei. Transferuri de voturi, alegători nereprezentaţi şi nou-veniţi în cel de-al doilea tur al competiţiei prezidenţiale din 2009. Conferința națională de științe politice, relații internaționale și studii de securitate, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, 25-27 mai 2012.

Salanțiu, Noemi. Participarea politică a tinerilor: abordări empirice și așteptări teoretice. Conferința națională de științe politice, relații internaționale și studii de securitate, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, 25-27 mai 2012.

Gheorghiţă, Andrei, Caracteristicile personale ale liderilor şi impactul acestora asupra deciziei de vot: cazul României, lucrare prezentată la a XII-a ediţie a Conferinţei Cercetării de Sociologie şi Asistenţă Socială, Sibiu, 11-12 octombrie 2013.

Gheorghiță, Andrei, Caracteristicile liderilor politici şi personalizarea politicii electorale în România postcomunistă, lucrare prezentată la Conferinţa Anuală 2013 a Societăţii Sociologilor din România, Iaşi, 16-18 mai 2013.

Gheorghiță, Andrei & Horațiu Rusu, Transnational Solidarity and Public Support for the European Union, lucrare prezentată la Conferinţa Internaţională a Societăţii Sociologilor din România, a II-a ediţie, Bucureşti, 31 mai-3 iunie 2012.