Cât de satisfăcuți erau românii după alegerile din 2012?

Bogdan Voicu

În postările precedente v-am vorbit despre cum se schimbă opiniile, atitudinile și comportamentele românilor în timpul campaniile electorale și după vot. Azi facem același lucru, concentrându-ne pe modificările satisfacției cu viața la alegerile parlamentare.

Echipa noastră a rulat și în 2012, un program de sondaje, în care am testat ce se întâmplă cu votanții la începutul campaniei electorale, după turul I, și după turul al II-lea.

În ce privește satisfacția cu viața, experimentul nostru a fost simplu. Am întrebat românii dintr-un eșantion reprezentativ la nivel național* câtă satisfacție cu viața au, pe o scală de la 0 la 10. Apoi am făcut media pentru cei ce au votat pe fiecare dintre principalii competitori. Am repetat operațiunea înainte de turul I și după turul al doilea, comparând ce s-a schimbat în satisfacția cu viața a acelorași oameni (eșantion panel). Așa cum se vede din graficele de mai jos, votanții PP-DD erau la amebel momente, și înainte și după alegeri, cei mai puțin satisfăcuți cu viața proprie.

Vă reamintim că în 2012 lupta s-a dat între două coaliții de partide. Alianța România Dreapta (ARD) reunea PDL, PNȚ-CD și FC (Forța Civică, partidul lui MR Ungureanu). Uniunea Social-Liberală (USL) includea PSD, PNL, PC (Partidul Conservator, cel asociat cu imaginea lui D.Voiculescu) și UNPR. Dar au fost colegii în care partidele componente ale celor două alianțe au mers pe liste separate. Astfel, avem votanți distincți pentru PDL, PNL și PSD, cele trei partide mai mari ale momentului. Numărul celor incluși însă în eșantion este mai mic de douăzeci pentru unele partide, cele pentru care reprezentarea grafică este realizată cu culori palide.

llifesat 2012, t0-t2

Dar hai să privim și rezultatele. Acestea spun clar că la câteva zile după vot, electorii ce votaseră UDMR, USL, PP-DD și cei ce nu au votat își creșteau considerabil satisfacția cu viața. Ne putem întreba dacă acest lucru se petrece doar la nivelul celor selectați în eșantion sau ar fi fost observabil și dacă investigam toți românii. Răspunsul este dat de nivelul de semnificație statistică. Când diferența față de situația inițială este de așteptat să fie regăsită și dacă intervievam toată populația, atunci diferența aceea se spune că este semnificativă. Așa stau lucrurile cu votanții UDMR, USL, PP-DD și cu cei ce nu au votat: își cresc semnificativ satisfacția cu viața în urma alegerilor. Pentru votanții ARD și PSD nu se schimbă nimic, ei rămân la fel de satisfăcuți ca și înainte de vot. Nu sunt mai mulțumiți, dar nici mai nemulțumiți.

Așa cum observam și în cazul alegerilor prezidențiale din 2012, momentul alegerilor duce la o creștere a satisfacției cu viața a societății în ansamblu. Dacă în 2009 electorii oricărui candidat mai important au cunoscut creșteri ale satisfacției cu viața, la parlamentarele din 2012 lucrurile au fost un pic diferite. Cei ce au votat coaliția perdantă, dar și cei ce au votat principalul învingător, dar singur – nu în alianță cu alte partide, nu și-au schimbat nivelul de satisfacție.

Mă aștept ca și în 2014 să observăm o creștere a satisfacției cu viața în urma alegerilor. Oamenii se vor bucura de spectacolul oferit, de dezbatere, de sentimentul că ceva s-ar putea schimba, se vor molipsi de la mulțumirea învingătorilor, vor trăi entuziasmul unui nou început. Dar aceste așteptări ale mele sunt simple supoziții pe care nu le putem testa din lipsa cronică de finanțare și interes a guvernelor de orice culoare față de cercetarea românească din științele sociale.

* Găsiți detalii aici.

Anunțuri

Comentarii închise la Cât de satisfăcuți erau românii după alegerile din 2012?

Din categoria Activități/Activities, Rezultate/Results

Alegerile prezidențiale din 2009: Satisfacția cu viața și alegerile prezidențiale

Bogdan Voicu

În urmă cu 5 ani, românii s-au prezentat la urne având de ales un președinte. Cinci erau candidații mai importanți: Mircea Geoană, Crin Antonescu, Traian Băsescu, Sorin Oprescu și Corneliu Vadim Tudor.

Echipa noastră a rulat atunci, în 2009, un program de sondaje, în care am testat ce se întâmplă cu votanții la începutul campaniei electorale, după turul I, și după turul al II-lea. Rezultatele vă sunt deja prezentate, retrospectiv, în acest site, de câteva zile.

Azi vă explicăm ce am învățat despre satisfacția cu viața. Experimentul nostru a fost simplu. Am întrebat românii dintr-un eșantion reprezentativ la nivel național* câtă satisfacție cu viața au, pe o scală de la 0 la 10. Apoi am făcut media pentru cei ce au votat pe fiecare dintre principalii competitori. Am repetat operațiunea înainte de turul I și după turul al doilea, comparând ce s-a schimbat în satisfacția cu viața a acelorași oameni. Așa cum se vede din graficele de mai jos, votanții lui CV Tudor au fost în ambele momente cei mai nesatisfăcuți cu propria lor viață. La polul opus erau cei ce au votat pe Traian Băsescu.

lifesat t1-t2, 2009

Aceasta fiind introducerea, haideți să ne uităm la ce ne interesează cu adevărat: ce efect au avut alegerile asupra satisfacției cu viața. Ei bine, oarecum surprinzător, după o campanie electorală și două tururi de scrutin, toată lumea a fost mulțumită. Inclusiv cei ce nu au votat învingătorul. Sau, mai exact, lumea a fost mai mulțumită decât înainte de alegeri. (toate diferențele dintre mediile înregistrate la cele două momente de timp prezentate în grafic și în tabel sunt semnificative statistic la p<0.05).

lifesat t1-t2, 2009, functie de T2

Concluzia este cea pe care am inclus-o în capitolul de carte* ce descrie pe larg aceste cifre: „Perioada ce succedă imediat scrutinul prezidențial se constituie într-un moment în care satisfacția cu viața crește, crescând deschiderea către proiectele de înnoire societală. Pentru politicieni acesta poate fi un bun prilej pentru a promova măsuri reformatoare. Momentul este însă, în România, ratat cel puțin parțial prin plasarea alegerilor în preajma sărbătorilor de iarnă. Aceasta este o perioadă în care oamenii sunt mai puțin preocupați de a construi lucruri noi, cât mai degrabă de a se pregăti pentru celebrarea Crăciunului, a Anului Nou, pentru vacanțele de iarnă. Este totodată o perioadă de încheiere a anului fiscal, care se suprapune peste vacanțele succesive, făcând practic imposibilă promovarea unor măsuri noi, informate, sutenabile.

(*pentru detalii vezi Bogdan Voicu. 2012. Impactul votului la prezidențiale asupra satisfacției cu viața, pp. 235-258 în Mircea Comșa, Andrei Gheorghiță, Claudiu Tufiș, eds. Alegerile prezidențiale din România, 2009, Cluj: Cluj University Press)

În zilele următoare o să vă explicăm și cum au stat lucrurile la alegerile parlamentare din 2012. Cum vor sta lucrurile la alegerile prezidențiale din 2015, nu vom știi cu exactitate, ci doar vom ghici: finanțarea acestui proiect, ca de altfel a întregii științe sociale în România, este practic stopată.

Comentarii închise la Alegerile prezidențiale din 2009: Satisfacția cu viața și alegerile prezidențiale

Din categoria Activități/Activities, Rezultate/Results

Alegerile prezidenţiale din 2009: Mutaţii ale votului în ultimele 10 zile de campanie

Mircea Comșa

Fără a intra în detalii (acestea vor fi acoperite într-un număr viitor al acestui newsletter), prezentăm în final câteva mutaţii ale votului aşa cum rezultă acestea din analiza răspunsurile subiecţilor anchetei panel. Dat fiind faptul că declaraţiile cu privire la prezenţa la vot (intenţia de a vota, respectiv votul efectiv) sunt afectate de dezirabilitatea socială, estimările obţinute sunt foarte probabil mai mari decât cele reale. Pentru a reduce pe cât posibil acest efect am recalculat estimările incluzând doar votanţii care înainte de alegeri erau ferm decişi să voteze cu un anumit candidat sau să nu voteze. Conform acestor estimări (vezi graficul de mai jos) undeva între 18% şi 30% dintre alegători şi-au modificat în ultimele 10 zile de campanie în vreun fel intenţiile de vot. Dacă îi includem în calcule şi pe cei care iniţial oscilau între doi sau mai mulţi candidaţi obţinem următoarea distribuţie a mutaţiilor: 8% alegători care vroiau să voteze dar apoi nu au mai votat, 3% care iniţial nu doreau să voteze dar apoi au votat şi 20% cei care iniţial vroiau să voteze cu un anumit candidat sau oscilau între mai mulţi candidaţi şi în final au votat cu altul sau au ales unul dintre cei preferaţi. Ignorându-i pe cei nehotărâţi, estimările devin (tot raportat la total alegători): 6% alegători care vroiau să voteze dar apoi nu au mai votat, 3% care iniţial nu doreau să voteze dar apoi au votat şi 10% cei care iniţial vroiau să voteze sigur cu un anumit candidat dar în final au votat cu altul.

Mutaţia probabilă a votului în ultimele 10 zile de campanie

prez 2009 8

* Datele reprezintă procente din total respondenţi. Valorile marcate cu bold reprezintă suma celorlalte trei (adunate fără rotunjiri).

** Mod de citire: Din total alegătorilor 31% şi-au modificat intenţia de vot în ultimele 10 zile de campanie: 8% vroiau iniţial să voteze dar nu au mai votat, 3% nu vroiau iniţial să voteze dar au votat, 20% şi-au schimbat sau clarificat opţiunea pentru un anumit candidat.

Comentarii închise la Alegerile prezidenţiale din 2009: Mutaţii ale votului în ultimele 10 zile de campanie

Din categoria Activități/Activities

Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea şi mobilizarea în campanie

Mircea Comșa

Ponderea persoanelor contactate de către un partid, candidat sau reprezentant al acestora în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009 prin cel puţin unul dintre canalele de mai jos a fost de aproximativ 46%: 31% au fost contactaţi printr-un singur canal, 10% prin două, 5% prin trei şi 1% prin toate patru. Desigur, majoritatea contactelor au fost realizate indirect, prin poştă (39%) dar contactele directe faţă-în-faţă, în spaţii publice (15%) sau în mediul privat al locuinţei (9%) şi cele directe telefonice (7%) au fost de asemenea destul de răspândite. Contactarea prin intermediul Internetului a fost extrem de scăzută (0,5% pe email şi 0,3% pe site-uri de socializare).

Principalele motive pentru care alegătorii au fost contactaţi în această campanie au fost participarea la vot şi acordarea votului unui anumit candidat. Astfel, 19% au fost contactaţi pentru a vota şi 11% pentru obţinerea votului. Cea mai mare parte a contactelor de acest tip au fost realizate de cineva apropiat (familie, prieten) sau de cineva din partea unui candidat. Doar 5% dintre alegători au fost contactaţi pentru a participa la un miting electoral, 3% pentru a lucra voluntar în favoarea unui candidat şi aproape nimeni pentru a dona bani (faptul că unii respondenţi refuză să răspundă la aceste întrebări poate ascunde o rată ceva mai mare a contactării reale). Ponderea persoanelor contactate diferă în funcţie de categoria de agenţi: 13% de către partide / candidaţi, 13% de către familie sau prieteni şi doar 6% de către lideri locali. Indiferent de scop sau de agentul care a iniţiat contactul, 24% dintre alegători au fost contactaţi.

Ponderea alegătorilor contactaţi de diferite categorii de actori cu scopul de a-i convinge să participe politic

prez 2009 6

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 2% dintre alegători au fost contactaţi de cineva din partea unui partid / candidat / organizaţii politice pentru a-i convinge să meargă la vot; la aceeaşi întrebare 1% refuză să răspundă.

La nivel declarativ, aproximativ 30% dintre alegători sunt dispuşi să susţină gratuit candidatul preferat (foarte probabil, în realitate, ponderea celor care efectiv ar face aceste activităţi este mai mică) într-unul dintre mijloacele menţionate în graficul de mai jos. Ponderea celor care l-ar susţine prin cel puţin unul dintre aceste mijloace ajunge la 41%.

Disponibilitatea de a susţine gratuit candidatul preferat

prez 2009 7

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 24% dintre respondenţi declară că ar fi dispuşi să atârne un afiş cu candidatul preferat la fereastră.

Chiar dacă o mare parte a alegătorilor au fost contactaţi pentru a participa, exceptând participarea la vot şi probabil acordarea votului unui anumit candidat, o mică parte s-au implicat. Astfel, doar 4% declară că au participat la un miting sau o întâlnire electorală, 2% au lucrat voluntar pentru un candidat şi aproape nimeni nu a donat bani pentru un candidat (din nou, aceste estimări pot fi în realitate mai mari cu aproximativ un punct procentual).

Pe baza comparării datelor cu privire la participare (incluzând aici participarea la vot şi acordarea votului unui anumit candidat) şi contactare (mobilizare) putem estima impactul pe care aceasta din urmă l-a avut asupra primeia. Dat fiind faptul că frecvenţa acestor fenomene este redusă (exceptând participarea la vot) vom estima efectele la nivel global, fără a ţine cont de agentul care a iniţiat mobilizarea. Cel puţin în ceea ce priveşte participarea politică în campanie lucrurile sunt cât se poate de clare: contactarea creşte enorm şansele de implicare; în absenţa acesteia ratele de participare (miting, voluntariat sau donaţii) sunt aproape nule. Câteva cifre sunt relevante în acest sens: 47% dintre cei contactaţi pentru a participa la un miting electoral au participat; dintre cei necontactaţi doar 2% au participat; 62% dintre cei contactaţi pentru a lucra ca voluntari au lucrat; dintre cei necontactaţi doar 1% au lucrat ca voluntari; 100% dintre cei contactaţi pentru a dona bani pentru un candidat au donat; nimeni dintre cei necontactaţi în acest scop nu a donat bani. În ceea ce priveşte mersul la vot, contactarea pare să fi scăzut uşor şansele de participare (însă, în acest caz, fenomenul de supra-raportare a votului afectează mult validitatea rezultatelor). În cazul celor care şi-au schimbat preferinţa de vot (au trecut de la un candidat la altul) ponderea persoanelor contactate este aproximativ aceeaşi cu cea înregistrată în cazul alegătorilor care nu şi-au schimbat opţiunea pentru un candidat. Prin urmare, la nivel global, contactarea nu a produs o mutaţie a votului de la un candidat la altul. Însă, la nivelul alegătorilor indecişi, contactarea în vederea obţinerii votului pare să fi avut un impact pozitiv (mai ales dacă a fost făcută de reprezentanţii unui partid / candidat), dar mic.

Comentarii închise la Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea şi mobilizarea în campanie

Din categoria Activități/Activities, Rezultate/Results

Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea la vot …

Mircea Comșa

… la nivel de intenţie, înainte de alegeri

Înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale aproximativ două treimi dintre alegători (conform datelor de anchetă) apreciau că sigur vor merge la vot. Astfel, pe o scală de 11 puncte care estima probabilitatea de a merge la vot (0 sigur nu voi merge, iar 10 sigur voi merge), 69% dintre alegători au ales poziţia „10”. La o întrebare similară, cu o scală diferită însă (4 trepte: sigur merg, probabil merg, probabil nu merg, sigur nu merg), 77% au ales varianta „sigur merg”. Situaţia este aproape aceeaşi şi în ceea ce priveşte intenţia de a vota la turul 2 (măsurată după turul 1) – 81% au declarat că sigur vor merge la vot.

… la nivel declarativ, după alegeri

Imediat după turul 1 al alegerilor, 85% dintre subiecţii anchetei noastre au declarat că au votat la turul 1 (datele au fost culese telefonic), iar după turul 2 82% au declat că sigur au votat la turul 1, respectiv 85% că sigur au votat la turul 2.

… efectivă, conform BEC

Dacă excludem voturile din străinătate, ratele de prezenţă la alegerile prezidenţiale din 2009, conform datelor BEC, au fost 51,2% la turul 1 şi 53,8% la turul 2.

Cum pot fi explicate diferenţele?

La prima vedere diferenţele foarte mari (în jur de 30 puncte procentuale) relativ la prezenţa la vot prezentate anterior pot fi explicate doar prin „fraudă” sau „neprofesionalism” (în fapt, acestea şi sunt scenariile preferate de media sau nespecialişti). În cele ce urmează vom arăta care sunt sursele reale ale diferenţei dintre prezenţa estimată pe baza anchetei şi prezenţa oficială.

Dezirabilitatea socială – supra-raportare votului. Întrebările cu privire la intenţia realizării unor comportamente viitoare, indiferent de tipul acestora, dar mai ales în cazul celor apreciate sau dezirabile (cumpărarea unui produs sau serviciu, implicarea într-o activitate, participarea la vot, etc.), trebuie privite întotdeauna cu circumspecţie. Deseori suntem tentaţi să punem semnul egalităţii între cele două sau chiar facem acest lucru. Ignorăm astfel faptul că pentru o parte a oamenilor sau pentru aceiaşi dar relativ la momente sau situaţii diferite, uneori, intenţia declarată de a performa un anumit comportament nu se materializează. Motivele pentru care apare această discrepanţă pot fi legate de fenomenul dezirabilităţii sociale (anumite comportamente, valori, norme sunt mai valorizate social, societatea punând o presiune mai mare pe actorii sociali pentru a le respecta), de lipsa unui suport (financiar, cognitiv, etc.) pe măsura dorinţei, de schimbarea realităţii între cele două momente (al declaraţiei şi al performării), de auto-iluzionare sau chiar de minciună. Aceasta nu înseamnă că măsurarea intenţiilor nu este utilă, cel puţin din două considerente: (1) estimarea grosieră a unor comportamente viitoare este în general de preferat lipsei informaţiilor şi (2) măsura intenţiei poate fi utilizată în cadrul unor modele predictive ale comportamentului viitor (pe baza experienţei anterioare de cercetare şi a unor teorii). Pe baza unor modele predictive utilizate în marketing şi sociologia electorală putem estima că fenomenele menţionate anterior duc la o supra-estimare a prezenţei cu aproximativ 10-15 puncte procentuale.

Migraţia şi calitatea listelor electorale. Alte două surse ale diferenţei, legate între ele (ambele scad baza de raportare), sunt calitatea listelor electorale şi migraţia (definitivă dar neoficială şi cea temporară sau circulatorie). Pe baza unor analize realizate în altă parte am estimat că în realitate numărul de cetăţeni adulţi din România este mult mai mic decât cel folosit de BEC pentru a calcula prezenţa oficială. Astfel din cei 18,4 milioane de intrări (cetăţeni cu drept de vot) în listele folosite de BEC, aproximativ 1,4 milioane sunt erori: persoane decedate care nu sunt eliminate din liste, respectiv persoane mutate care apar şi la vechea şi la noua adresă. În plus faţă de aceste erori, migraţia acţionează în acelaşi sens, reducând numărul persoanelor care ar putea vota efectiv (cu costuri rezonabile). Conform unei estimări făcute în altă parte, aproximativ 2 milioane dintre persoanele care apar în liste sunt de fapt plecate în străinătate (cel mai adesea temporar). Prin urmare numărul de alegători care ar fi putut să voteze este undeva în jur de 15 milioane. Dacă folosim ca bază de raportare această estimare, prezenţa la vot devine 66% la turul 1 şi 71% la turul 2. În concluzie, această sursă este responsabilă pentru o diferenţă de aproximativ 10-15 puncte procentuale (în funcţie de numărul de migranţi temporari din perioada alegerilor) între prezenţa declarată în anchetă şi prezenţa oficială.

Probleme metodologice. Alte trei surse ţin de specificul cercetării selective şi sunt ceva mai tehnice. Prima dintre acestea se referă la asocierea pozitivă dintre probabilitatea de selecţie a respondenţilor în cadrul anchetei şi prezenţa la vot. Mai simplu spus, persoanele care merg la vot sunt mai predispuse la interviu: pe de o parte accesul operatorului de anchetă la acestea este mai facil, iar pe de altă parte acestea acceptă să răspundă la întrebări într-o pondere mai mare (cei care sunt găsiţi şi cooperează în cadrul anchetei sunt persoane mai integrate social, mai interesate de tema cercetării, prin urmare probabilitatea de selecţie este mai mare pentru cei care în mod obişnuit merg la vot). A doua sursă se referă la faptul că subiecţii unei anchete de tip panel (din diferite motive) tind să-şi modifice ulterior comportamentul legat de subiectul investigat. În cazul nostru efectul este că vor merge într-o măsură mai mare la vot (deşi probabil unii dintre ei nu ar fi mers dacă nu li s-ar fi aplicat chestionarul înainte de alegeri). Ultima sursă se referă la eroarea de eşantionare şi ţine de statistica matematică (teoria numerelor mari). Conform acesteia, eşantionul nostru, chiar şi în condiţiile în care ar fi fost selectat simplu aleator, ar fi fost doar unul dintre multiplele eşantioane posibile. Dat fiind faptul că estimările obţinute în cazul unora (5%) dintre aceste eşantioane posibile se abat de la valorile reale cu mai mult de +/-3%, există o şansă din 20 ca eşantionul nostru să aibă o eroare mai mare de +/-3%.[1] Deşi impactul primelor două surse (presupunem că cea de a 3-a nu e semnificatică) nu poate fi estimat pe baza datelor noastre, alte surse indică valori de aproximativ 8-10 puncte procentuale (câte 4-5 puncte pentru fiecare).

[1] Această eroare corespunde unei distribuţii statistice a unei variabile dihotomice de tipul 50-50%. Dat fiind faptul că variabila de interes pentru noi aici (prezenţa la vot) are o distribuţie aproximativă 75-25%, eroare maximă posibilă este în realitate mai mică (+/-2,5% cu o probabilitate de 95%).

Comentarii închise la Alegerile prezidenţiale din 2009: Participarea la vot …

Din categoria Activități/Activities, Rezultate/Results

Alegerile prezidenţiale din 2009: Votul ca fenomen social

Mircea Comșa

De ce anume votează oamenii reprezintă o întrebare fundamentală a disciplinelor sociale interesate de dimensiunea politică a socialului. Un calcul foarte simplu arată că nu este raţional să votezi. Astfel, la nivel individual, dacă un alegător ar pune în balanţă costurile directe ale votului (informare despre candidaţi, programe şi proceduri de vot, deplasare la secţie) şi beneficiile aşteptate, sau, mai corect, produsul dintre acestea şi probabilitatea ca votul personal să influenţeze rezultatul final, diferenţa ar fi evident negativă, prin urmare acel alegător nu ar găsi, raţional, niciun motiv să voteze. Acest raţionament, multiplicat la nivelul fiecărui alegător, ar trebui să producă un absenteism major. Realitatea arată însă diferit – o mare parte a oamenilor merg la vot, chiar dacă nu de fiecare dată, şi foarte puţini sunt aceia care sistematic nu votează (în jur de 7-8% declară asta dar în realitate sunt ceva mai mulţi). Prin urmare, „motivaţia votului” trebuie căutată la nivelul socialului, al relaţiilor interumane, al obligaţiilor, normelor şi „modurilor de a face şi a fi” încetăţenite în fiecare societate şi comunitate. Faptul că participarea la vot reprezintă un fapt social care intră în această categorie este puternic susţinut de datele de anchetă: 82% dintre alegători consideră că afirmaţia „participarea la vot este o datorie a fiecărui cetăţean” este adevărată, iar 75% apreciază că şi-ar neglija datoria de cetăţean dacă nu ar vota. Forţa acestei norme se manifestă şi la nivelul satisfacţiei sau culpabilităţii resimţite atunci când aceasta este respectată, respectiv încălcată: 60% dintre alegători declară că ar avea un sentiment de vinovăţie dacă nu ar vota şi tot atâţia că au un sentiment de satisfacţie atunci când votează. În plus faţă de cele menţionate anterior, presiunea de a vota este sistematic întărită prin exemplul membrilor reţelei sociale personale: reprezentarea dominantă la nivelul cetăţenilor este că ceilalţi (familie, prieteni) apreciază valoarea socială şi personală a participării la vot (aproape 70% dintre respondenţi cred că prietenii şi familia lor nu consideră că votul este o pierdere de vreme). Mai mult, niciodată nu suntem atât de ocupaţi încât să nu avem timp să mergem la vot (58% dintre alegători cred asta). Dincolo de rezultatul indicat de un raport simplu între „votul meu” şi milioanele de voturi exprimate de ceilalţi, sentimentul personal al majorităţii cetăţenilor (70%) este că votul fiecăruia contează chiar dacă foarte mulţi alţii votează. Din nou, cum se întâmplă deseori în logica socială, răspunsul „corect” nu este cel indicat de raţionalitatea pură, matematică ci de reprezentarea produsă şi reprodusă la nivelul fiecărui cetăţean şi prin interacţiunea (directă şi sau doar imaginată) continuă dintre aceştia. Presiunea socială exercitată asupra acţiunilor indivizilor (a merge la vot în acest caz) rezultă şi din modul în care sunt priviţi cei care nu votează (mai exact, cum cred cetăţenii că sunt priviţi cei care nu votează). Astfel, „deviaţionismul total”, adică a nu merge niciodată la vot este reprobat social de aproximativ 58% dintre cetăţenii (consideră că este ruşinos să nu votezi niciodată) şi doar 28% spun că nu este nici ruşinos, nici de laudă (doar 3% spun că e de laudă; 10% nu ştiu / nu răspund). Chiar şi „deviaţionismul accidental” (a nu vota la ultimele alegeri) este penalizat destul de mult: 46% dintre cetăţenii consideră că este ruşinos să nu votezi la ultimele alegeri, iar 40% spun că nu este nici ruşinos, nici de laudă (5% spun că e de laudă; 10% nu ştiu / nu răspund).

Evaluări cu privire la participarea la vot

prez 2009 4

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 82% dintre respondenţi consideră că afirmaţia „Participarea la vot este o datorie a fiecărui cetăţean” este adevărată.

Cele spuse până acum au pus accentul pe latura datoriei civice şi a presiunii sociale exercitate asupra membrilor unei societăţi pentru a vota. Această perspectivă nu exclude deloc posibilitatea ca votul să fie privit de către cetăţeni şi dintr-o perspectivă instrumentală, ca un mijloc prin care aceştia pot influenţa, indirect, modul în care funcţionează societatea sau nivelul lor de trai. Datele prezentate mai jos arată clar că această dimensiune este prezentă în cazul majorităţii alegătorilor. Foarte puţini sunt aceia care cred că rezultatul alegerilor nu influenţează (foarte puţin + puţin + mediu) felul în care merg lucrurile în ţară (a se subînţelege „economia” în principal), majoritatea percepând o influenţă mare sau foarte mare. Desigur, mărimea influenţei diferă în funcţie de tipul alegerilor. În continuare (acest lucru apare sistematic în toate anchetele) cetăţenii României cred că alegerile naţionale au un impact mai mare asupra vieţii lor (similar şi pentru politica la nivel naţional) comparativ cu alegerile locale, iar dintre cele naţionale cele prezidenţiale contează ceva mai mult, mai ales când e vorba de mersul ţării. Efectul indus de competiţia electorală se face resimţit din nou, impactul perceput al alegerilor fiind mai mare după alegeri comparativ cu înainte. Aceste mutaţii la nivel de percepţie atrag atenţia asupra unei funcţii mai puţin evidente a competiţiilor electorale. Pe lângă creşterea sensibilizării la politic şi a informării politice, alegerile au rolul de a evidenţia, reconstrui şi întări percepţia publică pozitivă, pentru întreaga societate dar şi pentru indivizii acesteia în parte, asupra politicului.

Reprezentarea impactului alegerilor asupra mersului ţării şi nivelului de trai

prez 2009 5

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 9% dintre respondenţi consideră că alegerile locale influenţează foarte puţin modul în care merg lucrurile în România.

Comentarii închise la Alegerile prezidenţiale din 2009: Votul ca fenomen social

Din categoria Activități/Activities, Rezultate/Results

Alegerile prezidenţiale din 2009: Interes, informare, cunoştinţe

Mircea Comșa

Cel mai adesea interesul declarat pentru politică al majorităţii cetăţenilor obişnuiţi este redus. Chiar şi înainte cu aproximativ o săptămână de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, aproximativ o treime din cetăţenii adulţi ai României declarau că nu sunt interesaţi deloc de politică. Indiferent dacă este vorba de politică în general sau de politica de la la nivel local, naţional sau european, unul din trei români nu este interesat câtuşi de puţin de acest subiect. Totuşi, aproape jumătate erau puţin interesaţi de politică în general (ceva mai puţini de diferitele nivele ale politicului), cam o cincime destul de interesaţi, iar aproximativ 5% foarte interesaţi. Prin urmare, doar aproximativ un sfert dintre alegători sunt oarecum interesaţi de politică în mod obişnuit, restul fiind mai degrabă neinteresaţi. Cum era de aşteptat, în cazul unor competiţii electorale, alegeri sau referendumuri, interesul este semnificativ mai mare comparativ cu interesul general pentru politică. Astfel, tot înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, ponderea celor neinteresaţi şi a celor interesaţi de alegeri era aproximativ aceeaşi (ponderi aproximativ egale se înregistrează şi cu privire la interesul pentru referendum; interesul pentru referendum este însă ceva mai mic comparativ cu interesul pentru alegeri). Interesul nu variază doar în funcţie de tipul referentului politic (competiţii electorale vs. situaţii comune), ci şi în funcţie de proximitatea competiţiilor electorale. Proximitatea alegerilor aduce după sine o creştere a interesului pentru politică. Astfel, în timpul alegerilor prezidenţiale (între cele două tururi de scrutin), dar şi imediat după (după turul 2), se observă o creştere semnificativă atât a interesului general pentru politică cât şi a interesului pentru alegeri. În ceea ce priveşte interesul general pentru politică se înregistrează o dublare a ponderii celor interesaţi (42% între tururi sau după turul 2 faţă de doar 21% înainte de alegeri). Deşi interesul pentru alegerile prezidenţiale era ridicat şi înainte de alegeri (51% erau interesaţi), acesta creşte şi mai mult între tururi (71%), rămânând la cote ridicate chiar şi după turul 2 (58% se declară interesaţi de campania electorală).

Interesul pentru politică şi alegeri

prez 2009 1

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale din 2009, 32% dintre respondenţi declară că nu sunt interesaţi de politică în general (deloc), iar 4% că sunt foarte interesaţi; după turul 2 al alegerilor 14% sunt deloc interesaţi de politică în general, iar 6% sunt foarte interesaţi.

Dat fiind faptul că datele noastre sunt de tip panel (aceleaşi persoane investigate la diferite momente de timp) putem evidenţia nu doar mutaţiile globale, ci şi la nivel individual. Aceasta relevă faptul că în urma alegerilor, se constată o creştere a interesului declarat pentru politică pentru majoritatea alegătorilor.

Dincolo de interesul declarat pentru politică şi alegeri, relevant pentru interesul real este şi comportamentul de informare în campanie cu privire la alegeri. Informarea se poate face prin intermediul media sau în cadrul discuţiilor cu ceilalţi relevanţi (familie, prieteni). După cum era de aşteptat, principalul mijloc de informare îl reprezintă posturile TV. Aproape jumătate dintre alegători declară că au urmărit zilnic sau aproape zilnic programe despre alegeri la TV şi încă un sfert de câteva ori pe săptămână. Discuţiile reprezintă următoarea sursă de informare ca importanţă: jumătate dintre alegători discută despre politică în campanie cel puţin de câteva ori pe săptămână. O pondere mai redusă a alegătorilor se informează despre alegeri prin intermediul presei scrise (23% de cel puţin de câteva ori pe săptămână) sau a radioului (26%) şi extrem de puţini folosesc pentru aceasta Internetul (6%). De altfel, aceste trei canale sunt refuzate total de mai mult de jumătate din alegători: 86% nu folosesc pentru informarea politică Internetul deloc, iar 55% nu citesc ziare sau nu ascultă posturi de radio (tot cu scopul de informare pe teme politice).

Informarea în campanie cu privire la alegeri

prez 2009 2

* Datele reprezintă procente.

** Mod de citire: 44% dintre respondenţi au declarat că au urmărit zilnic sau aproape zilnic un program TV legat de alegeri; 6% nu au urmărit deloc.

Pentru a măsura nivelul de informare al alegătorilor am utilizat o serie de opt itemi relativ la care respondenţii trebuiau să se pronunţe alegând una dintre variantele adevărat, fals sau nu ştiu / nu răspund. Pentru o parte dintre itemi răspunsul corecte era „adevărat” iar pentru ceilalţi „fals”. Itemii şi răspunsurile alegătorilor la aceştia apar în graficul următor:

Cunoaşterea unor aspecte cu privire la sistemul politic

prez 2009 3

* Datele reprezintă procente. Valorile încercuite reprezintă răspunsurile corecte.

** Mod de citire: 90% dintre respondenţi consideră că afirmaţia „În România, secţiile de votare se închid la ora nouă seara” este adevărată, iar 9% nu ştiu dacă este adevărată sau falsă.

După cum se observă, informaţia cea mai cunoscută este cea cu privire la ora de închidere a secţiilor de vot. Şi în cazul celuilalt item care măsoară aspecte legate de alegeri şi campanie (durata legală a campaniei), 70% aleg răspunsul corect. Cunoaşterea unor aspecte cu privire la funcţia de preşedinte (funcţia de reprezentare externă, limitarea la două mandate, posibilitatea de dizolvare a Parlamentului) este de asemenea la cote ridicate, în general două treimi dintre alegători precizând răspunsul corect. Mai puţin cunoscut este însă faptul că în prezent mandatul de Preşedinte este de cinci ani (şi nu de patru cât a fost până în 2004), dar şi în acest caz 55% indică răspunsul corect. Şi mai puţini reuşesc să precizeze corect că nu Preşedintele este cel care alege miniştrii unui Guvern (conform Constituţiei, pentru că altfel, prin prisma practicilor politice din România, lucrurile ar fi fost interpretabile). Totuşi, 44% răspund corect şi cu privire la acest prerogativ al Preşedintelui. După cum era de aşteptat, cunoaştinţele celor mai mulţi dintre alegători se limitează la experienţele naţionale (dintre acestea, cu precădere cele referitoare la Preşedinte), informaţiile cu privire la UE fiind limitate şi restrânse la o pondere mică a populaţiei. Astfel, o informaţie relativ simplă – dacă numărul de parlamentari europeni diferă sau nu între state – este cunoscută de doar 32% dintre alegători, jumătate recunoscând că nu ştiu răspunsul. Dacă adunăm toate răspunsurile corecte date de fiecare alegător obţinem o măsură sintetică a nivelului de cunoştinţe. Aceasta ne arată că din totalul de 8 răspunsuri corecte posibile, 11% dintre alegători au dat 8 răspunsuri corecte, 35% 6-7, 31% 4-5, 16% 2-3 şi 7% 0-1 răspunsuri corecte.

Interesul şi informarea[1] influenţează pozitiv şi într-o măsură semnificativă[2] nivelul cunoştinţelor politice ale alegătorilor. Alegătorii mai interesaţi sunt şi cei care se informează mai mult şi, prin urmare, au şi un nivel al cunoştinţelor politice mai ridicat. Tabelul de mai jos ilustrează exact acest lucru. Se observă cum media nivelului de cunoştinţe politice creşte atât de la stânga la dreapta (pe măsură ce creşte interesul), cât şi de sus în jos (pe măsură ce creşte informarea).

Variaţia nivelului cunoştinţelor politice în funcţie de interesul pentru politică şi informarea pe teme politice

prez 2009 9

* Datele reprezintă media numărului de răspunsuri corecte la itemii de cunoştinţe (maximum 8).** Mod de citire: în medie, cei care sunt puţin interesaţi de politică şi se informează puţin despre politică răspund corect la 4 itemi de cunoştinţe din 8; cei situaţi la popul opus (interes şi informare ridicate) răspund corect la 5,9 itemi.

[1] Alături şi de alte variabile precum capacitatea cognitivă sau memoria (nemăsurate aici).

[2] Cele două variabile explică împreună aproximativ 14% din variaţia nivelului de cunoştinţe, contribuţia lor fiind aproximativ aceeaşi.

Comentarii închise la Alegerile prezidenţiale din 2009: Interes, informare, cunoştinţe

Din categoria Activități/Activities, Rezultate/Results