Mircea Comșa
Argument
Ne propunem în acest text să discutăm despre lumea practicilor electorale ilegale. Tema este una de maxim interes pentru mass media și publicul larg. Cu ocazia fiecărei campanii electorale, media prezintă multiple cazuri de încălcări ale legislației electorale: pungi cu cadouri (alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte) distribuite alegătorilor, mitinguri și serbări la care se oferă gratis o masă tuturor participanților și exemplele pot continua. În pofida faptului că media prezintă astfel de cazuri, că oamenii discută pe această temă, informațiile concrete, dovezile, fie ele și indirecte, sunt foarte rare. De asemenea, nu se știe care este întinderea acestui fenomen la nivel național, cine sunt actorii implicați cu precădere, dacă amploarea fenomenului variază în timp și / sau funcție de alegeri. Textul de față vine tocmai în întâmpinarea acestei nevoie de cunoaștere și informare. Datele de cercetare pe această teme sunt reduse și limitate la alegerile din ultimii ani motiv pentru care răspunsurile noastre vor viza doar o mică parte dintre întrebările enumerate anterior.
Manipularea preferințelor de vot. Scurt excurs teoretic.
Literatura de specialitate identifică trei mari tipuri de practici electorale ilegale: manipularea legislației privitoare la alegeri (schimbarea componenței colegiilor, creșterea sau scăderea pragului electoral, modificări ale criteriilor de eligibilitate, etc.), manipularea preferințelor de vot (influențarea alegătorilor și candidaților pe diferite canale) și manipularea actului de vot (administrarea alegerilor: numărul, locația și mărimea secțiilor de vot, numărarea și validarea voturilor, etc.). Fiecare dintre acestea pot influența decisiv rezultatul alegerilor și implicit modul în care este condusă o democrație. Din cele trei tipuri ne oprim aici asupra manipulării preferințelor de vot. Și în cadrul acestui tip pot fi identificate o serie de sub-tipuri: probleme legate de acoperirea mediatică (echilibrată sau nu, părtinitoarea sau nu), ilegalități cu privire la utilizarea resurselor de campanie, cumpărarea votului, intimidarea alegătorilor și sau obstrucționarea acestora, respectiv intimidarea candidaților și sau obstrucționarea acestora. Dintre aceste sub-tipuri ne vom limita la analiza fenomenelor de cumpărare a votului și de intimidare a alegătorilor. Acestea două reprezintă strategii de obținere a voturilor utilizate în diferite grade în toate democrațiile de azi sau de oricând. Desigur, în lumea de azi, ele sunt prezente semnificativ mai mult în democrațiile incipiente din zona Africii, Asiei, Americii de Sud sau Europei de Est. Studiile pe aceste teme cu aplicare la Europa de Vest sau SUA sunt relativ reduse. În acest articol încercăm să estimăm incidența fenomenelor de cumpărare a votului („zăhărelul”) și de intimidare a alegătorilor („nuiaua”) în cazul alegerilor din ultimii ani din România. Estimările de acest tip pot fi făcute în cel puțin două moduri: prin întrebări directe adresate alegătorilor și luarea de bun a ceea ce aceștia declară, respectiv prin utilizarea unor tehnici experimentale speciale. Aici le vom folosi pe amândouă. Vom prezenta și compara declarațiile oamenilor cu estimările rezultate în urma utilizării unor tehnici experimentale speciale. Demersul este în principal descriptiv, accentul fiind pus pe prezentarea și compararea estimărilor. Pentru a înțelege contextul teoretic și necesitatea utilizării unor tehnici experimentale speciale de estimare a incidenței comportamentelor electorale ilegale vom discuta pe scurt și despre conceptul de dezirabilitate socială.
Ce spun oamenii?
Cu câțiva ani în urmă, în cadrul seriei de cercetări Studii Electorale Românești (SER) inițiată de Fundația Soros, am urmărit estimarea incidenței fenomenului de cumpărare a votului cu ocazia alegerilor din 2009. În cadrul unei anchete de tip panel pe tema alegerilor prezidențiale din 2009 am introdus câteva întrebări care urmăreau să măsoare declarațiile alegătorilor cu privire la experiența personală a “cadourilor electorale”. Dat fiind caracterul ilegal al acestui tip de activități eram conștienți de faptul că estimările obținute pe această cale sunt semnificativ mai mici comparativ cu incidența reală a practicilor respective. Conform așteptărilor, foarte puțini dintre alegători au declarat că au fost implicați în practici electorale ilegale (1-5%). Astfel, 1-3% dintre alegători au recunoscut că au primit băuturi sau alimente, 2-3% unelte și obiecte de uz casnic, 1% obiecte mai valoroase, iar 1% bani. Pe de altă parte, oferirea / primirea de obiecte promoționale, situată în zona interpretabilă din punct de vedere legal și social, a fost recunoscută de o pondere semnificativ mai mare a alegătorilor (16-30%). Firesc, datorită importanței mizei, prezența mitei electorale directe tinde să fie ceva mai mare în cazul alegerilor prezidențiale.
În timpul campaniilor electorale candidaţii şi partidele politice oferă oamenilor diferite cadouri pentru a se face mai cunoscuţi. Dvs. sau cineva din gospodăria dumneavoastră aţi primit …? (%)
Sursa: SER 2009, val 3
Dezirabilitatea socială
Întrebările din anchete diferă între ele pe o serie de dimensiuni, printre care tema abordată, formulare, numărul și tipul răspunsurilor posibile. Fiecare dintre alegerile pe aceste dimensiuni (dacă întrebarea oferă sau nu variante de răspuns, tipul și numărul de variante de răspuns oferite, existența sau nu a unei variante “de mijloc”, etc.) influențează în grade diferite distribuția răspunsurilor obținute.
Întrebările dintr-un chestionar diferă însă și prin nivelul de sensibilitate al temei abordate. Altfel spus, prin cât de mult are respondentul de “câștigat”, respectiv de “pierdut” dacă oferă un anumit răspuns. “Pierderea” se poate măsura prin costuri relativ la imaginea socială a respondentului, la imaginea de sine acestuia sau chiar la pedepse legale pe care le poate primi (pierderea unor drepturi, amenzi, încarcerare). Un raționament imaginar dar foarte plauzibil poate lua următoarea formă: “Dacă recunosc faptul că nu sunt de acord să am ca șef o femeie chiar dacă are pregătirea necesară mă aștept să fiu privit negativ de ceilalți (sau cel puțin de o mare parte dintre femei). Dacă recunosc faptul că nu am votat la ultimele alegeri prezidențiale mă aștept ca oamenii (o mare parte a acestora) să considere că nu sunt un bun cetățean, că nu mă interesează cum va arăta viața noastră în viitor, etc. Dacă declar că nu am furat niciodată (că nu am luat ceva care nu-mi aparținea), asta nu înseamnă și că lucrurile chiar stau așa.” Pe scurt, comparativ cu situația reală, mai puțini oameni declară că sunt sau gândesc într-un anumit fel, că au făcut sau că vor face anumite lucruri dacă aceste atitudini și comportamente sunt privite ca ceva rău, urât, de nedorit de către majoritatea celorlalți din societate (sau de către cei din grupurile de apartenență, respectiv din cele de referință). Reciproc, comparativ cu situația reală, mai mulți dintre noi vom declara că gândim sau suntem într-un anumit fel, am făcut sau vom face anumite lucruri dacă acestea sunt privite ca ceva frumos, bun, de dorit (votăm, donăm bani sau timp, etc.).
În științele sociale acest fenomen poartă numele de dezirabilitate socială. În funcție de societatea, comunitatea, perioada sau grupurile de referință, dezirabilitatea socială influențează recunoașterea (respectiv asumarea) sau nu (în fața propriei persoane, a familiei, prietenilor sau în cadrul unei discuții cu operatorul de anchetă) a unei serii largi de atitudini și comportamente. În termeni de specialitate, spunem că unele atitudini și comportamente sunt indezirabile social în timp ce altele sunt dezirabile. Studiile arată că atitudinile și comportamentele indezirabile sunt sub-raportate de către respondenți (respectiv sub-estimate de către cercetători), iar cele dezirabile sunt supra-raportate (supra-estimate) în cadrul anchetelor (dar și în viața de zi cu zi). Mai mult, cu cât nivelul de (in)dezirabilitate asociat este mai mare, cu atât diferența dintre incidența reală în populație a atitudinii sau comportamentului respectiv este mai diferită (mai mare sau mai mică) decât estimarea obținută prin însumarea declarațiilor respondenților la întrebarea din chestionar.
În colectarea și analiza datelor de sondaj, pentru a reduce erorile de estimare datorate fenomenului de dezirabilitate socială, au fost imaginate și puse în practică o serie de strategii și tehnici. Cele mai simple se referă la asigurările cu privire la anonimatul și confidențialitatea răspunsurilor. Aceste asigurări sunt realizate de fiecare dată la începutul aplicării chestionarului, iar uneori sunt reluate și pe parcursul completării acestuia. Alte tehnici consacrate sunt: răspunsul în plic închis sau prin apăsarea unei taste fără ca operatorul să vadă tasta aleasă, indicarea indirectă a răspunsului (respondentul indică doar un cod asociat variantei de răspuns, nu și continului acesteia), întrebări indirecte, formulări care urmăresc contra-distorsionarea fenomenului studiat (mai mult de jumătate dintre români nu au votat …), ponderarea răspunsurilor cu ajutorul scalelor de dezirabilitate socială. Tehnicile mai puțin intruzive includ: tehnica răspunsul aleator, tehnica listei sau a numărării itemilor, tehnica încrucișării. Pentru a estima incidența celor două tipuri de practici electorale ilegale am folosit două dintre aceste tehnici, tehnica listei și tehnica încrucișării. Pentru descrierea acestor tehnici și aplicații ale acestora cititorii interesați pot accesa literatura de specialitate. În continuare vom prezenta și comenta estimările incidenței practicilor electorale ilegale relativ la diferite tipuri de alegeri (locale și parlamentare 2012, europarlamentare 2014).
“Zăhărelul” și “nuiaua”. Dincolo de declarații.
În context electoral fenomenul dezirabilității sociale a fost discutat cel mai adesea cu privire la prezența la vot. De obicei, mai mulți oameni declară că au votat comparativ cu datele oficiale. Estimările supra-raportării pentru alegerile din România sunt în jurul valorii de 10%, restul erorii fiind cauzat de gradul mai scăzut de reprezentativitate al eșantioanelor politice care includ mai multe persoane interesate de politică și, prin urmare, mai mulți votanți comparativ cu populația generală.
Studiile de până acum au acordat mai puțină atenție activităților electorale care urmăresc manipularea opțiunilor de vot, precum cumpărarea votului sau intimidarea alegătorilor. Prin cumpărarea votului înțelegem oferirea de bani, cadouri sau favoruri cu intenția de a-l determina pe un alegător să voteze cu un anumit partid sau candidat. Prin intimidare avem în vedere amenințările la adresa unui alegător cu scopul de a-l determina să voteze cu un anumit partid sau candidat. Desigur, cadoul sau amenințarea pot fi adresate direct persoanei sau, indirect, prin intermediul unei persoane apropiate (soț/soție, copil, tată/mamă, etc.). Estimările prezentate aici includ atât respondenții cât și familiile acestora, chiar dacă răspunsurile au fost colectate doar de la primii.
În cadrul studiului SER (Studii Electorale Românești, grant UEFISCDI), Vot 2012 și Vot PE 2014 (realizate de IRES) am urmărit să obținem estimări ale fenomenelor de cumpărare a votului și intimidare a alegătorilor. Ne-a interesat să estimăm și să comparăm ponderea celor care recunosc că, în luarea deciziei de vot, au fost influențați de presiuni de tipul celor menționate anterior și cu ponderea “reală” a acestor fenomene, la nivelul alegerilor locale și parlamentare din 2012, respectiv al alegerilor pentru Parlamentul European din 2014. În cazul alegerilor din 2012, am folosit metoda listei, iar în cazul alegerilor pentru PE 2014, metoda încrucișării. Eșantioanele pe baza cărora am calculate toate aceste estimări sunt reprezentative la nivel național iar datele au fost culese prin tehnicile CAPI (înainte și după alegerile parlamentare din 2012), respectiv CATI (înainte cu două zile de alegerile pentru PE 2014). Date fiind diferențele relativ la tehnica de culegere a datelor și tehnica de estimare, rezultatele nu sunt pe deplin comparabile între anii electorali. Ele oferă însă o tendință, și, după cum vom vedea, o imagine consonantă, ceea ce justifică alăturarea lor.
Graficul de mai jos prezintă comparativ estimările obținute cu privire la fenomenul de cumpărare a votului: ce declară (recunosc) oamenii versus “realitatea” estimată prin utilizarea tehnicilor speciale menționate anterior.
Incidența fenomenului de cumpărare a votului în cadrul alegerilor din România: declarații versus “realitate”
Datele reprezintă procente; linia asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%).
Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.
DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza unor tehnici speciale (tehnica listei pentru 2012; tehnica încrucișării pentru 2014).
Sursa datelor: SER 2012 pentru alegerile din 2012, IRES pentru alegerile PE 2014
Datele prezentate indică faptul că foarte puțini alegători (1-3%) recunosc că au primit bani, cadouri sau favoruri în schimbul votului deși semnificativ mult mai mulți dintre ei au făcut acest lucru: 22% în cazul alegerilor locale, respectiv 18% în cazul alegerilor parlamentare sau europarlamentare. Cum toate aceste estimări nu includ valoarea zero, putem spune cu o probabilitate de 95% că ele sunt mai mari de zero. Însă, dat fiind faptul că cea mai mare parte a liniilor asociate estimărilor în cazul celor trei tipuri de alegeri se suprapun, nu putem spune că fenomenul de cumpărare a votului este mai răspândit în cazul unui anumit tip de alegeri. Prin urmare, indiferent de tipul alegerilor, fenomenul de cumpărare a votului afectează aproximativ 20% dintre familiile din România. Cu privire la aceste estimări trebuie adăugate două precizări. În primul rând, faptul că un alegător a primit ceva nu înseamnă automat și că s-a prezentat la vot sau că a votat cu partidul / candidatul de la care a primit cadoul. Și nici că acesta a fost singurul motiv pentru care un alegător a votat cu acel partid / candidat. Foarte probabil, o parte dintre cei care au primit bani sau bunuri ar fi votat oricum cu acel partid / candidat (cadourile sunt utilizate de către partide și pentru a susține nucleul propriilor partizani, nu doar pentru a atrage nehotărâții). Prin urmare, e foarte posibil ca rezultatul alegerilor să nu fie influențat chiar atât de mult de practicile de cumpărare a votului. A doua precizare vizează interpretarea conceptului de cadou. Dacă în cazul oferirii de bani, bunuri de consum și favoruri, legea electorală stipulează extrem de clar că acestea reprezintă comportamente ilegale, în schimb oferirea cadourilor ce iau forma materialelor de promovare (pungi, pixuri, etc. cu sigla partidului) nu este interzisă. Eventuala includere de către respondenți a acestora din urmă în categoria de “mită” are drept efect obținerea unei estimări a incidenței fenomenului de cumpărare a votului mai mare decât cea reală. Pe de altă parte, întrebarea directă a inclus aceeași listă (bani, cadouri, favoruri), iar ponderea celor care au recunoscut că au primit așa ceva a fost foarte mică. Prin urmare, dacă oamenii s-ar fi gândit la materiale de promovare incidența ar fi trebuit să fie mai mare ori nu aceasta a fost situația observată.
Relativ la alegerile locale din 2012 am măsurat incidența comportamentului de cumpărare a votului și la nivelul a cinci municipii reședință de județ. Ca medie, estimările converg spre cele de la nivel național. Remarcăm însă existența unor diferențe destul de mari între localitățile considerate. Astfel, se pot distinge două grupuri de municipii, unul cu incidență relativ mai ridicată a cumpărării votului (Iași, Timișoara) și unul cu incidență mai redusă (București, Cluj-Napoca, Craiova). Dacă diferențele sunt reale, întrebarea e de unde provin acestea? Cu puține excepții (alegerile pentru primar din Cluj-Napoca și Craiova, alegerile pentru Consiliul Local din Cluj-Napoca), în toate celelalte competiții a existat un câștigător detașat (USL). Distribuția populației în funcție de diferite caracteristici socio-demografice (gen, vârstă, educație, status socio-economic) este similară între localități. Prin urmare, nici caracteristicile socio-demografice ale alegătorilor și nici cât de strânsă a fost competiția electorală nu pot explica diferențele observate relativ la incidența comportamentului de cumpărare a votului. Pentru a răspunde (nu speculativ) la această întrebare e nevoie de evidențe suplimentare (date referitoare la aceleași localități dar cu ocazia altor alegeri, respectiv date la nivelul altor localități).
Incidența fenomenului de cumpărare a votului în cadrul alegerilor locale din 2012: declarații versus “realitate”
Datele reprezintă procente; linia asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%).
Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.
DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza tehnicii încrucișării.
Sursa datelor: IRES
În ceea ce privește acordarea votului ca urmare a intimidării lucrurile stau aproape la fel. Și de această dată incidența declarată a unor situații de acest tip este semnificativ mai redusă (sub 1%) comparativ cu incidența “reală” (10-29%). Semnificativ este însă faptul că acest tip de strategie electorală (obținerea de voturi prin amenințarea alegătorilor) este sensibil mai prezentă în cazul alegerilor locale. Astfel, 29% dintre alegători au votat la locale ca urmare a presiunilor, dar doar 10-12% au făcut același lucru în cazul parlamentarelor sau euro-parlamentarelor. Desigur, dat fiind faptul că cele trei linii verticale se suprapun pe o mică porțiune, nu putem garanta cu obișnuita probabilitate de 95% că plusul de intimidare estimat în cazul alegerilor locale se regăsește și în populație. Diferența este însă semnificativă statistic pentru pragul de 90% (altfel spus, dacă am relua cercetarea, în 9 din 10 situații am observa o diferență în același sens).
Incidența fenomenului de intimidare cu scopul obținerii votului în cadrul alegerilor din România: declarații versus “realitate”
Datele reprezintă procente; linia asociată unei valori indică precizia estimării (în ce interval se situează estimarea respectivă în populație, cu o probabilitate de 95%).
Dacă două linii se suprapun ca interval de variație, atunci estimările corespunzătoare nu diferă semnificativ statistic una de cealaltă.
DEC = declarații (răspunsuri la întrebarea directă), EST = estimare pe baza unor tehnici speciale (tehnica listei pentru 2012; tehnica încrucișării pentru 2014).
Sursa datelor: SER 2012 pentru alegerile din 2012, IRES pentru alegerile PE 2014
Deși diferențele nu sunt semnificative statistic, compararea celor două strategii electorale în cadrul acelorași alegeri relevă o tendință interesantă: în cazul alegerilor locale intimidarea pare să reprezintă o sursă ceva mai utilizată comparativ cu mita electorală, în timp ce, în cazul celorlalte tipuri de alegeri mita tinde să fie relativ mai prezentă.
Gânduri de final
Atunci când sunt întrebați direct, foarte puțini alegători recunosc faptul că opțiunilor lor de vot au fost influențate de strategii electorale ilegale de tipul mitei electorale sau al intimidării. Astfel, doar aproximativ 1-3% (funcție de tipul alegerilor și strategie) dintre alegători recunosc că opțiunea lor de vot a fost influențată prin aceste căi. Însă, folosirea unor tehnici experimentale speciale relevă faptul că aceste fenomene sunt semnificativ mai prezente în campaniile electorale din România anului 2012 și 2014 (10-30% funcție de tipul alegerilor și strategie). Intimidarea alegătorilor cu scopul obținerii voturilor este mai prezentă în cazul alegerilor locale, aproape unul din trei alegători declarând că au fost influențați, ei sau familia lor, pe această cale. Strategia cumpărării voturilor este prezentă aproximativ în aceeași măsură indiferent de tipul alegerilor, locale, parlamentare, europarlamentare. Cum cele din urmă sunt în general percepute a fi mai puțin importante, prezența mitei electorale face să ne întrebăm dacă nu cumva vorbim deja de o cultură a acesteia, care trece peste mizele obișnuite și este practicată implicit, aproape involuntar. Incidența fenomenului de cumpărare a votului pare să varieze destul de mult în funcție de localitate dar, datorită numărului redus de cazuri, nu putem explica această constatare.
Estimările prezentate în acest text sunt doar de tip transversal. Nu știm care era situația cu ani în urmă și nici ce va urma. Continuarea dezvoltării economice și a integrării politice europene asociată cu creșterea nivelului de trai și de educație va face probabil tot mai dificilă și mai puțin rentabilă pentru partide monitorizarea și influențarea pe aceste căi a electoratului. Prin urmare e destul de probabil ca utilizarea acestui tip de practici electorale să scadă în intensitate.
Cel mai adesea, discursul elitei cu privire la monitorizarea și influențarea votului prin mită și amenințare este considerat a fi ceva rău pentru democrație și alegătorii-subiect ai unor astfel de practici electorale. Ca urmare a proliferării acestor practici, mecanismul de control și schimbare a oamenilor politici asociat alegerilor este pervertit, cetățenii ajungând să fie controlați de către partide și să nu-și mai poată exercita liber alegerile politice. Tranzacționarea voturilor oferă un avantaj major celor bogați permițându-le acestora să concentreze, pe lângă puterea economică, și puterea politică. O imagine completă nu poate ignora însă perspectiva celor săraci și mai puțin educați, cei care se presupune că sunt principalele victime ale unui astfel de sistem. Aceștia descriu deseori astfel de practici electorale în termeni diferiți de ai elitei, pozitivi adesea. Unii dintre ei pot vedea în cumpărarea votului un mijloc prin care alegătorii pot recupera o parte din banii furați de politicieni, pot stabili în timp o relație de încredere cu politicienii și brokerii acestora, pentru a ajunge în final să valorizeze astfel de relații interpersonale. Din această perspectivă, favorurile și cadourile electorale pot fi văzute de către alegători ca un semn al încrederii, al unor schimburi viitoare profitabile, al unor canale eficiente de influență la care aceștia pot apela în caz de nevoie (la nivelul imaginii populare, dacă ai o problemă apelezi la o cunoștiință și nu la instituții), de unde și nevoia de reciprocitate manifestată prin acordarea votului. Astfel votul devine un fel de paraîndărăt. Dacă tot n-ai candidat care să-ți placă, măcar să îți aducă ceva.
Romanian Election Studies 